Vestea se știe, zvonul e peste tot… Nicușor Dan, între două ecuații cu „n” necunoscute, iese la pupitru și anunță în stilu-i inconfundabil: Tomac se schimbă pe parcurs cu Veștea. Omul interesat, fără să mai vorbim de jurnaliști, intră în trepidație să afle: dar ăsta cine mai e?

Așa a fost și cu Tomac, chiar dacă unii mai informați știau câte ceva despre moldoveanul cu nume americano-românesc. De la Tom și ac, ca să nu vă mai gândiți prea mult.

Cu Veștea s-a mers mai mult pe zvonuri: brașovean, da, mai aproape de Făgăraș, precum Tomac, liberal, da, mai aproape de PSD decât Grindeanu. A fost și primar, e drept, nu la Brașov, ci la Râșnov, dar, și aici e aici, a fost și este președinte la județ. Exact ca Bolojan ăla sau tot pe acolo.

După toate acestea mai rămâne o singură întrebare: oare ce titlu i-ar fi dat Caragiale?

Și ce nume ar fi ales în piesa pe care ar fi scris-o pornind de la ultimele evenimente politice din țărișoară. Cu Nicușor nu e nicio problemă, FB-ul i-a găsit deja numele caragialesc, este pomenit mai nou pe acolo doar ca Pesedan. Grindeanu are din naștere numele predestinat, iar Tomac și Veștea au nevoie doar de îmbunătățiri.

Dacă ar fi după mine, eu aș intitula piesa „O scrisoare furtunoasă” sau mai bine „Un telefon pierdut”, având în vedere modul original în care Nicușor Dan se folosește de noile tehnici pentru a face, vorba vine, politică. Apeluri în noapte, alegeri prin matematică pură, așa că nu e de mirare plonjarea direct în Caragiale.

Numai că nu suntem la teatru. E vorba de o țară care se luptă să ajungă în Europa, e vorba de milioane care așteaptă soluția de la cei aleși, e vorba, până la urmă, de viață și de moarte.

Și ca să nu rămânem cu ideea că e vorba de un spectacol de distrat oamenii pe FB, să vedem despre ce este vorba în realitate. Nu e mare lucru, reluăm doar idei formulate de mult și de mulți: e vorba de schimbarea modului în care se face politică în România.

Șansa a apărut odată cu Bolojan. Un personaj absolut neașteptat în spectacol. Nu, pe el n-ai cum să-l bagi în Caragiale. Chiar dacă are un umor care depășește poanta ieftină, este prin excelență un om serios. Unul care nu se joacă de-a politica, așa cum s-au obișnuit pe aici cei care se cred politicieni din vremuri imemoriale. Nu, el chiar se ia în serios, se implică și merge înainte. Și nu doar așa să impresioneze, ci pentru a lua acele măsuri care sunt de neocolit dacă România vrea să devină pe bune o țară europeană, democratică, o garanție de libertate și bunăstare pentru cei care vor să trăiască aici.

Într-adevăr este șocant. Nu este de mirare că majoritatea așa-zișilor politicieni nu înțeleg ce vrea orădeanul ăsta. De ce nu se mulțumește cu ce are: funcție babană, avantaje cât încape. De ce nu înțelege că politicienii în țărișoară formează o mare familie. Cu tot ce decurge de aici. Nu contează numele partidului, nu contează diferențele, important este ca tot omul ajuns politician să se simtă bine, să aibă tot ce dorește și să aibă grijă și de ceilalți. Indiferent de partid. De ceilalți politicieni, normal.

Și atunci vine Bolojan ăsta și face pe nebunul. Se face că nu înțelege despre ce este vorba, o dă tot înainte cu interesul țării și al cetățenilor. Hai, Dom’le, astea-s vorbe de amețit prostimea. Orice politician român știe că important este cum se înțeleg ei între ei, mai ales acum când totul devine virtual, boborul poate fi amețit ușor. O postare acolo pe FB sau Tik-Tok și gata.

Și ce dacă Veștea are probleme de înțelegere? Sunt alții care îl vor sfătui. Deștepții și descurcăreții. Păcat de Nicușor Dan, că prost nu este, dar are și el probleme de înțelegere. Dar astea se rezolvă dacă omul pricepe care este interesul său. Nu al poporului, că aia e așa o vorbă de dânșii inventată.

Și uite că până la urmă Nicușor începe să priceapă. Ce stânga, ce dreapta, ce democrație, ce suveranism? Important este ca noi să ne înțelegem, să punem în funcții oamenii care ascultă și ne servesc. Și dacă au și texte pentru popor, cu atât mai bine.

În final simplu și fără fițe: Bolojan reprezintă pericolul cel mare pentru sistemul politic românesc născut și crescut în piesele lui Caragiale. În care nu există partide, nu există stânga-dreapta, nu există democrație și alte asemenea vorbe goale. Există familia, există prietenii, există interesul care poartă fesul. Și acum vine ăsta din fundul lumii și zice că gata, a sosit vremea să schimbăm treaba. Să trecem la o societate adevărat europeană. Nu a vorbelor, ci a faptelor. Nu a șmecheriei, ci a responsabilității. Nu a pilelor, ci a competențelor.

E de mirare că nici măcar lui Nicușor nu-i iese egalitatea?

Citește și: Speciala zilei: Mondialul extins, mai mult balast sau doar prejudecăți europene? · Special Arad