Enola Day – Bun, am terminat și cu asta, să ne vedem amu cu Dracu’. Sau cu frate-său…
Vorba vine, am terminat. Dacă ne luăm după Nicușor și cei din jur, treaba serioasă abia acum începe. Și tot la fel susține Simion, prin…
Vorba vine, am terminat. Dacă ne luăm după Nicușor și cei din jur, treaba serioasă abia acum începe. Și tot la fel susține Simion, prin…
În cadrul unei intervenţii la PrimaTV de sâmbătă, 24 mai, Claudiu Târziu, fost fondator al AUR, a întârit o dată în plus faptul că nu…
Parlamentarii partidului AUR au transmis marți, 20 mai, că nu recunosc legitimitatea președintelui ales Nicușor Dan și, din acest motiv, nu vor participa la consultările…
Cu 52,26% voturi în favoarea candidatului AUR, George Simion, Aradul a rămas tot în tabăra galbenă și după turul 2 al alegerilor prezidențiale. În județele…
Liderul AUR, George Simion, a fost surprins luni dimineața, la câteva ore după ce a pierdut alegerile prezidențiale, în aeroportul Otopeni, potrivit unor imagini intrate…
Se spune că niciodată nu mint politicienii mai mult decât în campaniile electorale. Cum noi suntem de mai bine de un an și jumătate în…
Începe nebunia. S.O.S., AUR și POT cer demisia ministrului Sănătății pentru „gestionarea iresponsabilă a politicii de vaccinare” și au depus o moțiune simplă împotriva lui…
Poate ar fi trebuit să titrez „m-am săturat”. Doar că nu sunt singurul care s-a săturat de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Știu…
George Simion este în centrul unei controverse, după ce publicația Turnul Sfatului a relatat că acesta ar fi plecat la Viena duminică, iar la momentul…
Județul Arad reconfirmă și la alegerile prezidenţiale de acum sprijinul puternic pentru George Simion. După centralizarea a 52% dintre buletinele de vot, candidatul AUR se…
Chiar dacă săptămâna este dedicată memoriei celui care a fost Papa Francisc, noi mergem mai departe cu prezentarea candidaților principali la funcția de președinte –…
Deputatul George Becali a anunțat luni conducerea Camerei Deputaților asupra deciziei de a părăsi AUR, potrivit News.ro. Becali a demisionat în data de 14 martie…
Claudiu Târziu, numărul doi în AUR, și-a anunțat miercuri plecarea din partidul extremist, scrie G4Media. Acesta a acuzat, într-o „scrisoare de despărțire” publicată pe blogul…
Deputatul USR George Gima a cerut demisia lui Mihail Neamțu, deputat AUR și președinte al Comisiei pentru cultură, din cauza limbajului trivial folosit de acesta…
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de…
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat, miercuri seară, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale „pentru a dărui mişcării suveraniste” cele mai multe șanse….
George Simion și Anamaria Gavrilă au anunțat miercuri că își vor depune amândoi candidaturile la alegerile prezidențiale, după care unul se va retrage din cursă….
AUR anunță intrarea în grevă parlamentară, iar o decizie cu privire la viitorii pași în alegeri va fi luată după consultări cu Călin Georgescu, informează…
Proiectele de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român și cel privind controlul utilizării spaţiului aerian…
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea…
O explozie a avut loc sâmbătă dimineața devreme în apropiere de Muzeul Drents din Assen, Olanda, provocată în scopul unei spargeri. Acolo se aflau într-o…
Nu mai rețin exact dacă a fost miercuri sau joi. Am ieșit în curte doar așa, să văd ce se mai întâmplă în lumea mare….
AUR a organizat sâmbătă, de la ora 14, în fața Prefecturii, un miting pentru susținerea anulării deciziei Curții Constituționale, de anulare a alegerilor prezidențiale. Deși…
Fiind așa o zi nicicum – de fapt, vom vedea, este Ziua Banului Pierdut (Lost Penny Day) –, mă apuc și de una și de…

La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...
„Shit happens”. Acesta a fost răspunsul, unicul, de altfel, pe care l-am primit din partea unui ortoped pe care l-am consultat de curând pentru o...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
E haos pe căile ferate din vestul Germaniei, circulația trenurilor fiind serios perturbată sâmbătă dimineața, după ce persoane necunoscute au tăiat și au furat cabluri....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...
Încercările Statelor Unite de a limita accesul Chinei la tehnologiile avansate pentru inteligență artificială par să producă un efect neașteptat. În loc să încetinească dezvoltarea...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...
Clockwork, noua divizie de filme contemporane lansat de Warner Bros sub conducerea lui Christian Parkes, va fi integrat în conglomeratul rezultat din fuziunea Paramount–Warner Bros,...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)