Clubul UTA reacționează după descinderile procurorilor DNA

Titlul inițial: DNA a luat cu asalt clubul UTA! Managerul Codru Grădinariu a fost ridicat de procurori
Surpriză, în această dimineață, la clubul UTA, unde procurori ai DNA, însoțiți de mascați au venit și au ridicat doi oficiali ai clubului, dar încă nu cunoaștem motivele.
Managerul clubului, Codru Grădinariu, a fost ridicat de procurori și, din informațiile pe care le deținem, acesta ar fi fost ridicat și dus la sediul DNA pentru audieri. În același timp, procurorii au descins și la casa din Chișineu-Criș a directorului sportiv Claudiu Drăgan, unde au fost făcute percheziții, dar acesta nu se afla acasă, fiind în concediu în Turcia, de unde ar urma să se întoarcă mâine. Președintele grupării arădene, cel din acte, Florian Voinea, se pare că va fi nevoit să facă un drum la București unde va fi audiat în această speță. Momentan nu cunoaștem motivele, dar, tot din sursele noastre, se pare că vizita celor de la DNA este legată de anumite meciuri jucate de echipa UTA în campionatul care tocmai s-a încheiat.
UPDATE
Conform informațiilor noastre, toată acțiunea procurorilor ar fi pornit în urma unui autodenunț formulat de către un jucător sau fost jucător al echipei UTA.
UPDATE 2 – F.C. UTA Arad reacționează după ce în această dimineață procurorii au decins la sediul clubului
Departamentul de presă al F.C. UTA Arad transmite un comunicat de presă în care se explică ce scop au avut descinderile procurorilor din această dimineață de la sediul clubului.
În continuare, redăm comunicatul respectiv:
„În această dimineaţă clubul nostru a fost vizat de o anchetă a DGA cu privire la o presupusă implicare a noastră în meciul dintre ACS Foresta Suceava şi ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul campionatului recent încheiat.
Cu deschiderea firească a unui club care are la bază onestitate și fair play, ne-am pus la dispoziţia organelor de anchetă atât din punct de vedere al declaraţiilor cât şi al documentelor. Sperăm într-o urgentare a anchetei, iar concluziile să exonereze clubul nostru de orice implicare în eventuale jocuri de culise care vizează această partidă. Menționăm că nu s-a luat nici o măsură împotriva vreunei persoane din club.
Dorim să-i asigurăm pe suporterii noştri că ne-am apărat întotdeauna şansele doar pe teren şi ne exprimăm speranţa că şi adversarii noştri au făcut la fel.
În aceste momente suntem preocupaţi exclusiv de pregătirea noului sezon.
Nu dăm niciodată înapoi!”
Comentariile portalului
Bineinteles studii de fezabilitate pe zeci de mii de euro de care s-a ales nimic,alte studii si alte proiecte, si vor mai fi si pentru statuie etc. Clasic pentru (...)
Aproape 5 milioane de euro mi se pare mult pt o amenajare mai mult peisagistică patronii de la firma constructoare Tehnodomus sunt cei mai mulțumiți. Mult mai logică era (...)
Oare câte SITUAȚII ASEMĂNĂTOARE nai există în Arad ?