Argeșean reținut pentru furturi comise în benzinăriile de pe autostrada A1, în județul Arad





Un argeșean în vârstă de 27 de ani a fost reținut și urmează să fie propus spre arestare pentru comiterea mai multor furturi ce au avut loc în parcările benzinăriilor de pe autostrada A1, în județul Arad.
Furturile au avut loc pe parcursul anului trecut, tânărul din Argeș sustrăgând bunuri din autoturismele parcate în stațiile peco aflate de-a lungul autostrăzii.
„Ca urmare a investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, într-un dosar penal întocmit pentru furt calificat, a fost identificat un bărbat de 27 de ani, din județul Argeș.
Acesta, împreună cu alte persoane, ar fi fost implicat în mai multe fapte de furturi din autoturisme, comise în stații PECO de pe Autostrada A1, în județul Arad, în anul 2024. La data de 13 aprilie 2025, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul persoanei bănuite, de unde au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 cuțite cu lame de diferite lungimi, certificatul de înmatriculare al unui autoturism, 700 de lei și 100 de euro, precum și alte bunuri de interes în cauză.
În baza mandatului de aducere, emis de magistrații Judecătoriei Arad, bărbatul a fost condus la sediul Poliției orașului Pecica, unde, în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunerea luării de măsuri preventive”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: 480 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și DrugTest, în weekend, în Arad
Comentariile portalului
== DEGEABA -- DACA NU BAGA CEVA LA GHITZA PUSHCULITZA NU CAPATA NIMIC . --PIERDERE DE VREME == SCARBA MI E ==
== E CETATZEAN RUS -- E DEJA IN RUSSLAND == SE CUFURESTE PE JUSTITZIA FRANTZUJILOR ==
Citez din comunicat: "Libertatea de exprimare nu include dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă." 100% de acord CA (...)