miercuri, 29 mai, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day – Cum e să fii cetățean de onoare într-un oraș care își onorează doar impostorii?

    de Lajos Notaros | 13 octombrie 2022, 7:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    Apropoul este dat de stingerea din viață a unuia dintre oamenii cei mai de seamă și valoroși ai Aradului din ultima vreme.

    Pe Onisim Colta l-am știut de mult, dar nu am devenit apropiați niciodată. Cred că asta se datorează și firilor noastre, Colta fiind un tip discret, preocupat înainte de toate de munca sa de artist al imaginilor cu sensuri ascunse. Cu toate acestea, de fiecare dată când ne-am întâlnit m-am simțit reconfortat în prezența sa, sperând acum, oarecum tardiv, că nici el nu era deranjat de atenția mea.

    Am devenit conștient de valoarea deosebită a operei sale grafice acum vreo 25 de ani, văzând întâmplător pe peretele unui birou un triptic minuscul. Observând că studiez cu atenție cele trei imagini în relief înrămate, gazda m-a întrebat evident satisfăcut: ce părere ai, îți place? Am dat din cap foarte convins, după care am schimbat câteva vorbe despre autorul tripticului.

    „Este mult peste nivelul cu care suntem obișnuiți noi pe aici”, mi-a spus în cele din urmă proprietarul. „Am cumpărat aceste tablouri la un preț de nimica, dar sunt convinsă că sunt cele mai valoroase din mica mea colecție particulară. De fapt valorează mai mult decât tot restul, iar asta se va vedea în timp”, a conchis în cele din urmă „colecționarul” arădean și care, poate deloc întâmplător, era de gen feminin.

    Mi-am adus aminte de toate acestea, auzind modul în care, în cele din urmă, maramureșeanul care a ales Aradul și-a găsit locul de veci în cimitirul central al orașului.

    pictura onisim colta 1

    Nu am participat la înmormântare, un inconfort fizic subit m-a împiedicat, dar, pe de altă parte, nici nu sunt un fan al ceremoniilor publice, de orice natură ar fi ele. Iar în cazul ceremoniilor finale cred că este mult mai important cum rămâne cu adevărat cel plecat în sufletele noastre decât exhibarea ostentativă a doliului obligatoriu în asemenea cazuri.

    Așa că știu toate cele ce urmează din povestirea unui amic, apropiat de Onisim, fiind convins de exactitatea celor relatate.

    Neavând cumpărat un loc de veci, văduva, marcată de ceea ce pentru cei apropiați nu este niciodată previzibil, s-a interesat la primărie de posibilitatea obținerii la repezeală a unui asemenea loc, având în vedere că defunctul a fost nu de mult onorat cu titlul de cetățean de onoare al Aradului. Cel contactat, unul dintre viceprimari, a fost foarte binevoitor, dar s-a eschivat, susținând că pentru asta ar fi nevoie de o hotărâre care nu se poate lua așa la repezeală. Așa că, în cele din urmă, Onisim a fost îngropat peste socrul său, o soluție de avarie nedemnă pentru un oraș care se respectă.

    pictura onisim colta 2

    Desigur, cei cârcotași pot spune acum că familia trebuia să se ocupe din timp de acest lucru, numai că viața nu este atât de simplă precum își imaginează cei cârcotași. În cazul de față, fiind vorba de un om deosebit, cetățean de seamă și de onoare al orașului, ar fi fost datoria de onoare a administrației să rezolve situația în spiritul celuia care nu se mai putea ocupa de propria-i înmormântare. Și sunt convins: nu era o problemă nerezolvabilă. Era doar una de bunăvoință și credibilitate. Rețineți ideea: credibilitate. Ne vom reîntoarce la ea în încheiere.

    Până atunci, o scurtă vizită la cimitirul central al orașului, acolo unde își dorm somnul de veci cei mai mulți dintre oamenii care au lăsat în trecut o urmă în acest oraș, chiar dacă alții dintre ei au murit aiurea și au fost îngropați altundeva. Nicio hartă la intrare, îmi povestea evident revoltat prietenul care l-a condus pe Onisim pe ultimul său drum. Peste tot în lume în asemenea cimitire găsești la intrare o hartă, pentru a găsi ușor locurile de veci, sau chiar monumentele care indică personalități importante. A fost parcă și la noi odată, se gândește povestitorul, dar nu mai este. O lipsă de preocupare crasă, o suficiență de oameni mici, superficială și dezamăgitoare, conchide în cele din urmă, punctând cu un zâmbet trist: oricum, eu mi-am asigurat deja locul de veci, e acolo, lângă zidul cimitirului.

    Și cum v-am promis, revenim la această ciudată și interesantă noțiune a credibilității. Facem asta, invitându-vă să vizionați videoul final, unul făcut acum șapte ani despre cel care a fost Onisim Colta.

    Videoul a fost realizat în cadrul „pregătirilor” pentru ca Aradul să devină capitală culturală a Europei. Nu știu dacă vă mai amintiți de gesticulația pompoasă și eșecul lamentabil, absolut previzibil, având în vedere cei care, în frunte cu Andrei Ando, s-au ocupat de chestiune.

    ONISIM COLTA

    Onisim Colta a răspuns în spiritul său caracteristic – modest, demn și reținut, dar fără să ocolească problemele – întrebărilor care i s-au pus în acest filmuleț voit propagandistic, dar care a ieșit exact invers datorită interlocutorului.

    Întrebat de importanța oamenilor de cultură din Arad, Onisim Colta este cât se poate de limpede: sunt de maximă importanță, ei reprezintă sufletul comunității, lipsa de atenție a „decidenților” față de ei poate deveni fatală pentru această comunitate. Întrebarea finală se referă la ceea ce trebuie să fie atenți arădenii, oamenii de cultură, „decidenții”, având în vedere aceste pregătiri. Răspunsul artistului este și aici fără echivoc: credibilitatea. Fără asta nu se poate nicăieri și niciunde obține rezultate reale, valoroase și care rămân.

    Închei, așadar, în spiritul pe care ni l-a lăsat Onisim: din păcate, încă o dată „decidenții” noștri au dovedit dezinteres pentru cultura Aradului, iar asta ridică mari semne de întrebare privind credibilitatea lor. Da, exclusiv a lor.

    Noi îți mulțumim încă odată, Onisim!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Credibilitate d-le Notaroş ? Păi ce credibilitate mai poate avea de exemplu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad când doi profesori universitari plagiatori dovediţi îşi desfăşoară activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Culmea e că primul e Rectorul Universităţii şi al doilea e Decanul Facultăţii de educaţie fizică şi sport, respectiv Lile Ramona şi Liviu Vasile Andrei, cu plagiate neruşinate şi demonstrate ca fiind plagiate. E posibil aşa ceva într-o ţară democrată şi cât de cât normală ? E posibil ca acest comentariu să nu apară deoarece va deranja anumite persoane, totuşi eu insist şi îl postez chiar dacă Zeus de la brucxelles e cadru didactic plătit de mai sus numita universitate poate şi de cealaltă, şi mai sunt şi alţi politicieni care şi-au făcut studiile acolo. Cum poţi să fii student la o universitate condusă de hoţi ? Ieri citind în „Libertatea” am remarcat următoarele scrise de redactor: TEODOR BACONSCHI contributor Libertatea” Plagiatul ca flagel social. De ce frauda intelectuală nu e doar problema „lor”, ci mai curând a noastră. Prin urmare, insist: plagiatul e furt, iar nesancționarea lui menține universitățile românești în subsolul topurilor mondiale, demoralizează comunitatea și stimulează, nefast, contraselecția. Tot ce am dorit să transmit prin editorialul prezent e că această problemă de societate privește pe toată lumea – familii, elevi, studenți și profesori – nelimitându-se la patologia sferei politice. Pentru a limita pagubele, avem cu toții încă multe de făcut.”
      Credibilitate ?

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.