Oricât de mult și-ar dori unii, presa nu este „gone”, există și va exista, câtă vreme vor fi cititori, privitori sau ascultători, doritori să citească, să privească sau doar să asculte știri, comentarii, anchete, reportaje. Iar cât timp va exista presă, evident, vor fi și jurnaliști care să facă presă.

Păreri despre calitatea muncii jurnaliștilor au existat și vor exista cât va fi presă – sunt criticați medicii, de ce ar fi scutiți jurnaliștii? Pe vremuri, nemulțumirile erau transmise telefonic sau chiar în scris – da, da, pe-atunci, oamenii scriau de mână și expediau scrisori către redacțiile ziarelor (probabil și la radiouri sau televiziuni era la fel).

De multe ori scriau sau telefonau (fiecare redacție serioasă avea un număr de telefon alocat cititorilor) și își vărsau necazurile sub protecția anonimatului, dar nu pentru că înjurau ziariștii sau primarul, ci pentru că nu voiau să le apară numele în ziar.

Presa scrisă, tipărită, distribuită, apoi citită cu atenție

Erau acele vremuri când presa scrisă – precis ați înțeles că despre această formă de presă este vorba – era prima dată tipărită, apoi distribuită la chioșcuri sau la domiciliul abonaților și abia după aceea, citită, fie la cafea, fie în tramvai sau la birou, ori în tihnă, acasă, după serviciu. Desigur, pensionarii – mari consumatori de presă și aprigi comentatori – aveau un alt program.

În timp, s-a stabilit un anumit echilibru între cele două parți, pornind de la respectul reciproc al părților, fără de care nu poate exista nici „produs”, nici „consum”. În semn de respect față de profesie și față de cititori, ziariștii scormoneau pe unde puteau pentru a afla cât mai multe despre subiectele despre care scriau, nu de puține ori asumându-și riscuri reale și deloc de ignorat.

La rândul lor, cititorii apreciau eforturile ziariștilor de a scoate la lumină micile sau marile potlogării ale politicienilor sau ale profitorilor susținuți de aceștia. La fel de mult apreciau și eforturile jurnaliștilor de a explica, în articole de opinie, unele situații mai greu de descifrat ale vieții „cetății”. Sigur, fiecare își spunea părerea despre temă, dar nimeni n-ar fi spus vreodată că el ar scrie articole mai bune.

Pentru că era vorba nu doar de respect, ci și de măsură. Profesia este liberă, oricine o poate îmbrățișa, dar nu numai declarativ… Curajoși din spatele unui pseudonim sunt mulți.

Echilibrul relațional avea la bază și o oarecare apropiere între părți, vecină cu prietenia, întreținută și de un dialog permanent, din care avea de câștigat toată lumea. Pentru că dialogul ajută la mai buna cunoaștere și înțelegere între oameni, la lămurirea eventualelor divergențe de opinii și așa mai departe. Ziaristul care nu recunoaște că are de învățat de la cititori, de la cetățeni în general, este mincinos. Sau nu-i ziarist.

Toate astea erau posibile pentru că părțile au înțeles că erau de aceeași parte a baricadei. Un fapt esențial, dar uitat astăzi, din păcate.

Erau vremuri în care cititorii respectau munca ziariștilor și citeau cu atenție articolele, mai ales comentariile, analizele sau anchetele. Evident, nu ratau nici știrile sau rubrica în care erau anunțate decesele… Voiau să înțeleagă mai mult decât titlul și, eventual, o frază, două. Tocmai de aceea, discuțiile cu ei erau extrem de intense și interesante. Oamenii vorbeau la obiect, în cunoștință de cauză, nu intrau în dicuție doar ca să înjure și să amenințe. Nu făceau pe deștepții nici unii, nici ceilalți.

Pe-atunci, este adevărat, informația circula mai încet decât acum, dar era mai sigură. Pentru simplul motiv că informația era transmisă de ziariști, nu de oricine are impresia că este deținătorul informației corecte. Asta, în cel mai fericit caz, știut fiind că există oameni care trăiesc din manipulări și din lansarea de informații false…

În ultima vreme, între aceste două părți, fără de care este imposibil de imaginat presa, a intervenit o altă entitate, care încearcă să destabilizeze, să rupă echilibrul despre care vorbeam mai sus. Este vorba, desigur, de „comentaci”, de agitatori sau provocatori, spuneți-le cum vreți acestor personaje care acționează ca niște boți.

Evident, nu sunt cu adevărat roboți sau boți, o astfel de întreprindere este costisitoare și este greu de găsit surse de finanțare pentru a ataca toată presa cu roboți. Presa nu-i la fel de importantă ca alegerile prezidențiale, așa că nu există interes pentru cheltui câteva zeci de milioane de euro pentru a distruge presa românească. Este mult mai ieftin și mai ușor cu câțiva „boți” vii, unii care lansează idei destabilizatoare, alții care se ocupă tot de destabilizare, dar prin comentarii.

Primii, au deja propriile lor platforme („ziare”) de unde aruncă tot felul de mizerii care pot pune în pericol chiar siguranța națională. Dar asta este treaba altora, dacă siguranța națională mai este treaba vreunei instituții din România…

Treaba noastră este să luptăm cu „boții” care încearcă să ațâțe, să destabilizeze, să genereze discordie între ziariști și cititori, să arunce sămânța neîncrederii față de ziariști, totul prin diverse tertipuri destul de bine dobândite, cine știe cu ce ocazie, de la ce „profesori” și în ce scop.

Evident, nu ezită să amenințe atunci când manipularea nu dă roadele scontate, iar când comentariile le sunt șterse în întregime sau doar parțial (moderate), tot ei fac gălăgie și cer insistent și vehement să le fie recunoscută libertatea de expresie. Ba chiar susțin că sunt victimele cenzurii redacției, tocmai ei, care nu au curajul să-și decline nici măcar numele…

• CNA: „Libertatea de exprimare nu include dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă”

Pentru cei care încă nu s-au prins, precizăm că este vorba de atacurile în cascadă, de tip robotic, al unor „boți” asupra articolelor din Special Arad. Uneori ne mai scapă și chiar le răspundem, ca să nu creadă cumva că ne temem să răspundem la subiecte pe care le aruncă în comentarii, de cele mai multe ori fără legătură cu articolul.

Au apărut odată cu ieșirea din „clandestintate” a lui guru cel cu nanocipurile din sucuri, ca o „armată de sclavi”, porniți să-și apere stăpânul de orice atac al presei. Apoi, după scoaterea din peisaj a păcăcipului, s-au activat la unele partide așa zis suveraniste. Și parcă-s mult mai răi cu oricine „îndrăznește” să nu fie de aceeași părere cu ei. Asta, ca mari creștini ce susțin că sunt.

Amenințările lor ne lasă reci, chiar și cele cu „vremurile ce vor veni după Bolojan”, când va trebui să plecăm din țară. La fel și înjurăturile. Venind de la ei toate invectivele și amenințările sunt onorante pentru noi.

Cu toate astea îi vom modera în continuare pe toți cei care comentează doar pentru a ne amenința sau înjura ori pentru a face propangandă nu știu cărui partid.

Libertatea de expresie a oricui se oprește acolo unde încep drepturile celorlalți. Asta, pentru cei care ne înjură cu libertatea-n gură. Pentru cei care ne acuză de cenzură, un îndemn: mai citiți câte ceva despre cuvintele mai „grele” pe care le folosiți.

Iar mai jos, vedeți ce a făcut CNA în privința mesajelor violente ale unui șef de partid: