O nouă persoană, reținută în dosarul de trafic de droguri de mare risc din Arad
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33…
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă…
Opt persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, iar alte cinci au fost plasate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, în urma…
Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în…
Peste 15 persoane, inclusiv minori, sunt cercetate într-o anchetă privind traficul de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă…
Claudiu Căpriceanu, în vârstă de 48 de ani, cunoscut pentru comentariile critice la adresa autorităților și, în special, a DIICOT și a polițiștilor, a fost…
Mai multe percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Arad, într-un dosar care vizează fapte de trafic de droguri. La acțiune participă polițiști și…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au investigat activitatea unei grupări formate din…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au reținut, pe 18 martie 2026, nouă persoane, opt bărbați…
O tânără de 24 de ani a fost reținută după ce a fost prinsă în flagrant, în timp ce ridica un colet sosit din Spania…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea a șapte persoane, șase bărbați și…
O femeie de 47 de ani și fiul acesteia – în vârstă de 27 de ani – din Felnac, au fost reținuți în urma unei…
Doi cetățeni spanioli – un bărbat și o femeie – au fost prinși în municipiul Arad având asupra lor 7,1 kilograme de canabis. Drogurile, destinate…
În urma celor 64 de percheziții desfășurate de DIICOT Arad și SCCO Arad în municipiu, 23 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore….
10 ani și 8 luni închisoare pentru trafic de droguri este sentința pronunțată de Tribunalul Arad în ceea ce-l privește pe unul dintre traficanții prinși…
Potrivit DIICOT Arad, cei cinci inculpați arestați preventiv în urma perchezițiilor de luni, vindeau diverse cantități de cocaină cu sume cuprinse între 450 și 2.000…
Patru bărbați au fost arestați preventiv astăzi, la propunerea DIICOT Arad, pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, iar o a cincea…
DIICOT își prezintă bilanțul: În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au fost organizate și desfășurate 538 de acțiuni operative, pe linia combaterii traficului…
Expertul antidrog, profesorul universitar Cătălin Țone, a ținut joi o conferință exhaustivă la Arad, în aula Universității „Aurel Vlaicu”, acolo unde l-a avut ca invitat…
Un cunoscut contrabandist de țigări din Arad, Sebastian Târsan, a fost condamnat miercuri, 24 aprilie, de Tribunalul Arad, la 9 ani de închisoare în regim…
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost reținut după ce a vândut 1,9 kg de drog sintetic în municipiul Arad. Traficantul a…
Trei bărbați au fost condamnați la închisoare pentru trafic de droguri în urma celor 53 de percheziții efectuate de DIICOT Arad și SCCO Arad…
Un tânăr de 29 de ani, pasager al unei curse de transport internațional, a fost arestat preventiv după ce a introdus aproximativ 18 kg de…
Pedepse cu închisoarea cuprinse între 2 ani și 5 ani și 8 luni pentru traficanții de droguri prinși în flagrant în luna iunie 2024, în…

Arădencele vor putea beneficia de ecografii mamare și mamografii în cadrul unei zile suplimentare de investigații organizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...

Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...
Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

O tragedie care a provocat moartea a 16 persoane s-a transformat într-o mișcare națională anticorupție, care a pus capăt celor 14 ani de dominație politică...
Manifestațiile desfășurate sâmbătă în Franța au fost în mare parte pașnice pe timpul zilei, însă în cursul serii situația s-a deteriorat în mai multe orașe,...
Scrutinul parlamentar anticipat din Serbia capătă miza unui referendum împotriva actualei puteri, în condițiile în care mișcarea studențească ce a mobilizat proteste masive în ultimii...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...

Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...
Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...

Duminică seara, Sala Palatului Cultural s-a transformat într-o veritabilă discotecă a anilor ’70, unde energia publicului și hiturile nemuritoare au făcut casă bună. Vinovată de...
Arădenii care vor să experimenteze întâlnirea dintre muzica clasică și energia rockului mai au la dispoziție doar câteva zeci de bilete pentru concertul Vivaldi Rocks®,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...
Topul Firmelor Arădene a ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul fiind organizat vineri seara, la sala de evenimente Ava Garden din Sânleani. Gala a...
Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...

Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic privat din zona Sebiș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Șiria, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat cu acte...
Un bărbat de 54 de ani din Vinga a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au depistat conducând fără permis un autoturism...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)