sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Târg de job-uri pentru actuali și foști studenți ai Universității de Vest “Vasile Goldiș”

    de Special Arad | 22 februarie 2024, 6:52 PM | Educaţie

    0

    Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad a fost astăzi gazda Târgului de Job-uri adresat atât studenților cât si absolvenților universității. Evenimentul, aflat la cea de-a patra ediție, și-a dorit să creeze o punte de legătură între mediul antreprenorial de la nivelul județului Arad și tinerii specialiști, aflați în căutarea unui loc de muncă.

    Târgul, organizat  de Centrul de Orientare și Consiliere în Carieră din cadrul UVVG, este gândit în sensul asigurării studenților, posibilitatea de a lua contact direct cu mediul în care își vor desfășura activitatea la finalizarea studiilor, de a cunoaște cerințele antreprenorilor și de a învăța fiecare pas ce trebuie urmat în vederea obținerii unui job. În acest sens, participanții au organizat diverse workshop-uri tematice, face to face, precum: “Realizarea  CV-ului și rolul acestuia la angajare” susținut de Ascend Group, „Comunicarea cu pacientul”, susținut de Catena, sau “Accesul în profesie”, organizat de Baroul Arad. De asemenea, studenții au beneficiat de întâlniri cu profesioniști în domeniu într-un spațiu virtual, temele abordate aici fiind “Best practices și oferta de joburi existente”, respectiv  “Cum să iei cea mai bună decizie pentru educația și cariera ta”.

    Un mare interes pentru studenții Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad a fost arătat de reprezentanții companiilor din sectorul medical de la nivelul județului Arad, clinici private, dornice să le asigure acestora, șansa de a efectua practică pe parcursul anilor de studiu.

    În aceeași măsură, studenții au fost încântați de oportunitatea oferită în cadrul evenimentului de astăzi, de a afla și alte variante de locuri de muncă, pe perioada studenției. “Târgul este o noutate pentru mine personal, fiind studentă în primul an, dar a reprezentat un mare câștig. Aici am avut șansa de a explora alte opțiuni de ocupații în timpul școlii. Un exemplu ar fi posturile oferite de Armata Română pentru studenții de medicină generală. Ca student internațional la medicină, m-am bucurat că am auzit despre multe clinici private care  oferă posibilitatea ca eu și colegii mei să facem practică. E un mare avantaj să ai acces la asemenea informații”, susține Sarah Salman, student internațional al Facultății de Medicină din cadrul UVVG.

    Evenimentul a fost marcat de prezența autorităților publice locale, precum: Subprefectul Aradului, Doru Sinaci, Viceprimarul Aradului, Lazăr Faur, Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dr. Cătălin Hreniuc, directorul AJOFM Arad, Marinel Henteș.

    “Aradul are un procent extrem de mic al șomajului. Este un aspect pozitiv, însă în același timp negativ, întrucât trebuie să importăm forță de muncă. Și aici, parteneriatul dintre Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad și mediul de afaceri este elementar, Universitatea asigurând forță de muncă calificată, cu licența în mână. Sunt profesioniști, români sau străini veniți să studieze în România, în Arad, oameni competenți pe care deja îi vedem prin spitale, prin instituțiile publice. Felicitări pentru ceea ce faceți, felicitări celei mai mari universități private din vestul țării și nu numai”, a declarat Doru Sinaci, subprefectul județului Arad.

    Gazdă și promotor al evenimentului, Rectorul Universității de Vest “Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, și-a exprimat mulțumirea pentru prezența impresionantă, atât din partea antreprenorilor și a reprezentanților instituțiilor deconcentrate ale statului cât și a studenților interesați de eveniment. “Apreciez deschiderea pe care ați arătat-o fiecare dintre Dumneavoastră față de demersul nostru de a veni în sprijinul comunității, de a crea o reală direcție strategică a sistemului de învățământ către mediul antreprenorial si mediul medical, în mod special.  Evenimentul se regăsește în lista activităților noastre ce au drept obiectiv principal continuitate în privința educației, a formării profesionale, a formării societății de mâine”.

    Cea de-a patra ediție a Târgului de Job-uri a devenit deja o tradiție a Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, bucurându-se de prezența a peste 40 de expozanți, societăți comerciale din domeniul bancar, medical, IT, producție, farmaceutic, firme de consultanță și multinaționale. Pe lista instituțiilor reprezentate la târg se regăsesc: Primăria Municipiului Arad, Instituția Prefectului Arad, Baroul Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul Județean de Poliție Arad, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Penitenciarul Arad, Centrul Militar Județean Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad.

    Evenimentul s-a încheiat printr-un moment plăcut, extragerea câștigătorilor concursului de Dragobete, desfășurat într-o atmosferă destinsă, amicală.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.