joi, 19 septembrie, 2024

Special Arad Logo

    CJ va acorda titluri de „Cetățean de Onoare al Județului Arad”

    de Raluca Medeleanu | 31 august 2024, 11:58 AM | Administraţie | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Consiliul Județean Arad pregătește documentația pentru a putea confieri titluri de Cetățean de Onoare al Județului Arad unor personalități care prin activitatea lor au lăsat un anumit impact asupra comunității.

    „Titlul de cetățean de onoare reprezintă cea mai înaltă distincție care poate fi acordată de către consiliul local, respectiv consiliul județean al unei unități administrativ-teritoriale unor persoane sau personalități care prin realizările lor au contribuit la îmbunătăţire simţitoare a condiţiilor de viaţă a locuitorilor unității administrativ-teritoriale, la dezvoltarea și la îmbunătățirea imaginii unității administrative- teritoriale în țară și în străinătate. Certificatul de fiu/fiică al/a unei unități administrativ-teritoriale reprezintă distincția acordată de către consiliul local, respectiv consiliul județean al unității administrativ-teritoriale persoanelor născute în unitatea administrativ-teritorială respectivă, la împlinirea vârstei de 18 ani”, se arată în raportul ce însoțește proiectul de hotărâre.

    De menționat că acest titlu este diferit de cel pe care Primăria Arad îl oferă anual în cadrul Zilelor Aradului, acela fiind titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad (anul acesta fiind oferit lui dr. Octavian Marius Crețu, care este Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, arădean de origine).

    Ce drepturi va avea un Cetățean de Onoare al Județului Arad

    Deţinătorii în viaţă ai titlului dobândesc următoarele drepturi specifice, precum: dreptul de a lua cuvântul în şedinţele Consiliului Judeţean Arad la dezbaterea materialelor care privesc întreaga comunitate; dreptul de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Judeţean Arad sau în care acesta este coorganizator; dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituţiile aflate în subordinea Consiliului Județean Arad; respectiv alte drepturi stabilite prin Regulamentul de organizare și funcţionare al Consiliului Judeţean Arad, după cum reiese din anexa care însoțește proiectul de hotărâre.

    Cine va primi titlul de Cetățean de Onoare al Județului Arad

    Titlurile vor fi acordate în urma unor propuneri din partea președintelui CJ, din partea consilierilor județeni ori din partea unui număr de cel puţin 5% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în Județul Arad.

    Persoanele propuse pentru acordarea titlului pot fi personalități cu recunoaștere locală, națională sau internaţională care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării Judeţului Arad şi a imaginii acestuia; personalităţi care, prin realizările lor deosebite, au făcut cunoscut numele Judeţului Arad, în ţară şi străinătate; persoane care, prin acţiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente deosebit de grave sau prin sacrificiul suprem au salvat vieţile concetăţenilor lor, în Judeţul Arad; persoane care, prin acţiunile lor dezinteresate (donaţii, acţiuni umanitare, etc.), au produs o îmbunătăţire simţitoare a condiţiilor de viaţă a locuitorilor Judeţului Arad; foşti deţinuţi politici sau veterani de război care prin activitatea lor ulterioară au un aport la realizarea unei imagini pozitive a Judeţului Arad în lume; sportivi din Judeţul Arad care au obţinut rezultate deosebite în competiţii sportive internaţionale sau persoane care se află în alte situaţii stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Arad.

    Documentația pentru conferirea acestor titluri va fi supusă votului în ședința de Consiliu Județean de vineri, 6 septembrie.

     

    •  Citește și: Titluri şi distincții pentru personalități arădene, în cadrul Ședinței Festive a Consiliului Local Municipal, ediția 2024 · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.