Nu vorbim ca să ne aflăm în treabă și chiar dacă ar fi așa, care ar fi treaba?

Chiar dacă nu sunt preocupați prea mulți de cele ce urmează, este bine să reținem că acum vreo 2600 de ani unul Epimenide din Creta a afirmat că toți cretanii sunt mincinoși. Cretanii nu s-au supărat ei foarte tare, povestea era veche, ei, pur și simplu, nu acceptau ideea că Zeus este nemuritor.

De fapt, cel puțin dacă ne luăm după poveste, treaba a început atunci când Medea și Thetis au dorit să decidă cineva care dintre ele este mai frumoasă și l-au rugat pe Idomeneu cretanul să fie el acela. Iar când acesta a optat pentru Thetis, dezamăgita Medea l-a făcut mincinos și i-a blestemat pe toți cretanii să nu mai poată spune adevărul în vecii vecilor.

Multă vreme afirmația lui Epimenide nu a reprezentat nicio problemă. Asta este, omul s-a supărat și i-a făcut din nou mincinoși pe toți concetățenii săi blestemați de Medea. Până au apărut filozofii, mai ales cei moderni, realizând că dacă luăm mot-a-mot afirmația cretanului, avem o problemă. Fiind cretan, minte și atunci când spune adevărul, ceea ce înseamnă că spune adevărul și atunci când minte. Oarecum problematic din punct de vedere al logicii, am spune astăzi fără să mai intrăm în amănunte.

Foto: 東スポ

Mi-am adus aminte de acest paradox al mincinosului, cum se numește, atunci când am citit ultima intervenție de pe Facebook a lui Gheorghe Seculici.

În această postare mai lungă ca de obicei, președintele Camerei de Comerț din orașul nostru încearcă să lămurească confuzia creată după intervențiile sale din ultima vreme. Nici subsemnatul nu s-a dat la o parte, remarcând activismul civic din ce în ce mai intens al celui numit, prezența sa de o vreme în spațiul public cu puncte de vedere clare, limpezi și de multe ori tranșante.

Ce spune el mai nou: nimic deosebit și până la urmă ceva absolut normal. Să nu se interpreteze, să nu se presupună tot felul de lucruri, ci textele sale să fie luate ad literam. Adică să nu se ajungă la presupunerea că el urmărește altceva decât spune. Că de fapt nu vorbește doar de dragul de a clarifica lucruri legate de economia și urgențele economice ale orașului și județului, ci urmărește prin asta scopuri politice.

Mai simplu spus așa, după o retragere de câțiva ani, își anunță revenirea în politica arădeană, întrebarea fiind doar când, unde, cum și de ce. Cam asta este părerea care s-a coagulat, atât în presa locală, cât și în spațiul public digital, asta încerca să contracareze Seculici prin postarea sa oarecum explicativă.

Nu știu dacă Gheorghe Seculici este familiar cu paradoxul mincinosului, prezentat mai sus. Nu aș fi surprins, știut fiind că din acest punct de vedere este mult peste nivelul clasei politice arădene, dimensiune de altfel oarecum evidentă și în intervenția sa despre care discutăm.

Foto: Wikipedia

Pentru că dacă este, trebuie să fie conștient și de șansele minime ale intervenției sale. De faptul că nimeni nu crede în onestitatea acestei abordări în afară, eventual, de cei care îi sunt aproape, mai precis au un interes în revenirea sa în prima linie a politicii arădene. Într-o lume în care toți caută adevărul în spatele celor spuse și declarate, fiind convinși că meseria de politician tocmai asta înseamnă, să ascunzi cât mai bine adevăratele tale intenții, este cam naiv să crezi că ceea ce spui este exact ceea ce se înțelege. Că oamenii te și cred dacă afirmi lucruri care nu se mai poartă în politică.

Politica în România este mai nou o lume a cretanilor care au fost blestemați să mintă tot timpul.

Este drept, nu are cum să fie altfel din moment ce această lume a politicienilor este plină de indivizi fără chemare, pregătire și o minimă onestitate. E mai rău decât în Creta lui Epimenide: acei cretani nu se ascundeau fiindcă nu aveau ce arăta, ci afirmau sus și tare că ei nu cred în Zeus. Ai noștri nu cred în nimic în afara intereselor lor personale, dar pe care le caută prin mijloace lipsite de onestitate tocmai datorită faptului că nu au calitățile cu care să le obțină pe căi oneste.

Nefiind nici pregătiți, nici inteligenți, au nevoie de pile, cunoștințe și relații (PCR-ul nemuritor), neavând gânduri și proiecte proprii, au nevoie de complicitatea celorlalți ca ei ca să nu pară cu totul nefolositori. Să apari dintr-odată pe un cal alb printre cei care circulă doar în SUV-uri, riști să nu fii luat în serios, ba dimpotrivă, să creezi ilaritate atât printre cei din SUV-uri cât și printre cei care urmăresc spectacolul de pe marginea drumului.

Pe de altă parte, rămâne întrebarea: suntem condamnați la a accepta la infinit parazitismul unei clase politice nepregătite și lașe care trăiește din prostia și ignoranța noastră, a celor mulți și aflați la cheremul lor? Cum s-ar putea sparge acest cerc vicios, cum ar fi posibil să se nască încet, dar sigur o clasă politică pricepută și responsabilă? Cel puțin atât cât se poate asta în politică la cei care sunt un pic în fața noastră, la cei la care se duc ai noștri concetățeni mai întreprinzători să lucreze și să învețe și să realizeze că, totuși, corupția acolo nu este atât de omniprezentă ca la noi.

Și cu aceste întrebări dăm din nou de paradoxul de la care am pornit: numai așa, dacă acceptăm că paradoxul mincinosului este totuși un paradox logic și nu unul practic, în realitate nu se poate exclude ca între atâția mincinoși, să mai fie și câte unul care spune adevărul…