Horia Medeleanu: Regele Mihai – Tragicul luminos. Reflecții de aniversarea Majestății Sale

O credință populară spune că numele pe care îl porți îți hotărăște soarta. Viața îți va fi așa cum a fost cea a sfântului din calendar, al cărui nume l-ai primit prin taina botezului. În rândurile îngerilor, Arhanghelul Mihail este un luptător, o căpetenie care, în fruntea oștilor sale, l-a învins, cu sabia sa de foc, și l-a aruncat din cer pe Lucifer. Numele Arhanghelului a ajuns astfel să însemneze triumful binelui și adevărului asupra forțelor răului.
Pentru Regele Mihai, numele său este semnul unei lupte cu imposibilul. Asemeni marelui său înaintaș voievodal, supranumit Viteazul, Regele Mihai a îndrăznit să realizeze mai mult decât se putea smulge din ghearele lui Lucifer, în momentul cel mai nefericit al istoriei noastre. Gândiți-vă ce înfățișare ar fi avut România sub domnia unui Rege bun, drept și cu o mare dragoste pentru poporul său, așa cum este Regele Mihai?
Printr-un act temerar și în ultimul ceas înainte de a fi prea târziu, el a scos țara dintr-un război pierdut și a repus-o pe făgașul ei constituțional și democratic, în cadrul alianțelor noastre tradiționale, adică al acelora care sprijiniseră și garantaseră, în urma Primului Război Mondial, realizarea statului național unitar român. În pofida grelelor sarcini ale purtării războiului din Răsărit, în momentul cotiturii de la 23 august 1944, România avea un excelent potențial economic și o stare financiară invidiată de celălalte popoare europene. Unde s-ar fi aflat România, oare, azi? N-a fost să fie. Forțele răului ne-au covârșit.
Fundamentalul tragicului grec este neputința omului de a înțelege destinul. De aici se naște deznădejdea în sufletul eroului tragediei elene. Spre deosebire de acesta, Regele Mihai și-a înțeles destinul. El a știut că un regim construit pe minciună și ură nu poate fi veșnic. De aceea, el nu și-a pierdut nicio clipă speranța, dar a știut că regimul comunist nu va putea pieri decât prin el însuși. Speranța în ceasul izbânzii neamului său a adăugat destinului său un nimb de lumină. Da, putem vorbi în cazul Regelui Mihai de un „tragic luminos”, opus celui întunecat al vechilor greci.
Și-a asumat destinul într-un echilibru spiritual pe care nimic nu l-a clintit. Conduita lui a fost și continuă să fie exemplară și acum la vârsta de 95 de ani. Regele constituie un model asupra căruia mai ales tinerii de azi pot să se aplece cu folos. Acum, după ieșirea noastră din lunga noapte comunistă, avem nevoie de lumina sufletului său, avem nevoie de iubirea lui și avem nevoie să-l iubim. Privindu-i chipul grav, marcat de destinul său și al nostru, ne regăsim pe noi înșine, cu partea noastră cea bună, în care Regele are o atât de mare încredere. Prin cel mai mărunt gest al său, el a arătat că ne aparține. Lupta lui nu s-a încheiat, căci gândul său cel mai înalt se îndreaptă mereu spre reconstrucția națiunii sale, pentru ca aceasta să-și reia locul ce i se cuvine în Europa de mâine.
Comentariile portalului
@Rilu: Știi că în timpul celui de-al doilea Război mondial (și nu numai la acesta!), trupele de gherilă și partizanii, au adus pagube inamicului și, uneori, chiar l-au înfrâ (...)
inima e sufletul omului
Din păcate se vede de la distanta MARE, prostia, incultura, prosteala dată arădenilor pe bani mulți. Ne supăra faptul ca suntem de râsul curcilor , dar (...)