Enola Day: La prânz o Revoluție mică, vă rog, cu sarmale sau mici, dacă se poate!

    de Lajos Notaros | 27 decembrie 2018, 10:22 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    9

    Acum, când imaginea a luat locul evenimentului din care fură o fracțiune de secundă, m-am gândit să spun câteva cuvinte din nou despre cum am trăit eu „evenimentele” de la Arad din Decembrie 1989.

    Spun evenimente doar să devină atenți și cei care umplu spațiul virtual de o vreme cu imagini cu Geniul Carpaților și academiciana sa soție, de pe vremea când, după ei, era mai bine, nemaivorbind de cei care, lipsind sau dormind la orele de istorie, cred că viața este o conspirație universală pusă la cale de un Dumnezeu care seamănă doar cu ei, descurcăreți și ahtiați după glorie și bani.

    Tovarășa redactor-șef adjunct, văzându-mă mai agitat ca de obicei, m-a întrebat oarecum nedumerită în dimineața de 22 Decembrie: Nótáros, Dumneata nu te duci la vreo întreprindere?

    Eram de câteva luni redactor la Vörös Lobogó, varianta în limba maghiară cu flamura a Flacărei Roșii, ideea era ca redactorii să meargă la fabrici și uzine, să documenteze elanul muncitoresc revoluționar care i-a cuprins pe toți la aflarea veștii condamnabilelor evenimente de la Timișoara.

    Tovarășa redactor-șef adjunct era singura persoană căreia lumea i se adresa cu acest apelativ, restul eram domni sau măi, tu, fiind o redacție în limba maghiară, obiceiurile tovărășești erau tratate cu o anumită lejeritate revoluționară. Tovarășa avea oricum problemele ei vizibile cu ochiul liber, iar acum se uita la toți cu ochii rotunjiți de spaimă și neînțelegere. Eu, simțind oarecum aceste probleme de natură îndeobște feminine, i-am făcut de la început o curte discretă și respectuoasă, în cadrele eticii și echității socialiste.

    Am prins-o de aceea de mână și am dus-o la geamul biroului care privea spre parcul din fata Hotelului Astoria. Acolo, printre boscheți și creații abstract-constructiviste, două-trei taburi își căutau drumul și poziția tactică ideală, înconjurate de soldați, unii în mantale verzi în ciuda soarelui care ajunsese deja la biserica din Cetate și încălzea ca în aprilie-mai.

    Ochii i se rotunjiseră și mai tare, devenind mici în același timp. S-a întors brusc spre mine, fără să mai spună ceva, privirea ei era întrebarea în sine. Nu mai e nimic de făcut, am spus eu, este începutul sfârșitului, cel mai bine ar fi să mergeți acasă, să fiți în siguranță, nu se știe niciodată.

    Ieșind din biroul ei, am devenit atent la o mică busculadă în fața biroului redactorului-șef, un domn trecut de cincizeci, dar care se ținea bine chiar dacă n-a scris un rând de articol în viața lui, fiind din categoria ilustră a ziariștilor din socialism care devin redactori-șefi odată cu intrarea în partid.

    În ușa capitonată, dar acum larg deschisă a biroului stătea masiv unul dintre corectori, în spatele său câțiva dintre cei mai tineri din redacție. În mod normal, corectorul nu avea ce căuta acolo, locul său de muncă fiind la tipografie, în capătul celălalt al orașului. Acum însă, marcat de coloana de muncitori care se îndrepta tocmai din acea direcție spre centru, venise și el cu ei, să rezolve odată pentru totdeauna problema ideologică din redacție: N-o dați jos nici acum?, întreba el oarecum retoric, dar apăsat, arătând cu privirea spre fotografia lui Ceaușescu de pe peretele din spatele redactorului-șef.

    Acesta, oarecum micșorat în fotoliul său din spatele biroului din lemn masiv, probabil o naționalizare de avuturi burgheze de pe vremuri, părea îndoit, binevoitor totuși, pierzându-și dezinvoltura distrată de altă dată: Da, da, a îngăimat până la urmă, ridicându-se și luând fotografia, după care s-a întors întrebător spre ușă. Nu mai era nimeni acolo, gestul său atârnând oarecum în gol, fără nicio semnificație și greutate.

    Eu m-am dus direct la laboratorul foto al singurului nostru fotograf – Flacăra avea vreo trei –, așa cum ne-am înțeles cu puțin înainte. Era gata. Atâtea am, trei și cel din aparat pe jumătate folosit, mi-a comunicat el profesional și gata de acțiune cantitatea de film de care dispunea chiar dacă se vedea cât se poate de evident că nu este deloc încântat de ideea mea de a merge în piață și a face fotografii.

    Ce să fotografiem?, a întrebat mai apoi ca să se afle în treabă. Totul, am zis eu, la care a zâmbit: ai o idee cam deplasată despre arta fotografică, mi-a zis îngăduitor după ce am pornit. El cu aparatul în gât, eu, doar așa, cu mâinile în buzunarul scurtei de fâș care, ca o potrivire, era de un verde militar perfect regulamentar.

    Încă nu era plină piața, oamenii veneau din toate direcțiile. Mă uitam în ochii lor și-mi aminteam de copilăria din satul meu natal, ultimul loc unde am mai văzut asemenea priviri. M-am uitat și la Laci, fotograful, să văd dacă și-a găsit până la urmă motivația profesională. Lucra deja: fotografia fețele oamenilor, privirile acelea pe care le cunoaștem cu toții din copilărie și care se pierd cu timpul, se ascund după grijile și responsabilitățile vieții, după convingerea, educată cu grijă începând în familie și continuată la școală, că sinceritatea și entuziasmul te dezarmează în fața răului.

    Piața se umplea pe nesimțite cu oameni cum nu i-am mai văzut, pericolul se evaporase fără urmă, frica difuză care umplea zilele din anii trecuți părea o glumă proastă, soldații înșiruiți în fața mulțimii nu păreau deloc amenințători, lumea zâmbea și explica cu gesturi largi ceva despre care păreau convinși cu toții.

    Hai, să facem câteva de ansamblu, i-am zis fotografului. În cele din urmă am ajuns în atelierul unui pictor din podul Palatului Cenad. Ne-a deschis soția, fără urmă de teamă, i-am spus ce vrem, ne-a poftit înăuntru, fără să-i treacă prin minte că am putea reprezenta vreun pericol.

    Fotografiile acelea au fost primele din Arad care au trecut granița, ansamblul fiind poza de fond pe care am scris titlul zilei din 23 Decembrie în ziarul rebotezat Jelen (Prezent) de cel care vă scrie aceste rânduri: „Noi suntem poporul!”

    Dar nicio fotografie nu poate reda vreodată trăirea care m-a cuprins între oamenii din piață și nici nu voi încerca să-i conving pe cei care n-au fost că am participat la o revoluție.

    Pentru mine întrebarea nu există, am doar un sentiment de milă și compasiune pentru cei care vorbesc de conjurații și puciuri, Securitate și KGB.

    Tocmai de aceea nu voi ilustra textul, așa cum fac de obicei, cu fotografii și videouri.

    Cine n-a trăit-o, n-are cum s-o facă fluturând vreo ilustrație sau înregistrare.

    Așa cum fluturi meniul atunci când, cocoțat pe revolta maselor, expropriind în bani sentimentul de adevărată libertate pe care o poți trăi doar odată în viață și de care tu n-ai avut norocul sau harul, îți comanzi un prânz de profitor agramat la vreun restaurant de fițe…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Fricosi? La scoala de pe Marasesti, eram in clasa a VIII-a … cand I-am pus lui Ceausescu direct pe tablou ramasite de la felii de salam… si nu era Craciunul… inaintea orei de Romana ce o aveam cu secretara PCR pe scoala…. Mai catre Craciun un coleg s-a suparat pe notele din Catalog si a dat foc Cancelariei! …. Sincer consider si acum ca si atunci, ca eram perfect normali, fara sa ne oblige Militzia sa mergem la psiholog…

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Au murit oameni degeaba!
      De ce au murit, ca nu se mai stie fiindca noi ceilalti am abdicat la valori in goana dupa marci si apoi dupa euroi!
      Am fost pacaliti si tradati. Noi ne-am pacalit singuri si apoi ne-am vandut pe maruntis.
      Am renuntat la orice valoare. Nimic nu mai conteaza. Suntem fie hoti fie prosti. Doar aceste doua categorii mai lupta. Lupta pentru ei, doar pentru ei si desi sunt competitie pe aceleasi resurse se inteleg.
      In sistemul creat de Iliescu democratia a fost sacrificata si odata cu ea orice sansa a romanilor.
      Suntem bolnavi, rai, subiectivi, nerealisti, inculti, prosti, hoti, talhari, escroci, mincinosi, lasi, fara educatie, fara valori – si vor aparea postaci care ma vor contrazice, dar totusi este adevarat. Si am ajuns asa fiindca am renuntat sa luptam pentru valori si ne multumim sa luptam pentru obiecte sclipitoare, care lucesc.
      Statul nu mai este al nostru. Tara nu mai este a noastra. Este a unor jeguri aflate la putere, acuma astia rosii, ieri mai portocalii, maine de o alta culoare, dar toti jeguri.
      Si la furtul si tradarea asta imensa au participat si ziaristii, unii naimiti, alti doar prosti, altii doar lenesi si aroganti. Unde sunt luarile de atitudine in jurul unor principii, unde campaniile de presa care sa duca la schimbare? Totul s-a redus la manipulare marunta si infecta.

      0 voturi
      +1
      -1
        • Sa dea Domnul! Eu insa ma cam indoiesc.
          Nu vom reusi si cred ca va pot demonstra…
          Hai sa ne punem de acord asupra unei singure idei! Nu vom reusi sa gasim nici macar o singura idee cu care sa fim macar noi doi de acord (nu un set de idei cu care sa fie de acord o majoritate).
          Sunteti de aord sa incepem pornind de la ideea: ……..?
          .. eu nu gasesc asa repede o idee care sa fie deopotriva clara si importanta incat sa stranga in jurul ei un numar mare de oameni. Dvs. gasiti?

          0 voturi
          +1
          -1
          • Cred ca da, chiar multe, iar cu cele mai multe nu ma pot identifica eu. Acum de exemplu multi sunt de acord cu ideea ca suntem inconjurati de dusmani, ideea foarte bine exploatata de cei care calaresc puterea in interesul propriu.
            De fapt, asta-i marea problema: traim din nou vremuri in care ideile vulgului sunt determinante.
            Cu toate acestea cred ca am putea strange o grupare destul de mare din cei care cred ca demnitatea umana nu poate fi subsumata unor interese meschine, problema care se pune astfel fiind de incredere.
            De fapt, firesc si decurgand logic din situatie, problema noastra, ca in totdeauna in vremuri tulburi, este una a increderii.
            E mult mai simplu sa nu crezi in nimic in afara interesului propriu, numai ca, pe termen lung, asta te duce la pierderea celui mai important lucru in viata: demnitatea…

            +1 voturi
            +1
            -1
            • Vedeti ca eu am dreptate …!? Eu nu sunt de acord ca problema ar consta in aceea ca suntem inconjurati de dusmani. Problema este falsa. Nu este o problema. Toti, din toata lumea sunt inconjurati de dusmani. Unii gasesc solutii altii nici nu cauta. Problema este gresita si pentru ca este prea generala, nespecifica, fiecare se poate gandi la altceva si astfel corenta unei discutii logice este minima si insuficienta.
              faceti referirela ideile vulgului …!? Care sunt alea? Nu stiu la ce va referiti. Precizia afirmatiei este insuficienta. Afirmatia nu se poate constitui in premiza a niciunui rationament.
              Vorbiti de incredere. Increderea in cine? Iarasi nu stim la ce va referiti.
              Poate ca ideea ar putea fi asta:
              – Suntem de acord sa discutam logic unul cu altul, sa folosim doar termeni clari, judecati corecte logic si rationamente care sa reprezinte silogisme si nu sofisme (stiut fiind faptul ca sinonimul sofismului este manipularea)?
              Astfel ideea ar fi:
              – Sunteti de acord sa gandim clar, corect si sa nu incercam sa ne manipulam/mintim unul pe altul noi pe noi sau noi pe toata lumea?

              Si mai simplu:
              – sunteti de acord ca in efortul nostru sa ne bazam ceea ce este corect si nu pe ceea ce ne convine?

              Veti observa ca am dreptate! Este foarte greu sa ne punem de acord cu privire la orice. Suntem si noi victimele educarii in spiritul urii – si nu e cazul sa negati, simpla referire la vulg est o maifestare a unui estetism elitist deci retrograd.

              0 voturi
              +1
              -1
            • Propun altceva ca idee:

              – intr-un stat de drept arbitrajul instantelor trebuie sa fie unul responsabil, adica judecatorii sa raspunda pentru hotararile lor si pentru incalcarile drepturilor procesuale.

              sunteti de acord?

              Fiti atent, daca spuneti da va sumati tot ce urmeaza: organizarea justitiei este de tip feudal, a fost gresita si inainte de modificarile lui Dragnea si dupa. Judecatorii sunt iresponsabili. Procurorii reprezentand acuzarea trebuie sa aiba doar atatea drepturi cat au si avocatii celeilalte parti sa poata fi trasi la raspundere, demisi, sanctionati inclusiv civil si penal.

              Daca spuneti nu, inseamna ca ideea nu poate fi reprezenta un punct comun pentru doi oameni.

              0 voturi
              +1
              -1
            • Cred ca confundati doua planuri ale convietuirii umane: cel rational, bazat pe simt practic, inteligenta, cateodata chiar cultura cu cel emotional, unde sentimentele, afinitatile si emotia primeaza.
              Eu personal pot fi de acord cu toate ideile propuse, mai mult, sunt sigur ca ar fi si multi altii de acord si cu toate acestea s-ar putea sa nu putem lucra impreuna pentru realizarea acestor idei datorita faptului ca nu ne simpatizam pur si simplu.
              Societatea este o “vietuitoare” foarte complexa, anumite gesturi, anumiti pasi pot fi facuti doar in anumite contexte, vremuri, situatii.
              Degeaba incerci sa treci o mlastina, spunand ca prin curaj vei reusi, probabil vei pieri, mult mai practic era sa asculti de ratiune si sa astepti pana cand se va deseca mlastina respectiva.
              Cred ca sunt mai in varsta bine decat Dumneavoastra, cu toate acestea nu vad atat de prapastios situatia, chiar daca ma ingrijoreaza.
              Cum v-am mai spus, cateodata nu ne ramane decat speranta, dar si asa ne ramane ceva…

              0 voturi
              +1
              -1
            • Corect … cum vaspuneam, nu gasesti 2 oamni sa se pune de acord cu privire la nicio problema.
              … n-vem nicio sansa!
              Pe fraierii aia, fiindca din perspectiva zadarniciei mortii lor, nu sunt decat niste fraieri, ii omoram iar si iar prin nepasare, egoism, lipsa de cultura, de competente civice, de nepasare.
              Suntam o tara moarta cu morti vii.

              +1 voturi
              +1
              -1

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.