luni, 15 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ilie Poenaru: „Vreau să ajung în play-off cu UTA!”

    de Lucian Dănilă | 23 mai 2022, 4:43 PM | Sport

    1

    Ilie Poenaru a fost prezentat în urmă cu câteva minute ca noul antrenor principal al echipei UTA. El a semnat chiar în această după amiază, așa cum spunea și managerul general al clubului, Attila Broșovszki, dar recunoaște că discuțiile dintre el și conducerea clubului arădean se poartă de câteva luni.

    „Am fost ofertat de câteva luni. Am fost sunat de Codru Grădinariu, apoi m-a sunat domnul Alexandru Meszar, am avut o discuție și cu cei patru din grupul de investitori care doresc să preia clubul și așa am fost convins sută la sută să vin aici”, spune Poenaru, care se arăta încântat de faptul că a avut o discuție foarte bună cu Simion Apreutese, cu Cătălin Juncan, Marius Grada și Rudi Vizental. „M-au asigurat că voi avea liniște și nu îmi va lipsi nimic în limita bunului simț”, spune Poenaru.

    Legat de faptul că este prima echipă care se bazează pe un contingent mare de suporteri, dar și o echipă de tradiție, Poenaru știe că va avea parte de presiune. „Știu că este presiune. Îmi place presiunea, iar în viață dacă nu ai presiune nu progresezi. Îmi place tot ce se întâmplă aici, suporterii, clubul, și vreau să avem rezultate. Trebuie să devenim și mai buni decât am fost. Se vor schimba unele lucruri aici”, a continuat el.

    „Prin prisma tradiției, echipa trebuie să fie acolo sus an de an, să ajungă să se autofinanțeze. UTA este un pas mai sus în cariera mea, un alt nivel. Emulația de aici și stabilitatea financiară nu se compară cu ceea ce am avut la Clinceni sau Mediaș.

    Trebuie să schimbăm puțin mentalitatea jucătorului român, care se mulțumește cu puțin. La mine cine nu își dorește meci de meci, antrenament, amical, să câștige, nu poate să lucreze cu mine. Trebuie să avem atitudine. Îmi doresc să fim între primele șase pentru că e frumos acolo, vreau să ajung în play-off cu UTA. Am fost acolo, știu cum e și am făcut și puncte”, a adăugat noul antrenor al Bătrânei Doamne.

    Ilie Poenaru a recunoscut că a avut și el un cuvânt de spus în ceea ce privește jucătorii care și-au prelungit contractele, dar și în ceea ce îi privește pe cei care au plecat: „Am avut un punct de vedere la jucătorii care au semnat. Mai sunt cei patru pe care îi mai urmărim, Cardoso, Matei, Ongaro și Shlyakov.

    Filozofia mea de joc este alta, vreau o echipă disciplinată tactic, o echipă bine organizată defensiv iar ofensiv să avem trasee și multe ocazii de a marca”, a spus tehnicianul.

    Albanezul Erion Hoxhallari și Maxim de la Gaz Metan, un jucător născut în 2003 care evoluează ca fundaș dreapta, sunt jucătorii care au semnat deja cu UTA.

    Noul antrenor al echipei arădene spune că a avut o discuție și cu Claudiu Keșeru, jucător pe care și-l dorește foarte mult aici pentru că poate juca și ca număr 9 și ca număr 10. „Știu cum se pregătește, știu ce factor mobilizator este și chiar ar dori să mai joace la națională. Este o concurență mare pentru semnătura lui, alte patru-cinci cluburi din țară dorindu-l în echipă, dar are ofertă și din Qatar”, a continuat Ilie Poenaru.

    Echipa se va reuni la data de 13 iunie, iar în 20 iunie va pleca în cantonament în Slovenia. Campionatul va începe în jurul datei de 15 iulie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. …Ilie, in afara de a-si serba ziua de nume, pe douazeci iulie 2022, nu va face nimic in Arad.Daca UTA in acest sezon a terminat pe locul „care este”, in urmatorul sezon va termina cu (-) doua locuri.Poenaru are mai mult par pe cap decat „predecesorul”, sau nu?

      --3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.