Verificări de amploare pe autostrada A1. Au fost aplicate 329 de sancțiuni contravenționale
Biroul de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac anunță că ieri, 20 martie, polițiștii au legitimat 460 de persoane și au verificat 385 de persoane. Au fost…
Biroul de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac anunță că ieri, 20 martie, polițiștii au legitimat 460 de persoane și au verificat 385 de persoane. Au fost…
Comunicat. Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a încheiat, astăzi, un protocol de colaborare cu…
50.000 de lei au fost furați, la sfârșitul lunii ianuarie, dintr-o casă din municipiul Arad. Hoțul a rămas neidentificat până de curând când polițiștii au…
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad așteaptă luni, 24 martie, între orele 10,00-14,00, arădenii de toate vârstele, la „Ziua Porților Deschise”, în Piața Catedralei, din…
Isfan Manuel Teodor, bărbatul care a înșelat o persoană cu peste 39.000 de lei, după ce s-a dat drept director ANAF, iar mai apoi ofițer…
Paznicul unui fond de vânătoare din județul Arad, care este în administrarea Asociației de Vânătoare și Pescuit Crișana – reprezentată de președintele Petrică Horga, proprietarul…
Mai multe percheziții au fost efectuate în județul Arad, acestea vizându-l pe un cetățean italian care ar fi facilitat mai multe transferuri ale unor studenți…
Polițiștii orașului Lipova au depistat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:25, un bărbat de 25 de ani, din Bârzava, aflat sub…
Infracționalitatea stradală a crescut, anul trecut, în Arad, în special lovirea sau alte violențe – una dinre principalele genuri de infracțiuni stradale – cu aproximativ…
Deficitul de polițiști în IPJ Arad este de aproximativ 20 % la această oră, în condițiile în care 60-70% din infracționalitatea comisă în județ are…
IPJ Arad a anunțat că polițiștii Biroului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Biroului Rutier, secțiilor urbane și rurale de poliție, polițiști de investigații…
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad aduce cuvinte de laudă pentru polițistul Ovidiu Liber, care este totodată și artist plastic profesionist, membru al UAPR, și…
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii de 8 ani și 4 luni, emis de magistrații…
Mai multe bijuterii, ceasuri și telefoane mobile în valoare de 10.000 de euro au fost furate dintr-o casă din orașul Sântana în urmă cu trei…
Șase telefoane mobile, cinci perechi de căști wireless, dar și 7.500 de euro, precum și alte bunuri au fost găsite asupra trei tineri din județul…
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost reținut pentru 24 de ore un bărbat care ar fi furat mai multe butelii de…
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins și reținut un bărbat care a furat ieri, din Gara CFR, o geantă cu…
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că agenții de poliție au depistat în trafic, în municipiu, un bărbat care s-a pus să conducă mașina chiar…
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că una dintre victimele implicate în accidentul petrecut în jurul orei 11:50 pe drumul dintre Călugăreni și Felnac a…
A fost scandal și bătaie în toată regula în zona UTA în seara de 8 februarie. S-a ajuns la pumni şi picioare, a venit poliţia…
Proiectul „Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă, din care fac parte polițiștii Biroului…
Comisarul șef Florin Turnagiu, fost adjunct al IPJ Arad, s-a pensionat la începutul acestui an din poziția de șef Serviciu Rutier la IPJ Timiș, unde…
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță lansarea paginii oficiale de social media, începând cu 1 februarie, totul „în cadrul procesului de modernizare și…
Poliția Rutieră Arad a ajuns în atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Oradea anul trecut, iar în luna decembrie 2024 procurorii anticorupție au…

La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...
„Shit happens”. Acesta a fost răspunsul, unicul, de altfel, pe care l-am primit din partea unui ortoped pe care l-am consultat de curând pentru o...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un grup bipartizan de senatori americani solicită o anchetă privind întreruperea accesului Ucrainei la sistemul militar de comunicații Starshield, incident care ar fi afectat capacitatea...
Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...
Încercările Statelor Unite de a limita accesul Chinei la tehnologiile avansate pentru inteligență artificială par să producă un efect neașteptat. În loc să încetinească dezvoltarea...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)