Domnul Goe de Arad – momente și alte sarmale gratuite
Ca să nu rămână repetent, după corigențele la proiectele în jurul cărora nu a știut decât să facă ronduri, domnul Goe a inventat altfel de…
Ca să nu rămână repetent, după corigențele la proiectele în jurul cărora nu a știut decât să facă ronduri, domnul Goe a inventat altfel de…
Biroul Permanent Județean PNL Arad a numit un nou președinte pentru Clubul Elevilor Liberali. Dominic Vișan, noul președinte, are 16 ani și este elev la…
A fost votată o lege care promovează schimbări importante la nivelul funcționării cluburilor sportive și a federațiilor. Proiectul de lege îl are printre inițiatori pe…
Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță că România face un pas semnificativ către implicarea activă a comunităților în tranziția energetică. Asta,…
PNL este partenerul de încredere al administrațiilor publice locale, a susținut deputatul Geanina Pistru-Popa, prin intermediul unei declarații politice. „La propunerea ministrului liberal al finanțelor,…
Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) continuă să conducă în preferințele electoratului, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională –…
Când președintele unui partid se comportă ca un bufon, nici partidul pe care îl conduce nu poate fi departe de această condiție, deși până nu…
Parlamentarii liberali arădeni au inițiat, alături de alți colegi senatori și deputați ai Partidului Național Liberal, un proiect de lege menit să atragă bani reali…
„Pacienții din România trebuie să simtă că sistemul de sănătate este de partea lor. Pachetul 2 aduce medicii mai aproape de comunități, protejează pacienții vulnerabili…
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu vede cu ochi buni scenariul în care PNL și USR ar susține un candidat…
O investigație a ziarului Reporteris.ro arată cum firma Aveuro Internațional a câștigat peste jumătate din contractele naționale pentru livrarea de microbuze școlare electrice, în valoare…
Pe fondul celor mai bune poziții în Parlament dintre partidele care guvernează, PSD și PNL au acaparat coaliția și își continuă lupta pentru… Chiar așa,…
Scandalul din jurul vicepremierului Dragoș Anastasiu, care a recunoscut în instanță implicarea companiilor sale într-un mecanism de mită, propus de o inspectoare ANAF și executat…
România are nevoie de echitate și responsabilitate în cheltuirea banului public. În acest sens, senatorul PNL de Arad Glad Varga anunță depunerea, alături de președintele…
Toate partidele din coaliția de guvernare, inclusiv reprezentanții minorităților naționale, sunt prezente la Congresul PNL. Singura absență notabilă este cea a PSD, formațiune care, în…
Aradul va fi, ulterior Congresului de astăzi al PNL, reprezentat de Gheorghe Falcă la nivel național, dar nu în urma unei competiții reale, ci după…
Conducerea Partidului Național Liberal s-a reunit sâmbătă într-o ședință a Consiliului Național, în care s-au adoptat modificări importante ale statutului partidului, în pregătirea Congresului din…
Am câțiva prieteni, unii chiar foarte dragi, care, încă înainte de încheierea alegerilor prezidențiale, mi-au spus, cu vădit reproș, că nu mă mai recunosc și…
România trece dintr-o criză în alta, fără pauze. A trecut criza alegerilor prezidențiale – „iț gon” cum ar zice subtila președintă POT – dar a…
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan…
Conducerea PNL a convocat Biroul Politic Naţional, luni, la ora 16.00. Potrivit unor surse din cadrul ședinței, BPN-ul PNL a votat în unanimitate să îl…
Marcel Ciolacu își va depune mandatul de premier după ce PSD a decis, luni după-amiaza, ieșirea de la guvernare, în urma alegerilor prezidențiale de duminică,…
Liderii coaliției de guvernare – Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL) și Kelemen Hunor (UDMR) s-au întâlnit, luni, într-o ședință, după înfrângerea suferită de candidatul…
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina…

Acum doi ani, în cadrul unui program de mentorat despre cum să devin și eu un coach mai bun, a luat cuvântul John Demartini, psiholog,...
Etapa de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-a încheiat astăzi, 15 iunie,...
Orașul Ineu face un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale oferite populației din judeţ: primăria a semnat luni contractul pentru proiectarea și execuția unui nou...

Sâmbăta dimineața aveam o întâlnire cu un amic și în drumul cu mașina spre locul de întâlnire mi-am zis să văd și eu cum au...
Cum v-am spus nu de mult, nu prea călătoresc cu tramvaiul. Nici în tinerețe nu prea „luam tramvaiul”, cu toate că mașinile nu erau peste...
Stați să vă spun. Tocmai mă uitam la finala Champions League când cineva mi-a trimis poza de pe FB cu Bibi cu cireașa la ureche....

Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...
Groapa care a apărut în carosabil în fața sediului Apelor Române din municipiul Arad, continuă să se adâncească de la o zi la alta, fiind...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...

Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă a vorbit într-o conferință de presă despre criza politică și organizarea Congresului PNL duminică. Acesta a reamintit un șir de...
Consilierul local Dorian Curcanu continuă clasamentul celor 5 drumuri din municipiu care sunt într-o stare deplorabilă, afectând mașinile, Iată ce transmite: „Zilele trecute am fost...
Traseiștii pot muta putere de vot, dar nu și sprijinul legitim al cetățenilor. România nu are nevoie de o majoritate bazată pe traseiști, ci de...

Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...
20 de ani au durat procesele dintre Familia Colțeu și locuitorii Nadășului. Deși cazul satului a fost cel notoriu, fiind o miză mult mai mare,...
Cu o seară înainte de Rusalii, oamenii legii, polițiștii din Chișineu Criș, au oprit în trafic o mașină în care se aflau doi bărbați, dintre...

Iranul a anunțat sâmbătă închiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel mondial, invocând presupuse încălcări ale armistițiului...
România continuă să se confrunte cu provocări majore în domeniul criminalității, potrivit raportului de activitate pentru anul 2025 al Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în...
Noile reguli adoptate la nivelul Uniunii Europene vor avea un impact important asupra modului în care românii comandă produse de pe platforme internaționale din afara...

Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...
Ferrari a prezentat primul său model complet electric, Luce, un automobil care marchează o ruptură vizibilă de tradiția de design a mărcii, scrie Profit.ro. Stilul...
CNAIR a identificat în mediul online portalurile web www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de Jos), care nu sunt autorizate de CNAIR...

Anthropic a dezactivat accesul la cele mai avansate modele AI ale sale, Claude Fable 5 și Claude Mythos 5, în urma unei directive emise de...
Nvidia pregătește lansarea unui supercip pentru calculatoare, un produs despre care compania spune că va schimba fundamental modul în care oamenii interacționează cu computerele lor,...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Premiera documentarului „Dincolo de fațadă: Lajos Szántay și Secessionismul arădean” în regia Dianei Gavra a avut loc vineri seară la Cinema Arta, evenimentul adunând un...
Arădenii sunt invitați în această seară la premiera documentarului „Dincolo de fațadă – Lajos Szántay și Secesionismul arădean”, un film dedicat arhitectului care și-a pus...
Arădenii sunt invitați vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, la Cinematograful Arta, la premiera documentarului „Dincolo de fațadă: Lajos Szántay şi Secessionismul Arădean”, o...

Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...
Vineri, 12 iunie 2026, de la ora 18:00, Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad devine spațiul în care poezia iese din...
Arădenii sunt invitați la o nouă ediție a concertului anual Pop‑Rock Simfonic, devenit deja tradiție în programul cultural estival al orașului. Evenimentul, organizat de Filarmonica...

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat undă verde achiziției de peste 110 miliarde de dolari prin care Paramount preia Warner Bros. Discovery, una...
Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...
Luna mai 2026 confirmă dominația Disney+ și Prime Video în preferințele utilizatorilor români de streaming, potrivit datelor JustWatch. Dacă la categoria filmelor Disney+ reușește o...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

S-a dat startul preselecțiilor pentru o nouă ediție a tradiționalului concurs de frumusețe Miss Arad 2026. Anul acesta, competiția își păstrează dinamismul și se va...
La doar șase luni după logodnă, fotbalistul arădean Dennis Man și partenera sa, Alexandra Grigoriță, se pregătesc să se căsătorească religios pe 18 iunie, într-un eveniment...
Festivalul Berii Arad intră într-o nouă etapă și anunță oficial schimbarea locației pentru ediția din 2026. După 27 de ani de tradiție, unul dintre cele...

Inspectoratul de Poliție informează că miercuri, 17 iunie, un tânăr motociclist a fost amendat și a rămas fără carnet după ce a condus prin oraș...
Un arădean de 65 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei pentru depozitările făcute fără acordul vecinilor în spațiile comune dintr-un imobil din...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii din Almaș au prins un hoț care a furat în mod repetat dintr-un magazin. Acesta este un...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)