Arad: 246 de amenzi pentru depășirea vitezei legale, într-o singură zi
246 de amenzi pentru depășirea vitezei legale au aplicat polițiștii arădeni, miercuri, 9 aprilie, dintr-un total de 313 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au mai fost reținute și cinci permise pentru depășirea vitezei legale. Totul, în cadrul acțiunii Speed Marathon.
„În săptămâna 7-13 aprilie, polițiștii arădeni, împreună cu cei din țară, si din Europa, acționează pentru prevenirea accidentelor de circulație, cauzate de viteza excesivă. Ziua de 9 aprilie a fost marcată de acțiunea de 24 de ore, Speed Marathon, care s-a desfășurat în toată țara.
După 24 de ore de monitorizare a vitezei de deplasare, în principal, polițiștii arădeni au aplicat 313 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 94.000 de lei. Din numărul total de sancțiuni, 246 au fost pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute 10 permise de conducere, din care 5 pentru viteză, iar celelalte pentru alte abateri. Au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților, au fost depistați 2 conducători auto, în timp ce conduceau sub influența alcoolului. În aceste cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști”, a precizat IPJ Arad.
Citește și: Peste 40 de tone de substanțe periculoase au fost ridicate de polițiști de la o firmă din Bârsa
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)