Trupa La Familia a supărat-o pe Oana Pellea. Actrița a sesizat ORDA, iar aceștia, Poliția

Soliștii trupei La Familia au folosit un fragment din filmul „Mihai Viteazul” regizat de Sergiu Nicolaescu în una dintre piesele lor. Acest lucru a deranjat-o teribil pe Oana Pellea întrucât imaginea tatălui său a fost folosită fără permisiunea ei de către artiști.
Aceștia și-au argumentat alegerea pe baza nostalgiei, fiind o peliculă pe care ambii au urmărit-o emoționați în copilărie. De asemenea, scenele din proiectul artistic sunt și unele care marchează o mare personalitate din istoria României, artiștii menționând întâi de toate interpretarea extraordinară a lui Amza Pellea.
„Am folosit fragmentul din Mihai Viteazul, filmul regizat de Sergiu Nicolaescu, deoarece e unul dintre filmele ce ne-au emoționat în copilărie, acest episod e unul crucial în istoria și identitatea Românească, iar interpretarea lui Amza Pellea a fost genială (întotdeauna cei doi s-au confundat în mintea noastră). Dragă Oana Pellea, e doar o formă de respect pe care am arătat-o, nu trebuia să sesizezi poliția economică, crezi că poate fi arestată sau cenzurată o idee?”, au afirmat rapperii, potrivit Click.
Cu toate acestea, Oana Pellea nu a fost mulțumită de argumentul oferit și și-a exprimat clar motivul revoltei printr-un mesaj scris pe pagina personală de Facebook:
„Nu exista nici un scandal. Am vizionat clipul respectiv și am văzut ca imaginea tatălui meu, interpretând rolul Mihai Viteazul a fost folosită. Am urmat drumul legal. M am interesat la CNC dacă s a obținut aprobare pentru folosirea respectivului fragment. Nu exista aceasta aprobare. Am sesizat ORDA specificând ca sunt deținătoarea unica a drepturilor de imagine și de autor a tatălui meu, specificând ca AMZA PELLEA este marcă înregistrată. Nu am fost întrebata dacă sunt de acord cu folosirea imaginii tatălui meu in acest clip. ORDA a trimis sesizarea mea la Poliție. Poliția a contactat firma producatoare. Nu am cerut drepturi bănesti. Singura cerere a mea a fost ca fragmentul respectiv să fie eliminat din clip ceea ce s a întâmplat. Atât.
Menționez ca aceasta este unica clarificare pe care o consider necesară . Cu acestea consider discuția închisă.
Ar mai fi de adăugat …că imaginea unui artist nu poate fi folosită după bunul plac de către nimeni. Sunt legi”.
Sursa: Click
Comentariile portalului
Bravo, am ajuns in 1940, de atunci se folosesc d’astea prin civilizatie. La mai mare!
Hai UTA! Se cenzureaza, in continuare, la greu, pe sportarad. La 34 de ani de la Revoluție, e penibil. Dar cum jucăria cuiva este UTA, așa și sportarad (...)
Întrebare: când se va circula cu 160 Km pe oră pe acest tronson? Când distanta Arad-Deva va fi străbătută ,sa zicem, in 70 de minute? Așa m-am (...)