Festivalul „Euromarionete”, la majorat! Surprize mari: Marcel Iureș, Anne Klinge, „Vasilache și Mărioara” și amicii lor din Europa!

    de [email protected] | 15 mai 2017, 3:02 PM | Cultură

    0

    Festivalul Internațional de Teatru de Animație EUROMARIONETE pregătește suprize mari atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari în acest an, în perioada 16 – 20 mai. După nici o săptămână după prezența la FITN5, revine la Arad Marcel Iureș, din Germania vine faimoasa artistă Anne Klinge care joacă… cu picioarele, iar păpușile Vasilache și Mărioara vor da întâlnire pe străzile orașului cu variantele lor din Europa, Punch & Judy, Pulcinella, Don Roberto sau Vitéz László.

    La conferința de presă de săptămâna trecută, directorul artistic al Festivalului Internațional de Teatru de Animație „Euromarionete”, Christian Caimacan, spunea că evenimentul este „fratele mai mic” al festivalului cel mare (referindu-se la Festivalul de Teatru Nou, care a ajuns la ediția a cincea și s-a încheiat ieri seara), deși, anul acesta, Euromarionete ajunge la ediția a XVIII-a. Putem spune, așadar, că festivalul are în acest an majoratul.

    „Există elemente de noutate, de inedit, și, de ce nu, de atracție”, a anunțat Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, adăugând că „eforturile pentru organizarea acestui festival au fost intense”. Festivalul va dura doar cinci zile, dar se va bucura de un program dens, atât cu o selecție națională, cât și internațională.

    „Cred că ar trebui să vorbesc despre niște premiere ale acestui festival, pentru că este ediția cu numărul 18, ediție aniversară, și am încercat să prezentăm un proiect nou, o structură nouă de festival. La început au fost niște vise, niște idei, care s-au concretizat și țin să-i mulțumesc d-lui Bogdan Costea pentru acest lucru. În cadrul festivalului sunt invitați 12 teatre din România, din cele patru puncte cardinale ale țării, și 6 teatre din străinătate, din Germania, Anglia, Portugalia, Grecia, Italia, Ungaria. În cele cinci zile de festival vom avea cca. 65 de evenimente. Asta înseamnă 20 de spectacole în săli, iar restul spectacolelor se vor întâmpla pe stradă, în oraș, pentru publicul care nu se așteaptă să întâlnească un moment frumos de teatru”, a spus Christian Caimacan.

    Teatru de bâlci pe străzile Aradului

    În premieră, festivalul Euromarionete va avea în program un eveniment denumit «Family Meeting», un proiect dedicat teatrului itinerant, căruia în România i se mai spune și «teatru de bâlci».

    „În Italia, personajul care a făcut celebru acest tip de teatru se numește «Pulcinella», în Portugalia «Don Roberto», în Grecia „Fasuli” (care înseamnă fasole) sau «Karagiozis», în Ungaria «Vitéz László», în Anglia, unde are o tradiție de aproape 300 de ani, «Punch & Judy», iar în România, personajul este cunoscut ca «Vasilache», iar soția acestuia, «Mărioara»”, a explicat directorul artistic al festivalului.

    5D3_6901

    „Ideea acestui proiect este că Vasilache și Mărioara și-au invitat rudele din Europa să se întâlnească la Arad. Ei vor fi peste tot în oraș pe parcursul unei săptămâni și, într-o mare finală, în ultima zi de festival, sâmbătă, 20 mai, în Parcul Copiilor, unde va avea loc un fel de maraton teatral cu șase spectacole, iar publicul va avea ocazia de a vedea diferite forme de exprimare, dar care au cam aceeași bază, fie că vorbim de personajul din Portugalia sau din Grecia”, a spus Christian Caimacan.

    Marcel Iureș cu „Furtuna” și Anne Klinge cu „Fußtheater”

    Deoarece tot timpul se vorbește despre teatrul de animație, teatrul de păpuși sau teatrul de marionete ca o formă de exprimare care se adresează exclusiv copiilor, organizatorii festivalului au ales să dezmintă acest lucru introducând în ediția de anul acesta două spectacole pentru adulți.

    Ele se vor juca în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în penultima zi de festival de invitata specială din Germania, Anne Klinge, iar în ultima zi de Marcel Iureș.

    Fußtheater-ul ne aduce un One Woman Show în care personajul este interpretat – la propriu – de piciorul artistei Anne Klinge, care ne va povesti despre niște „Drame din iubire”, așa cum se și numește spectacolul.

    Pentru a închide festivalul, organizatorii l-au invitat și pe actorul român Marcel Iureș, care apare în rolul principal al spectacolului „Furtuna”. Acesta revine la Arad la nici o săptămână după apariția în cadrul FITN5, în spectacolul „N-ai tu treabă!”.

    Vitrina cu marionete

    Tot în premieră, marionetele din colecția teatrului arădean au ieșit la o expoziție, într-o colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Arad.

    Ele sunt expuse deja de două săptămâni, timp de o lună de zile (până în 1 iunie, de Ziua Copilului), în vitrinele galeriilor de artă Delta și Alfa.

    euromarionete in expozitie (11) euromarionete in expozitie (12) euromarionete in expozitie (10) euromarionete in expozitie (8) euromarionete in expozitie (9) euromarionete in expozitie (6) euromarionete in expozitie (7) euromarionete in expozitie (4) euromarionete in expozitie (5)  euromarionete in expozitie (2) euromarionete in expozitie (3) euromarionete in expozitie (1)

    Program complet:

     

    18222557_1668457663182801_1148185933893042946_n

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.