Polițiştii din Zerind au prins un hoț care a dat spargerea într-un garaj

Polițiștii din Zerind au fost sesizați, în data de 18 decembrie a.c., despre un furt din garajul unui imobil din localitatea Satu Nou.
Fapta s-a săvârșit în noaptea de 17/18 decembrie, dintr-un autoturism parcat în garaj, în care s-a pătruns prin efracție, fiind sustrași 2.500 lei și 100 de euro.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Chișineu-Criș și ai Secției 3 Rurală, a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din Vânători, bănuit de săvârșirea faptei.
A fost recuperată o parte din suma de bani sustrasă, tânărul în cauză fiind reținut pentru 24 de ore.
Acesta a fost prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș în vederea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Comentariile portalului
Oradea a făcut pași importanti spre a construi un parc fotovoltaic de 80 MV pe fostul depozit de zgură, care să alimenteze producția de hidrogen și stocarea acestuia (...)
Această observație pe care ați făcut-o dumneavoastră referitoare la cogenerare „prin gaz” s-a discutat și într-o ședință CLM din 31 august 2022. Atunci, Direcția Tehnică a explicat că î (...)
Nu știu dacă putem spune că se va consuma „mai mult” gaz, pe considerentul că retehnologizarea de la CET Hidrocarburi se face pentru că Primăria vrea să nu mai (...)