„Mi-am amintit de mecla ta patetică de maimuțoi plăpând! :)))”.
Așa începe semeseul în care directorul Filarmonicii arădene îi urează la Mulți Ani unui consilier municipal tot arădean. Consilierul Lazurcă a făcut greșeala să spună evidența, în calitatea sa de președinte al comisiei de cultură. Negăsind urechi care să-l asculte, a tras concluziile de rigoare și a demisionat din funcția amintită.
Un gest mai rar pe aici. Directorul vizat a rămas în funcție, prelungind agonia de peste cinci ani ai Filarmonicii arădene, o instituție creată printr-o inițiativă a cetățenilor arădeni din secolul al XIX-lea. O inițiativă care așeza orașul abia născut printre puținele orașe de pe aici având o societate muzicală și o școală de muzică.
Se pare că directorul despre care este vorba după acest semese – sau chiar mai înainte – a plecat cu iubita-logodnică în Mauritius. Iar de acolo, din piscina vilei închiriate, a mai transmis un mesaj ”dujmanilor”. Un videoclip postat de iubită-logodnică pe Facebook. Scurt clipul dar cu atât mai semnificativ. Directorul din piscină realizează un selfie în mișcare, ilustrând infantil și asexuat la dolce vita în care se bălăcesc la propriu cei doi, dând cu flitul celor care au altă părere despre lume și viață.
Semeseul a rămas o chestie locală, însă imaginile din Mauritius au zgândărit foamea de senzațional ieftin a presei naționale. Directorul Filarmonicii arădene și iubita sa din Timișoara au devenit peste noapte celebrități, adevărate exemple pentru cum e să trăiești astăzi în România băgându-ți picioarele în toate.

Povestea nu s-a terminat încă, se așteaptă finalul, se așteaptă happy-endul fericit pentru toate părțile implicate, ca să folosesc un termen furat de la Gyuri Schwartz. Se așteaptă reacția angajatorului, a Primăriei și a primarului înainte de toate. Chiar dacă a fost o primă reacție, imediat după semeseul citat în prima propoziție, în care primarul Aradului cere demisia directorului. O reacție retorică de fapt, de parcă primarul n-ar avea la îndemână alt mod de a-l schimba pe directorul din Mauritius.
Povestea însă este mai dramatică. În culisele ei se fofilează o mentalitate, un mod de a fi care aruncă în aer așteptările firești ale oamenilor simpli despre viață, despre viitor și despre existență în general.
Înainte de toate este vorba de absența tuturor reperelor clasice privind reușita în viață. Chiar dacă realitatea nu confirmă niciodată pe de-a întregul așteptările, până nu de mult, până și prin părțile aceastea ale lumii se presupunea că pentru reușită trebuie să te pregătești, să-ți însușești acele deprinderi și cunostințe care sunt necesare în domeniul pe care îl vizezi. Dar asta după ce ai fost educat cum se cuvine, cu cele șapte clase de acasă și cu cele care le urmează în mod firesc.
Altfel spus, până acum nimănui nu-i putea trece prin cap că un director de Filarmonică ar putea fi un tip incult și agresiv, o minte primitivă prin care educația a trecut ca apa prin blana câinelui. Aveam o altă imagine despre oamenii care se aflau în fruntea diferitelor instituții de cultură.
Presupuneam firesc că sunt citiți, educați și pregătiți în meseria lor, rafinați până la aceea subțirime intelectuală și de gust care îi deosebește de cei mulți și mai puțin norocoși. Cu aceste presupoziții normale, ne așteptam din partea lor la gesturi elegante și comportament de domni adevărați, la vorbe alese cu grijă și artă, la un mod superior de a fi în lume, atât de superior încât să ne putem uita la ei cu plăcere și mulțumire pentru ce ne oferă chiar prin felul lor de a fi.
Ei, se pare că suntem pe calea pe care aceste diferențe nu mai contează. Ceea ce contează este apartenența la haită, inteligența animalică de a te supune atunci când trebuie și pentru a-ți asigura partea din pradă cu orice mijloace.
Problema cu videoul scandalos postat în Mauritius cu adresă arădeană este de aceea foarte simplă: videoul nu vine din partea unui crai al lumii interlope sau al unui proaspăt îmbogățit al tranziției infinite din Est.
Vine din partea directorului Filarmonici arădene.
Din partea unui om pe care ni-l imaginam până acum în frac, venind elegant spre pupitrul dirijorului sau spre pianul negru din colț să ne prezinte ceva care să ne încânte, să ne îmbogățească, să ne deschidă puțin urechea și mintea spre o lume subtilă în care, spre deosebire de noi, el se mișcă cu ușurință și naturalețe.
Eu nici acum nu-mi pot imagina directorul unei Filarmonici în postura în care l-am văzut pe cel al Filarmonicii arădene.
Și cu atât mai puțin să spună ce a spus în acel semese jalnic…