Gata cu gratuitatea la noul bazin din Subcetate!

Arădenii care s-au obișnuit să înoate pe gratis în bazinul inaugurat în acest an în cartierul Subcetate, trebuie de luni să scoată bani din buzunar.
Societatea Recons, care administrează bazinul aflat în propietatea Pirmăriei Arad, construit în mare parte din fonduri guvernamentale, a anunțat, la finele săptămânii trecute, că intrarea nu mai este gratuită de luni, 4 noiembrie.
25 de lei, biletul seara
Prețurile anunțate de Primăria Municipiului Arad în momentul deschiderii bazinului variază între 5-25 de lei. Pentru adulţi, preţul unui bilet este 15 lei, pentru accesul în baza de agrement în cursul dimineţii, respectiv 25 de lei, dacă aleg să vină la bazin seara. Elevii şi studenţii vor plăti 10 lei, în prima parte a zilei şi 15 lei seara. În schimb, copiii cu vârsta de până la 14 ani, vor plăti 5 lei dimineaţa şi 10 lei seara. Aceştia vor trebui să fie obligatoriu însoţiţi de un adult. Preţul abonamentelor este cuprins între 100 şi 350 de lei.
Se închide la ora 21.30
În prima zi a săptămânii, bazinul se deschide la ora 14:00, până la 21:30, iar de marţi până vineri, bazinul este deschis între orele 8:00 – 21:30. Sâmbătă şi duminică, orarul bazinului este între orele 8.00–19.00. În intervalele orare mai sus amintite, accesul publicului poate fi restricţionat în cazul organizării de competiţii sportive sau în cazul în care sunt programate antrenamente ale cluburilor sportive din municipiu. Astfel, la intrarea în bazin, printr-un anunț, publicul va fi informat despre programul săptămânal.
Două bazine
La dispoziţia publicului se află două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lăţime şi o adâncime de 2,3 metri şi unul mai mic, cu scop didactic şi de agrement, care are 25 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime. Complexul din Subcetate mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare şi cabine de duş.
Comentariile portalului
.....pentru că sunt cu toții incompetenți, ultimii din școala ce au absolvit _ o , coada cozii în domeniul științei, civilizației, culturii ; sau pe scurt incapabili incapabililor !
Aveți dreptate. Însă, v-as ruga sa vă adresati ENEL-ului cu o problemă. Stiti probabil când o să vă răspundă?... Dacă nu stiți, întrebati-i pe alții. (...)
Nu comentez daca are sau nu dreptate personalul din învățământ. Doar o remarca: este normal sa ceara un salariu cat MEDIA pe economie pentru un debutant???!! Oare celelalte (...)