Golul „fantomă” al lui Keșeru a încins rețelele de socializare





Au fost mulți nervi printre fanii echipei UTA după meciul încheiat la egalitate, 0-0, în manșa tur a barajului cu Gloria Buzău. Pe rețelele de socializare au apărut mii de comentarii la finalul partidei, majoritatea critice.
Cel mai des, fanii arădeni au acuzat atitudinea jucătorilor după ce aceștia s-au prezentat la un astfel de meci precum la o miuță între prieteni. Nu am văzut nici dorință, nici agresivitate și nici acel plus așteptat de toată lumea dat fiind faptul că, totuși, UTA evolua împotriva echipei clasate pe locul 5 în liga secundă.
Dar foarte multe comentarii au fost critice și la adresa arbitrajului. „Iar ne-au furat cu VAR-ul, unde este VAR-ul? Ne-au anulat un gol valabil!”, au scris mulți arădeni chiar în timpul partidei.
Nu știm de ce, mulți dintre ei au văzut că UTA ar fi marcat un gol prin Claudiu Keșeru, la faza în care portarul Denis Rusu a respins șutul lui Rareș Pop. Probabil cuprinși de febra și miza partidei, fanii care au făcut aceste comentarii nu au urmărit atent faza. Keșeru a trimis mingea în bară, iar de acolo aceasta a ajuns în brațele portarului din poarta Gloriei Buzău.
Arbitrul asistent a dictat offside, iar faza nu a mai fost analizată de VAR tocmai pentru că mingea trimisă de Keșeru nu a ajuns în poartă.
Returul dintre UTA Arad și Gloria Buzău se va disputa duminică de la ora 21.00 pe arena „Francisc Neuman” din Arad.
Comentariile portalului
Bună ziua. Nu vreți să vă spun eu?, că prea sunteți insistent. În apel, dr. Uzum a pierdut. Se așteaptă motivarea. Instanței. Pe de altă parye, (...)
Se stie bine; pe meleagurile mioritice are trecere cine striga mai tare. Mesajul rational prinde mai greu. Nasol va fi cand vor trebui gasite solutii la problemele care ne intereseaza (...)
Îmcep prin a vă spune că m-a bucurat comentariul dvs. Am avut, la un moment dat, tentația de a preciza că nu tuturor celor din diaspora le-am adresat aceste (...)