E oficial! Adrian Mihalcea este noul antrenor principal al echipei UTA
Adrian Mihalcea și-a reziliat contractul cu Dunărea Călărași, după două sezoane petrecute în orașul de la Dunăre.
Adrian Mihalcea și-a reziliat contractul cu Dunărea Călărași, după două sezoane petrecute în orașul de la Dunăre.
UTA a perfectat prima mutare de întărire a lotului pentru sezonul 2017-2018: valorosul apărător Mădălin Ciucă, component al prim-divizionarei CSMS Iași, a devenit jucătorul UTA-ei….
UTA este în vacanță dacă ne raportăm la lotul de jucători și la staff-ul tehnic. Practic, staff-ul tehnic…
UTA ar putea rămâne fără ambii atacanți cu care a abordat sezonul recent încheiat. Adrian Petre, golgeterul echipei la doar 19 ani, cu 29 de…
Oficialii clubului UTA sunt încă în negocieri cu cel care va fi antrenorul principal al echipei în sezonul care urmează. Deși intenționau să numească antrenorul…
Solstițiul de vară, 21 iunie, o zi în care conducerea clubului UTA trebuia să se gândească cine va fi noul antrenor al echipei, ce achiziții…
Titlul inițial: DNA a luat cu asalt clubul UTA! Managerul Codru Grădinariu a fost ridicat de procurori Surpriză, în această dimineață, la clubul UTA, unde procurori…
UTA a mai ratat o promovare. Spre deosebire de anul trecut, când a pierdut clar barajul cu FC Voluntari, în acest an Bătrâna Doamnă a…
În urmă cu aproape un deceniu a fost o mare speranță a fotbalului românesc. A debutat de tânăr la Universitatea Craiova și s-a remarcat prin…
Știri Arad. Ieri trebuia să avem parte de o zi de joi minunată.
Am visat din nou la Liga 1. La un an distanță după barajul cu FC Voluntari, în alte condiții, dar aceeași atmosferă extraordinară creată de…
Nouă ani și 90 de minute… Nouă ne este dor de nouă ani de aerul primei ligi, aer de care suntem la 90 de minute…
Diferența de valoare dintre echipele din Liga 1 și cele din liga secundă s-a văzut încă din startul partidei de la
Deși evoluează (n.r. încă) în Liga 1, ACS Poli este echipa vitregă a Timișoarei, o grupare înființată doar…
Aproximativ o mie de fani ai echipei UTA au ocupat ieri platoul din fața Primăriei Arad, acesta fiind locul de îmbarcare pentru plecarea la Timișoara,…
Știri Arad. Azi, de la ora 20.30, UTA joacă meciul anului, pe terenul marii rivale, ACS Poli Timișoara. E turul barajului de promovare/retrogradare în prima…
UTA a ajuns într-un punct foarte important al proiectului început în urmă cu patru ani, proiect ce a asigurat păstrarea Legendei arădene. Din data de…
În urmă cu aproximativ un an, Rapid București falimenta și oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal…
„UTA a cerut 600.000 de euro pe Adrian Petre şi am spus că este prea mult pentru un jucător de liga a doua. El a…
S-a tot vorbit în urma „Derbyului Vestului” dintre ASU Poli și UTA despre bătaia pe care ar fi încasat-o mai mulți angajați de la firma…
UTA a aruncat prosopul în lupta pentru promovarea directă cu Sepsi Sfântu Gheorghe. După victoria de la Timișoara în fața a peste 1.500 de arădeni,…
În urmă cu mai bine de un an primarul Aradului, Gheorghe Falcă, se bătea cu pumnii în piept că prin priceperea lui și a aparatului…
Aradul are farmecul lui. Săptămâni la rând nu se întâmplă nimic fie că e luni dimineață, miercuri seară, sau duminică la prânz, iar când apare…
Ne-a fost dor de atmosfera unui derby, ne-a fost dor chiar de acea oarecare…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Ploile torențiale au provocat vineri inundații-fulger pe râul Guadalupe din Texas, ucigând cel puțin 24 de persoane, iar autoritățile se străduie să salveze zeci de...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!