Harta județelor afectate de pesta porcină. Aradul, afectat „pe jumătate”

Pesta porcină africană se întinde cu repeziciune, iar harta întocmită de Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Sănătatea Alimentelor (ANSVSA) indică județele care sunt declarate deja ca focare de infecție și cele care sunt sub observație, având anumite restricții de comercializare.
Molima a ajuns în 18 județe „roșii”, inclusiv în București și județul Ilfov, iar în alte 12 județene „albastre” învecinate s-au impus restricții de comercializare a cărnii de porc. Județul Arad figurează pe hartă în această categorie „albastră”, cu partea de nord și nord-est.
În urmă cu două săptămâni erau 13 județe cu focare și 14 în care s-au impus restricții. Județele noi cu focare, înroșite pe hartă, sunt Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Ilfov și București.
„Ministrul Petre Daea și președintele ANSVSA Geronimo Brănescu sunt depășiți de situație și, pe fondul acestei crize, se va încerca trecerea ANSVSA în subordinea Ministerului Agriculturii”, explică surse din ANSVSA pentru Libertatea.
Codurile de pe hartă înseamnă:
- Roșu – județe cu focare declarate, cu boală confirmată la porci.
- Albastru deschis – județele cu restricții mai vechi.
- Albastru închis – județe în care s-au adăugat recent restricțiile.
Sursa: Libertatea.ro
Comentariile portalului
Si bl A1-3 este de 2 ani în reabilitare cu aceeasi firma. Nici la noi nu au mai venit de jumatate de an
Măi, lăsând deoparte că deja suntem sătui de grandomanii de doi bani, FACUTE PE HÂRTIE, constat cu regret că metehnele "profesorului Falcă" s-au lipit și (...)
aoleu doamne fereste