luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Godberg Cooper ar putea părăsi UTA în această iarnă! Ce mutare pregătește Rednic?

    de Lucian Dănilă | 30 decembrie 2023, 6:13 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Godberg Cooper nu mai este de o bună perioadă în grațiile lui Mircea Rednic. Relația mai rece dintre cei doi a putut fi vizibilă imediat după meciul de pe terenul echipei Petrolul Ploiești, acolo unde italo-ghanezul a ratat trei ocazii foarte mari, iar în minutul 72 a fost eliminat.

    „Sunt supărat pe Cooper și pentru eliminare și pentru comportament, când știi că ai un galben, îți vezi de treabă, nu tot timpul să dai din mâini să te cerți cu toată lumea. Felul cum s-a comportat, asta mă deranjează. El de unde a venit? A venit de la o echipa la care era rezervă, rezerva rezervelor. A retrogradat cu echipa lui, a venit aici, deci pentru moment ne bazăm pe el, până diseară, până la ora 19, ne bazăm pe el. După stă și el la rând”, spunea Rednic după remiza cu Petrolul, iar în acea seară, la Arad, a sosit Kevin Luckassen.

    Apoi, Rednic l-a mai criticat voalat pe Cooper, dese fiind momentele în care cu el în teren, la finalul partidei antrenorul Bătrânei Doamne se plângea de „lipsa de calitate a celor din atac”. Un eemplu este după înfrângerea de la Iași, atunci când Cooper l-a înlocuit pe Luckassen încă din minutul 12, iar la finalul partidei Rednic spunea că „când a ieșit Lukassen, pentru noi lucrurile s-au terminat. N-am mai contat în față. N-am mai câștigat dueluri, au pus presiune pe noi.”

    Impresarul lui Godberg Cooper spune că are câteva oferte pentru atacant, astfel că este foarte mare probabilitatea ca el să plece încă din această iarnă.

    rednic 3

    Ce mutare pregătește Mircea Rednic?

    UTA se pare că este în tratative pentru aducerea unui alt atacant de culoare, Euloge Placca, un internațional din Togo cu o înălțime de 187 de centimetri și vârsta de 29 de ani. Acesta are 30 de meciuri și 9 reușite pentru echipa națională la care până nu demult juca și Adebayor.

    Placca a evoluat la echipa care a câștigat campionatul în Belarus, Sahtior Saligorsk, echipă deposedată de titlu după un scandal de corupție. În urma acelui scandal, echipa din Saligorsk a fost depunctată cu 35 de puncte. Euloge Placca a mai evoluat și în Belgia la Lierse și la Beerschot.

    UTA s-a despărțit până acum de Roganovic, Vucenovic, Leidsman și Holst, dar lista ar putea continua odată cu intrarea în noul an, printre numele vizate fiind Ofosu, Marku, Dumitrașcu, dar chiar și ucraineanul Kucher sau fundașul croat Marko Stolnik. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.