sâmbãtã, 27 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Alexi Pitu a semnat cu UTA! Pleacă Marinos Tzionis?

    de Lucian Dănilă | 27 iunie 2026, 3:18 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    UTA continuă campania de achiziții pentru sezonul 2026-2027 și a ajuns la un acord cu mijlocașul Alexi Pitu. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a semnat un contract valabil pentru un sezon, până în vara lui 2027, document care include și posibilitatea prelungirii înțelegerii pentru încă un an.

    Născut la Karlsruhe, Pitu este unul dintre produsele Academiei Gheorghe Hagi, unde și-a construit bazele carierei. Debutul său la nivel de seniori a venit la numai 16 ani, moment în care a stabilit și un record, devenind cel mai tânăr fotbalist român care a evoluat într-o competiție europeană.

    De-a lungul parcursului său profesional, mijlocașul a trecut pe la FC Viitorul și Farul Constanța, iar ulterior și-a continuat cariera în străinătate, evoluând pentru Girondins de Bordeaux, USL Dunkerque și formația daneză Vejle Boldklub.

    În urmă cu tre ani, Farul primea 2 milioane de euro în schimbul mijlocașului de la celebra grupare franceză Girondis de Bordeaux, club care în cele din urmă a ajuns să joace în ligile inferioare din Franța din cauza problemelor financiare.

    Meszar a povestit pentru Digisport cum a ajuns Pitu la SArad

    „Sperăm să fie o mutare de bun augur și să ne felicităm în iarnă sau la finalul sezonului pentru el. Este adevărat, nu prea a jucat în ultima perioadă. Noi continuăm politica începută anul trecut, aceea de a transfera jucători pe care îi cunoaștem.

    Pe Alexi Pitu îl cunoaștem și sunt sigur că la noi va avea un sezon foarte bun. Are și o vârstă bună și mai are de spus multe în fotbal. Ne-am orientat spre el, mai ales că avem jucători talentați pe postul lui și s-ar putea să apară oferte pentru ei. Vrem să fim acoperiți.

    În acest transfer, un merit deosebit îl are Claudiu Drăgan, colegul nostru, care are o relație deosebită cu familia Pitu. A fost un factor decisiv și ultimul nostru sezon. Am avut rezultate bune, există o stabilitate în vestiar și jucătorii se interesează de asta, înainte să semneze.

    Pentru noi nu este o surpriză că a ales UTA. Alexi Pitu este în targetul celorlați jucători, deci nu este o excepție. De fapt, noi nu facem o excepție pentru nimeni, de aceea este și vestiarul stabil. Din punct de vedere al pregătirii, nu știu să vă spun când va putea juca. Știu că nu a jucat prea mult în ultimul sezon, dar vedem cum se prezintă în cantonament”, a spus Alexandru Meszar, pentru digisport.ro.

    tzionis

    Pleacă Marinos Tzionis?

    După aducerea lui Alexi Pitu se pune tot mai mult întrebarea dacă UTA se va despărți în această vară de internaționalul cipriot Marinos Tzionis. Acesta a marcat două goluri pentru echipa națională a Ciprului la ultimele două jocuri amicale disputate la începutul lunii iunie și, din informațiile noastre, are pe masă două oferte chiar din țara sa natală. Se vorbește chiar despre o ofertă venită de la Pafos, fosta campioană a Ciprului care în sezonul trecut a evoluat în grupa extinsă a UEFA Champions League.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.