„Festivalul copilăriei“, în patru cartiere din oraș, de 1 Iunie | Program





În 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului, patru zone din municipiul Arad vor deveni tărâmuri de poveste, pline de culoare, joc și creativitate. În cadrul Festivalului Copilăriei, artiști, animatori și copii de toate vârstele se vor aduna pentru a crea o atmosferă caldă, vibrantă și plină de surprize.
Astfel, cei mici dar și cei mari sunt așteptați în Parcul Aventura Voinicilor (Malul Mureșului), în Parcul Regina Maria din Micălaca (zona Orizont), în Piața Catedralei și în zona de agrement de pe strada Mărului (cartier Alfa).
Personaje de poveste, spectacole, concerte muzică ușoară, demonstrații de dans și gimnastică aerobică, vor aduce la viață lumea magică a copilăriei.
Scenele vor găzdui piese de teatru, momente muzicale și reprezentații artistice pline de emoție, menite să-i încânte pe micii spectatori.
O întâlnire specială va avea loc pe strada Mărului, cu Clovnul Sam, un artist de circ cu origini mexicane, care va aduce zâmbete și surprize colorate, precum acrobații, jonglerii, magie comică și monociclu, pentru a crea momente memorabile pentru cei mici.
De asemenea, Trupa „Țac-Pac“ și Teatrul pe roți din Arad vor susține spectacole interactive.
Trupa Teatrului de Animație „Piticot“ și „La joacă cu Tudy“ vor organiza spectacole și jocuri interactive.
De asemenea, pe strada Mărului vor fi organizate jocuri și concursuri ciclistice pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani.
Mira – recital în Piața Catedralei
Mira va susține un recital duminică, 1 iunie 2025, de la ora 18.30, în Piața Catedralei.
Pe numele real Maria Mirabela Cismaru, Mira cântă de la vârsta de 6 ani, iar primul single l-a lansat în anul 2012, alaturi de DJ Marc Ryan: „So la la”. În acelasi an, Mira a participat la emisiunea „Vocea României”, unde a făcut parte din echipa lui Marius Moga.
După ce a participat la celebrul show de la Pro TV, Mira a colaborat cu Evenimentul „1 Iunie – Festivalul Copilăriei“ este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, pentru a celebra bucuria copilăriei și pentru a oferi momente de neuitat tuturor celor mici și părinților lor.
PROGRAM 1 Iunie
Parcul „Aventura Voinicilor“ (str. General Praporgescu, Malul Mureșului vizavi de Biserica Maranata), între orele 11.00 – 14.00
Dansuri cu Trupa „Azucar“ și Trupa „Mirabela“ de la Palatul Copiilor
Gimnastică aerobică cu Trupa Gym Team
Spectacol interactiv „Hituri și zâmbete“ cu Trupa Veselă „Țac-Pac“
Spectacol muzical-interactiv „Veselie la cutie“ cu Teatrul pe Roți din Arad
Pictură de față și baloane modelabile
Parcul Regina Maria (str. Sighișoara, nr. 513), între orele 12.00-17.00
Recital de muzică cu elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“
Muzică și dans cu elevii de la Palatul Copiilor, trupa „Azucar“ și trupa „Mirabela“
Gimnastică aerobică cu trupa „Gym Team“
Spectacol interactiv „Hituri și zâmbete“ cu Trupa Veselă „Țac-Pac“
Spectacol muzical-interactiv „Veselie la cutie“ cu Teatrul pe Roți din Arad
Pictură pe față și baloane modelabile
Jocuri cu „La joacă cu Tudy“
Pictură pe față
Piața Catedralei, între orele 15.00 – 19.00
Muzică cu elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad
Dans modern și sportiv cu elevii de la Palatul Copiilor
Street Dance cu trupa Doma Art Style
Dans clasic cu Clubul Sportiv Ballroom Dance
Prezentare de modă pentru copii cu Agenția Lawinne Model’s
Prezentare robotică și programare cu echipa Logiscool
18.00 – Concert MIRA
Zona de agrement str. Mărului, cartier Alfa, între orele 11.00 – 14.00
Cursa voinicilor – Jocuri și concursuri ciclistice pentru copii
Jocuri muzicale interactive și piesă de teatru de marionete cu Teatrul de Animație „Piticot“
Spectacol cu Sam, prințul de clovni
Recital de muzică ușoară cu copiii de la Palatul Copiilor, cordonator prof. Laura Roșu
Gimnastică aerobică cu copiii de la Palatul copiilor, coordonator prof. Elza Fărcuța
Jocuri cu „La joacă cu Tudy“
Pictură pe față
Expoziție de autovehicule de epocă și machete – Retro Mobil Club Arad
Citește și:
Comentariile portalului
... flutura Green Deal si noi "afumam" cetatenii cu autobuzele timp de atata amar de vreme.Nu este ok asa.Adicatelea trecem de pe electric pe motorina, sau nu?Ce avem (...)
După cum am mai scris pe aici, orice om normal la cap, care mai și judecă, își dădea seama că Nicușor era președintele impus încă din decembrie 2024, (...)
Sperietorile obișnuite, marșurile LGBT și Ucraina, domnule Zoltan. Bine totuși că nu ne-am trezit pe cap cu trioul Piticul Buratino-Golanul-Javrila Nu Fugem.