joi, 5 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Tânăr de 18 ani, inconștient după un accident produs între Beliu și Comănești

    de Special Arad | 5 noiembrie 2026, 5:40 PM | Știri Arad

    0

    Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut între localitățile Beliu și Comănești. Acesta a fost găsit în stare de inconștiență, dar prezenta semne vitale, fiind preluat de echipajele medicale sosite la fața locului.

    În accident a fost implicat un singur autoturism, iar în urma impactului tânărul a rămas neîncarcerat. La intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Sebiș, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

    Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

    Pompierii militari au asigurat totodată măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea eventualelor riscuri generate de accident.

    Foto cu caracter ilustrativ

    Citește și:

    Patru polițiști de frontieră de la Nădlac, cercetați pentru luare de mită! Ar fi primit bani pentru a permite intrarea în țară a unor transporturi ilegale de porci din Ungaria

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.