vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Firmele din România care angajează tineri șomeri vor putea accesa fonduri europene de până la 500.000 de euro

    de Special Arad | 20 iunie 2015, 9:30 AM | Business

    0

    Firmele din România care vor angaja tineri șomeri vor putea beneficia de fonduri europene de până la 500.000 de euro. Banii vor putea fi accesați în două scheme de ajutoare de stat, potrivit Ghidului solicitantului, publicat vineri de Ministrul Fondurilor Europene. Ambele scheme sunt derulate în noul Program Operațional Capital Uman 2014-2020, care înlocuiește vechiul POSDRU.

    Ghidul solicitantului acoperă Axele Prioritare 1 (Inițiativa Locuri de muncă pentru tineri) și 2 (Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs) din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 și vizează două obiective:

    – Locuri de muncă. Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare și cu rezidență în regiunile eligibile;

    – Stagii de ucenicie. Îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobandite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile.

    Perioada maximă de implementare este de 36 de luni, iar alocarea financiară propusă este de 10 milioane de euro (contribuție UE + contribuție națională) pentru fiecare dintre regiunile aferente AP1 (Sud-Est, Sud-Muntenia și Centru)  și  5 milioane de Euro (contribuție UE + contribuție națională) pentru fiecare regiune de dezvoltare aferentă AP2 (Nord-Est, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, București-Ilfov), respectiv o alocare financiară totală de 55 milioane Euro.

    Valoarea maximă eligibilă a unui poiect se ridică la 200.000 de euro în contextul schemei de ajutor de minimis și de maxim 500.000 de euro în contextul schemei de ajutor de stat, scrie  Ministerul Fondurilor Europene.

    În acest context, Ministerul Fondurilor Europene susține că au fost luate o serie de măsuri pentru ca tot mai mulți beneficiari să aibă acces la acest proiect, în perioada 2014-2020.

    1.Îmbunătăţirea contractului de finanțare şi a acordului de parteneriat în vederea asigurării de drepturi și responsabilități în egală măsură pentru fiecare membru al parteneriatului. Acordul de parteneriat include acordarea unui mandat către liderul de parteneriat, împuternicindu-l să semneze contractul de finanțare în numele tuturor partenerilor implicați în proiect, precum şi să-i reprezinte în relaţia cu finanţatorul.

    2. Transmiterea cererii de finanțare exclusiv în format electronic, prin intermediul unui sistem electronic îmbunătățit față de cel utilizat pentru POSDRU 2007-2013. Acest sistem este în prezent în testare internă și va fi descris într-un tutorial, pus la dispoziția potențialilor solicitanți şi a publicului larg.

    3. Utilizarea opțiunilor de costuri simplificate în vederea reducerii birocrației și a riscului de eroare în justificarea cheltuielilor efectuate. MFE încurajează aplicarea acestor opțiuni, dat fiind faptul că beneficiarii nu vor mai trebui să transmită documente suport pentru cheltuielile respective.

    4. Asigurarea unei abordări integrate şi coerente în implementarea fondurilor europene. MFE îşi propune corelarea finanţărilor acordate în cadrul programelor operaţionale pentru a facilita o abordare integrată a intervenţiilor sprijinite şi a răspunde atât nevoilor identificate cât şi strategiilor de dezvoltare la nivel naţional-sectorial, regional şi local, evitând investiţiile disparate. Totodată, cererile de propuneri de proiecte vor permite atât depunerea continuă de proiecte până la epuizarea bugetului, dar şi selectarea de proiecte in baza unor apeluri competitive.

    „Schimbările aduse cadrului de implementare a fondurilor europene în 2014-2020 urmăresc, in principal, simplificarea procedurilor de finanţare. Angajamentul României privind noua perspectivă financiară este acela de a facilita accesul la fondurile europene, mai mulţi beneficiari fiind astfel încurajați să pregătească proiecte pentru utilizarea acestor resurse. Experienţa trecută ne-a dovedit că avem nevoie de o mai bună coordonare în ceea ce priveşte capacitatea administrativă la nivelul administraţiei publice, dar şi a beneficiarilor”, sustine ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, intr-un comunicat remis StartupCafe.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.