marþi, 4 august, 2026

Special Arad Logo

    Praznicul de Pită Nouă, la Beliu și Pecica

    de Special Arad | 4 august 2026, 5:39 PM | Cultură | Beliu | Pecica

    0

    Luna august aduce în prim-plan sfințirea Pitei noi, o tradiție care este așteptată cu multă bucurie și nerăbdare în localitățile Beliu și Pecica. Cele două comunități arădene își exprimă astfel recunoștința pentru recolta anului, organizând sărbătoarea câmpenească „Praznicul de Pită Nouă”, în care se împletesc folclorul, portul popular și recunoștința pentru roadele pământului.

    La Beliu, comunitatea este invitată să participe la a 51-a ediție a sărbătorii. Evenimentul se va desfășura în Pădurea Dumbrava, în data de 9 august 2026, începând cu ora 12:00.

    „Această frumoasă datină românească s-a ținut în mod istoric în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea de „Sfânta Mărie Mare” (15 august). Deși continuitatea sa a fost pierdută în anul 1913, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, tradiția a reînceput în anul 1974 prin munca distinsului culegător de folclor prof. Emil Lăzureanu. Programul cultural din acest an este unul diversificat și include momente artistice susținute de grupuri vocale, soliști vocali și instrumentiști, soliști dansatori, dansuri de fete, dansuri populare locale”, anunță Consiliul Județean Arad într-un comunicat.

    La Pecica, Pita cea nouă, coaptă din grâul recoltat anul acesta, va fi sfințită duminică, de 23 august. „Praznicul de Pită Nouă” de la Pecica este un eveniment mult așteptat, la care oaspeții sunt invitați să descopere obiceiurile locale legate de seceriș și să guste din produsele tradiționale ale brutarilor pecicani, renumiți în țară și străinătate. Se spune că, înainte de anul 1989, renumita pită ajungea zilnic şi pe masa familiei Ceauşescu. Deoarece cu ocazia unei vizite, acesta a fost impresionat de gustul pitei de Pecica, pe care a considerat-o ca fiind cea mai bună pâine românească, zilnic, o echipă a fostei Securități prelua în fiecare dimineață de la brutărie zece pâini, pe care le transporta cu avionul în capitală familiei Ceaușescu.

    Începând cu anul 2023, Pita de Pecica a fost recunoscută oficial atât la nivel național, cât și european. În iunie 2023, produsul a fost înscris de Comisia Europeană în registrul Specialităților Tradiționale Garantate (STG), având totodată și o protecție națională ca marcă înregistrată gestionată prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.