Enola Day: Trianon

    de Lajos Notaros | 4 iunie 2020, 8:36 AM | Opinii

    9

    Scriitorul acestor rânduri își dă perfect seama că, în această zi de 4 Iunie, la fix o sută de ani  de la semnarea tratatului la palatul Marele Trianon din Versailles, își plimbă gândurile printr-un cuib de viespi.

    Îi roagă de aceea pe cititorii potențiali ai acestor rânduri să manifeste toleranță, dar mai ales înțelegere. Nu e ușor, cu toții știm asta, dacă ar fi, nu s-ar mai povesti.

    Înțelegerea trebuie să înceapă de la realizarea faptului că scriitorul acestor rânduri nu serbează nimic – așa cum ar prevede o lege românească aflată încă la președintele Johannis, deci nepromulgată – în 4 Iunie, dar nici nu îl apucă în această zi și cu atât mai puțin în acest an tristețea fără de margini, așa cum cere prevederea guvernului maghiar de a declara anul 2020 Anul Solidarității Naționale. A maghiarilor, desigur.

    Ca să le luăm pe rând, nu vede niciun motiv de sărbătoare în faptul că acum 100 de ani, în urma unor evenimente sângeroase și haotice în care pentru prima oară era împlicată aproape întreaga lume, părțile care au ieșit în cele din urmă victorioase au aplicat, așa cum se face de când e lumea, legea învingătorilor. Ceea ce s-a întâmplat între 1914-1918 nu a fost voința popoarelor, nu a însemnat o îmbunătățire a condiției umane, dimpotrivă, a fost urmată de o perioadă de maximă tulburare și psihoză socială terminată cu cea de a doua conflagrație mondială, cea care, spre deosebire de prima, a produs un număr triplu de victime (80 de milioane). În majoritatea cazurilor inocente, populație civilă din URSS și China și nu numai, asta ca să nu mai vorbim de Holocaustul evreilor.

    Dar nu simte nici durere și tristețe pentru cele întâmplate acum 100 de ani, eventual pentru bunicul după tată care s-a ales cu un handicap pe viață în urma Marelui Război. Având preocupări îndelungate în studiul istoriei nu-și face iluzii cu privire la eroismul de o parte sau alta, nu crede de mult că cei buni sunt doar învingătorii, iar cei răi doar învinșii. Buni si răi sunt în ambele tabere și nu neapărat între cei care, fără să-i întrebe nimeni, sunt duși la abator.

    Nemaivorbind de faptul că în cei șaptezeci de ani de până la 1989 scriitorul acestor rânduri putea trăi în ambele țări – România sau Ungaria –, iar viața lui nu era cu mult diferită. Între cele două războaie în ambele țări domina naționalismul, iar el nu a fost, nu este și nu va fi naționalist, indiferent de ce se va întâmpla între români și unguri, iar după 1944 ambele au fost ocupate de URSS, devenind colonii sovietice, iar lui, scriitorului acestor rânduri, nu-i place să trăiască ca un băștinaș umil într-o țară dominată de o putere străină.

    Scriitorul acestor rânduri se bucură de lucruri de care se poate bucura fiecare om, indiferent în ce țară trăiește și ce limbă vorbește. E vorba de libertate și bunăstare, de conviețuirea pașnică cu alți oameni cu care poate interacționa liber, se poate distra, eventual chiar crea lucruri folositoare pentru toată lumea. Astfel dacă acum România ar fi cea mai dezvoltată, prosperă și democratică țară din estul Europei, autorul acestor rânduri s-ar bucura sincer că trăiește în această țară. Din păcate, nu este, este chiar departe până și de folosirea minimă a potențialului ei natural.

    Dar nu se întristează pentru că nu trăiește în Ungaria, o poate face oricând de altfel, așa cum fac mulți dintre cunoscuții săi români, fiindcă situația de acolo nu este cu nimic mai bună, iar cei câțiva euroi cu care se câștigă mai bine peste graniță nu compensează îngrădirile libertăților democratice la modă mai nou pe acolo.

    Și peste toate astea, celui care tocmai scrie aceste rânduri îi este foarte clar că toate bucuriile și întristările care nu vin din ceea ce trăiește și simte sunt de fapt manipulări. Memoria colectivă nu este ca cea individuală. Nu este de fapt o realitate psihologică, ci una politică, fiind terenul de joacă al politicului dintotdeauna și de oriunde. Individul care le confundă pe cele două sau și mai rău: renunță la memoria conștiinței sale individuale pentru cea colectivă, forjată în laboratoarele manipulării politice, devine dintr-o individualitate conștientă suverană un simplu element inconștient al manipulării.

    După un secol, Trianonul, din păcate, a rămas neschimbat un simbol al manipulării politice din ambele părți, o sursă de otrăvire continuă a relației dintre cele două popoare.

    Este evident pentru oricine care gândește fără să fie copleșit de istorii fabricate și povești de adormit copiii că cele două popoare care la nivelul indivizilor nu au nicio treabă unul cu altul – căsătoriile mixte nenumărate, prietenii și mai multe – sunt manipulate de peste o sută de ani în spiritul  întreținerii unor relații nefirești între oameni, dar foarte folositoare grupărilor din ambele țări care tocmai se află la putere.

    Paradoxul este cu atât mai mare cu cât noua construcție a Europei face Trianonul un vestigiu istoric de proastă faimă, idealul UE mergând tocmai împotriva semnificațiilor sale contondente, despărțitoare, de creare a dușmanului cu orice preț.

    Să fii membru UE, să ai graniță comună care nu mai desparte, ci unește, să ai milioane de cetățeni care lucrează în alte țări UE, iar tu să o ții în continuare cu marea victorie sau marea pierdere de la Trianon, înseamnă să ai o problemă psihică.

    Una mare de tot, un fel de Alzheimer istoric care te oprește să mai participi firesc la viața comunității, să te ocupi de treburile cotidiene normale, acelea care, spre deosebire de războaiele permanente din politică, nasc mereu prietenii și nu dușmănii…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. O da. Sincere felicitari. Iata un material lipsit de patima si facut cu multa detasare. Plus acel simt polietnic specific aradenilor. Frumos.
      Adevarul este ca nationalismul nu e bun. E declamativ si gol.
      Partriotismul pe de alta parte e bun. Dar el e interiorizat si discret. Poate chiar creator .
      Am citit cu placere articolul. Bravo.

      +9 voturi
      +1
      -1
    2. De apreciat poziția exprimată public de autor (nu sunt convins că este și convingerea lui intimă). În ce privește semnificația Trianonului, ea este exacerbată exclusiv de resentimentele maghiarilor (politicieni sau oameni simpli). De ce nu revendică nimic austriecii, mult mai îndreptățiți spre o nostalgie geopolitică central-europeană?

      --3 voturi
      +1
      -1
      • Fără să fi dat seama, probabil, ați formulat atitudinea tipică a ambelor părți din cei o sută de ani trecuți: spune bine, dar nu cred că este sincer în ceea ce spune.
        Vedeți, trebuie să ne hotărâm: avem sau nu avem încredere în celălalt.
        Nu de alta, dar asta este baza oricărei conviețuiri umane sănătoase. De la relația intimă dintre doi și până la relația dintre comunități, națiuni și popoare.
        Cu toate riscurile de rigoare.
        În ceva, în cineva trebuie să ai încredere atunci când spune adevărul. Nu de alta, dar altfel adevărul nici nu există…
        În altă ordine de idei, comparația Austriei cu Ungaria în această chestiune- un loc comun de mult – dovedește o lipsă totală de înțelegere a modului cum funcționează raporturile dintre comunități în istorie.
        Austria este o țară germanică, ei sunt mulțumiți că pot avea o identitate diferită de Germania sau alte țări – Elveția – în care germanii sunt factori politici (Vezi povestea cu Anschluss-ul).
        Ungurii, în schimb, sunt singulari în Europa ca identitate politică. De altfel, din acest punct de vedere până și românii stau mai bine, în fond există de o vreme două țări românești în Europa, nemaivorbind de apartenența românimii la populația latinofonă a continentului.

        +6 voturi
        +1
        -1
        • Noroc că, în neștiința mea ignorantă, m-ați luminat dvs. a înțelege să pricep că ungurii, simțindu-se singuri în Europa, au tot dreptul să pretindă a stăpâni teritorii ce aparțin – istoric, demografic și democratic – altor popoare. De asemenea, vă sunt recunoscător în mulțumirea apreciativă față de lămurirea că e foarte bine să fie în Europa două state românești, așa cum sunt două state germane. Dacă-i așa, de ce mai vor ungurii o Ungarie Mare și de ce s-or fi unit RFG cu RDG? Köszönöm, Burlacu! (pardon! – E.Nola)

          --6 voturi
          +1
          -1
    3. "Scriitorul acestor rânduri, …

      … nu serbează nimic, nu simte nici durere și tristețe pentru cele întâmplate acum 100 de ani, nu-și face iluzii cu privire la eroismul de o parte sau alta.Iși plimbă gândurile, la palatul Marele Trianon din Versailles , dacă ar fi, nu s-ar mai povesti. Ce s-a întâmplat între 1914-1918 nu a fost voința popoarelor. Buni si răi sunt în ambele tabere, fără să-i întrebe nimeni sunt duși la abator. Scriitorul acestor rânduri se bucură de lucruri de care se poate bucura fiecare om, libertate și bunăstare, de conviețuirea pașnică cu alți oameni, nu se întristează pentru că nu trăiește în Ungaria, situația de acolo nu este cu nimic mai bună. In cei șaptezeci de ani de până la 1989 scriitorul acestor rânduri putea trăi în ambele țări – România sau Ungaria; toate bucuriile și întristările care nu vin din ceea ce trăiește și simte sunt de fapt manipulări. Trianonul, o sursă de otrăvire continuă a relației dintre cele două popoare și povești de adormit copiii de peste o sută de ani, un vestigiu istoric de proastă faimă, de creare a dușmanului cu orice preț.” O duminica frumoasa!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.