vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Cu cultura pe cultură călcând. Artă și artiști la Arad. Scurtă privire în penibil. (Video final)

    de Lajos Notaros | 28 mai 2020, 8:31 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    5

    Un amic, om de teatru, m-a întrebat într-una din zilele acestea dacă am văzut conferința de presă în aer liber a Primăriei arădene.

    Pe moment, tulburat de inaugurarea parcului numit după Buji Buda, i-am recunoscut sincer că mi-a scăpat, la care el mi-a răspuns: uită-te, merită.

    Așa am făcut, am căutat mult până am dat de ea pe FB (video final).

    1 4

    E un happening de opt minute, cu ocazia marcării a 145 de ani de liberalism românesc, înregistrat de TV Arad, cel care mai nou a intrat direct din covid în campania electorală, Ghilea Show de la Apă și Canal fiind vârful de lance prin faptul că în fiecare marți îl putem vedea acolo pe Sergiu Bîlcea răspunzând lui Ghilea și nu se mai știe cui.

    Trebuie să-l corectez pe amicul, om de teatru: conferința nu a fost a Primăriei, ci, așa cum am văzut, a PNL-ului arădean și nu a fost nici măcar o conferință, ci un show în aer liber cu trei actori regizați de la distanță de artistul cel mai mare în viață din Arad.

    Cei trei, așezați în parcul de după teatru, în vecinătatea monumentului ostașului sovietic cuceritor, erau în ordinea intrării pe scenă: Călin Bibarț, încă primar, Sergiu Bîlcea, de fapt primar și omul nostru, al oamenilor de cultură, de la Primărie, actorul viceprimar, Ionel Bulbuc.

    2 6

    Cu primii doi nu ne pierdem vremea, am remarcat eleganța necăutată a Domnului Bibart, un actor mai tare ca Bulbuc, în mănuși albaștri, și discursul oarecum pe înțelesul tuturor din care nu a înțeles nimeni nimic al lui Sergiu Bîlcea, tot în blugi, precum Călin, file din poveste.

    Show-ul a fost furat, chiar dacă umbrit de Călin, de Ionel Bulbuc, actor, ce naiba, cel care ne-a vorbit despre cum va sprijini în viitor administrația arădeană cultura și oamenii care o produc. Posibil să fi fost și el în geanși, negri maybe, că blugi nu erau.

    Pentru cei care nu le au cu ceea ce se numește cultură în Arad, sintetizez: spre deosebire de marea majoritate a instituțiilor de cultură din țară, care și-au continuat activitatea așa cum se putea în pandemie, instituțiile de cultură arădene – teatrul, marionetele, filarmonica – au fost trimise în șomaj tehnic. Dar, după prima lună, nu și-au primit banii ce li se cuvenea astfel , ci mai puțin, un ajutor de șomaj acolo, în situația în care, totuși, ei au rămas angajați ai acelor instituții.

    3 5

    Acum câteva zile un alt om de teatru din Arad a venit chiar în Special cu o propunere  privind relansarea vieții culturale locale printr-o stagiune în aer liber în care spectacolele și concertele să se desfășoare în paralel cu expoziții și alte asemenea evenimente culturale.

    Bun. Și acum să analizăm prestația marelui actor din Primărie, Ionel Bulbuc.

    A început prin a nu face diferența dintre aglomerare și aglomerație. A bulbucit apoi câteva cuvinte despre teatru, marionete și filarmonică, fără să spună ceva despre banii lipsă la șomajul tehnic pe care trebuia să-i dea Primăria dacă, așa cum susține, e moartă după cultură. A urmat o pauză de efect și o trecere rapidă spre noțiunea de stagiune de vară.

    Care nu va avea loc.

    Fiindcă acolo – e vorba de scena în aer liber din curtea Centrului Cultural Județean, al cărui director a fost, este și va fi Ionel Bulbuc – este loc pentru 1200 de oameni, deci prea mulți pentru a risca în pandemie, chiar dacă s-a terminat.

    Domnul Bulbuc evident ne crede proști. De fapt, nu, corectez: cel care i-a spus ce să spună ne crede proști sau și mai exact îl doare undeva de noi. Nu, de fapt nici acolo nu îl doare.

    4 3

    Păi, Ionel, dragule, scuză-mă că te iau așa, dar ne cunoaștem de ceva timp, iar până nu ai părăsit scena de dragul regizorului din Brucsles, chiar mi-ai fost simpatic: dacă încap 1200 fără ”distanțare socială” de 2 m, înseamnă că 250 sigur încap și cu distanțare socială. Adică, este spațiu destul ca să se respecte toate regulile sanitare în timp ce lumea – adică 250 de oameni, adică cam câți ar fi la o premieră de teatru cu tine în rol titular -, se uită la un spectacol sau concert sau trece de la un exponat la altul.

    Deci, ca să n-o mai lungim: nu se poate, nu se va face, luați-vă adio dragi arădeni de la evenimentele culturale peste vară în Arad.

    Și ca să înțelegeți: nu, nu sunt bani, mai precis Primăria din Arad nu va da bani pe așa ceva și cu asta basta. Pe ce va da bani este o altă treabă, oricum nu este treaba voastră!

    Uite, doar așa, un exemplu, că tot Ionel a zis-o și l-a completat în încheiere Călin: vor achiziționa niște opere de artă – pe modelul copilului care scapă ulciorul în fața Astoriei – pe care să le pună în sensuri giratorii, sprijinind astfel artiștii plastici locali, așa cum le cere o inițiativă a PNL-ului central de 145 de ani. Dar, să ne înțelegem, nici asta nu este inițiativa lor: vine de sus, iar dacă de acolo vine, atunci, să trăiți, se execută.

    Adică, dragi arădeni, să nu v-o luați cumva în cap: nu sunteți nimic și nimeni pentru ei, mai bine stați acasă, eventual să ieșiți la ceva terase amenajate de Primărie contra cost, nu așa cum vor unii fără să contribuie acolo unde trebuie, eventual treceți granița când se va putea și vizionați ceva spectacole în Ungaria.

    Asta după ce faceți baie într-un ștrand de al lor.

    Și nu vă faceți probleme: majoritatea spectacolelor în aer liber din Ungaria sunt traduse în engleză și proiectate pe mari ecrane, să vadă tot poporul care mai pricepe câte ceva pe ingliș…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu este vorba despre hapenning, ci despre Cântarea României, mișcarea de amatori. Regizorul de la ‘Brucsel’, nu este cumva cel cu sloganul ‘rupeti lanturile’? În ceea ce îi privește pe ‘cei trei crai’ de la Primărie, îi caracterizează intr-adevăr, impostura. Vaaaaaai de orașul ăsta! Felicitări ptr articol!

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Unsătulde nesimțiti

      Nu le e rusine să lase cultura pe dinafara! Dacă nu se pot organiza spectacole cu diversi hartisti bucuroși să împartă onorariul, care costă sute de mii de lei sonorizare scenă etc de unde mare parte intra in buzunarele lor, nu mai trebuie nimic!
      Ordinarii pământului!
      Sa le fie rusine ca își bat joc de adevărații artiști!
      Sper ca la următoarele alegeri să scăpăm de ei!

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. Nu m-am înșelat când am prezis că nu se vor dezminții și se vor comporta ca niște JIGODII ce sunt de o vreme bună! Obraznici și nesimțiți, ca de obicei, cu explicații bombastice despre realizările lor trecute și viitoare, dar în prezent „din păcate nu se poate”. Huoooooooooo!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.