„Acum e momentul pentru un restart al culturii arădene, cu toată forța”. Tapasztó Ernő, directorul Aradi Kamaraszínház, vrea un maraton cultural 100% arădean

    de [email protected] | 22 mai 2020, 5:23 PM | Cultură | Interviuri | Topic special

    3

    Directorul Teatrului de Cameră din Arad / Aradi Kamaraszínház s-a săturat să tot aștepte ca lucrurile să se rezolve de la sine. În toată perioada pandemiei a lucrat la mai multe proiecte teatrale, iar acum vede o „portiță” pentru a ieși, în sfârșit, în fața publicului cu ceva. Dar nu numai instituția pe care o conduce, ci toată crema culturii arădene. „Tabula rasa și hai să-i dăm drumul! Acum e momentul pentru un restart cultural! Acum e un moment de restart pentru tot în România”.

    Tapasztó Ernő a și identificat un loc în care, fără nicio problemă, toată vara s-ar putea desfășura tot felul de evenimente culturale, cu accentul pe susținerea puternică a producțiilor locale și a talentelor locale. Acesta e de părere că instituțiile de cultură trebuie să-și unească forțele și să pună în lumină proiectele independente, căci doar cei din sfera independentă pot aduce o schimbare reală și rapidă, atât în cultură, cât și în societatea românească.

    E de menționat că primele patru întrebări din interviul înregistrat au fost transcrise, apoi șterse, deoarece erau întrebări mai light, de „încălzire”. Pe scurt, am aflat de la el că a lucrat intens în perioada pandemiei, că angajații Aradi Kamaraszínház nu au fost în șomaj tehnic, pentru că instituția a făcut rost de finanțări din proiectele cu Ungaria, la care s-a lucrat și încă se lucrează, și am mai aflat că e vorba de spectacole de Shakespeare și Cehov, cu o abordare inedită. Cum spuneam, acea parte din interviu s-a eliminat, ca să intrăm direct „în pâine”, cum s-ar spune, pentru că Tapasztó nu crede în abordările light, în atitudinea „hai că vedem și hai că ne gândim”. Și are dreptate.

    „Trebuie un «restart» puternic. Nu cred în abordările soft și light

    – Când crezi că se va relua activitatea teatrului?

    – Eu zic că din 15 iunie ar fi foarte real. Până atunci se pot pregăti și teatrele să iasă cu ceva. Eu cred că acum e momentul pentru un restart al culturii arădene. Instituțiile de cultură – care sunt puține, vorbim aici de Teatrul Clasic, Filarmonica, Biblioteca, Teatrul de Marionete și noi, dar legați de Teatrul Clasic –  ar trebui să își unească forțele și să aducă la un loc tot ce e mai bun, tot ce le-a lipsit spectatorilor în această pandemie. Dar trebuie un „restart” puternic. Nu cred în abordările soft și light, „hai că vedem și hai că ne gândim”. Eu cred că Teatrul de vară al Centrului Cultural Județean este un loc foarte bun, controlabil, este în aer liber, în care delimitarea spectatorilor se poate face destul de ușor. Ideea mea e să fie implicate toate instituțiile de cultură din Arad în evenimentele de acolo, din această vară. Mă gândesc la evenimente teatrale, muzicale, cinematografice, literare, artă plastică, să includem atât instituțiile, cât și independenții. Din 15 iunie până în septembrie, aproape în fiecare zi ar trebui să se întâmple acolo ceva. Ideea e ca o vară întreagă să promovăm arta arădeană. Uite, de exemplu, pe plan muzical, băieții de la Corso. Chiar am vorbit recent cu Luci Cârlan și Cosmin Harbei și sunt și ei de acord că ar trebui să relansăm cultura arădeană cu toată forța. Împreună ne-am gândit, de exemplu, la un drive-in theatre, problema cu distanțarea socială fiind astfel rezolvată. Ca la drive-in cinema. E nevoie doar de o scenă mare cu locuri de parcare în față. Ne-am mai gândit și la o variantă similară cu ce a făcut până la urmă un bar din Olanda, fiecare masă fiind separată cu plexiglasuri. Și la teatru se poate face asta. Mie chestiile astea mi-au lipsit din cultura românească. Ideile. Nu mi s-a părut o idee fantastică ca cineva să spună o poezie online sau să vedem spectacole vechi online. Nu cred că e cineva care s-a uitat la un spectacol de teatru online cap-coadă. Acum, în 2020, te uiți 2-3 minute.

    – Deci, practic, ideea ta e ca în acest an, la Teatrul de vară, să nu fie chemate teatre din București sau de oriunde din țară, ci să fie un maraton cultural 100% arădean.

    – Exact. Și din chestia asta poate să nască o mișcare foarte faină. Poate crește un festival de vară, pe toată durata verii, din 15 iunie până în 15 septembrie, când începe școala. Un festival pus la cale de instituțiile de cultură, dar care să promoveze și artiștii locali independenți, din toate domeniile. De exemplu, muzicienii arădeni au o mare problemă: nu au niciun spațiu unde să susțină un concert. Și chiar avem formații. Corso, B-ton… ca să numesc doar două la repezeală. Eu zic că ar trebui deja să ne adunăm și din 15 iunie să-i dăm drumul. Căci nu e ceva irealizabil, nu o să ne aruncăm în spațiu, în Univers. Trebuie o scenă, trebuie bine gândită și integrată tot ce e mai bun din cultura arădeană: teatru cu actorii de la Teatrul Clasic, Kamaraszínház, Trupa Marionete, muzică cu Filarmonica, artiștii și trupele locale, expoziții de artă plastică, lansări de carte plus alte acțiuni ale Bibliotecii. Desigur, trebuie cu toții să ne adaptăm la situația actuală. Să luăm toate măsurile de siguranță pentru artiști și pentru public. În rest, e nevoie doar de creativitate. Eu așa văd arta teatrală, de exemplu. Arta teatrală – și arta în general – trebuie să se adapteze, trebuie să fie creativă.

    „Și cultura arădeană ar trebui să intre în Liga I”

    – Să zicem că se va realiza acest lucru. Cum crezi că va reacționa publicul? Crezi că vor fi puțin speriați în următoarea perioadă de astfel de ieșiri în public, inclusiv cu toate măsurile de siguranță aplicate?

    – La început cred că da. S-ar putea ca la început să avem doar 15 – 20 de oameni la un spectacol de teatru. Dar în același timp, s-ar putea să aibă un impact foarte mare. Nu știm. Dar trebuie încercat și trebuie obișnuit publicul că și vara se întâmplă ceva. Eu cred că avem acum o oportunitate foarte mare. Acum, după o pauză îndelungată. Aradul ar trebui să iasă cu ceva în evidență. Noi acum avem doar două lucruri despre care vorbește lumea, când vine vorba de Arad: Vama Nădlac și UTA.

    – Și spitalul…

    – Sper că despre spital o să mai vorbească… dar brand-ul principal este UTA, la care le-au fost furate punctele. Tot acest sistem putred le-a furat! Eu cred însă că și cultura arădeană ar trebui să intre în Liga I. Eu cred că ar fi o știre de presă că toată cultura arădeană, inclusiv zona independentă, muzicienii, scriitorii, editorii de cărți, suntem toți laolaltă. Acum e momentul pentru un restart cultural! Acum e un moment de restart pentru tot în România. Tabula rasa și hai să-i dăm drumul!

    – Până la toamnă, măcar…

    – Până la toamnă, măcar, că nu știm ce va urma. Ne putem aștepta ca copiii să nu meargă din septembrie la școală, să închidem teatrele… și atunci ce facem? Știm o chestie: în iunie – iulie – august și jumătate din septembrie s-a jucat, ne-am făcut treaba, toți cei din sfera artistică ne-am făcut treaba și am oferit ceva publicului.

    Tapasztó Ernő alături de Martin de la Tiger Lillies la Festivalul Shakespeare din Gdansk, Polonia

    – Ce se va întâmpla dacă din toamnă o să ne pască încă o pandemie și iarăși se va sista totul, iarăși se vor închide teatrele, cinematografele, Filarmonica. Cât mai poate să meargă arta în acest ritm?

    – Cred că trebuie să abordăm asta cum e cu ninsorile. În fiecare an, în decembrie, ianuarie sau februarie vine o ninsoare și autoritățile sunt uimite și luate prin surprindere. Dacă în decembrie te ia prin surprindere ninsoarea înseamnă că nu prea știi pe ce pământ trăiești! Eu cred că teatrele și toate instituțiile culturale trebuie să fie pregătite. Încă de acum. Să ne gândim la soluții încă de acum. Soluții există, mai ales că am trecut deja printr-o chestie ca asta. Dar până atunci mai avem timp să ne tot gândim, or acum nu avem prea mult timp să stăm să ne gândim și să analizăm, trebuie acționat acum: să ne întâlnim cu toții, cei din zona culturală, să discutăm toate ideile foarte repede, cine pune scena, cum, din ce bani, cine face testele, gata, hai! În rest, nu cred că va fi o problemă. Deja și un copil de 10 ani cred că știe la câți metri trebuie să stea la distanță față de celălalt, toate lumea știe regulile… că vor fi reguli, firește.

    – Dacă tot am revenit la subiectul „viața în pandemie”, poți să identifici un singur lucru ce nu ți-a plăcut în această perioadă de izolare? Dincolo de virusul în sine, evident.

    – Frica. Frica oamenilor și isteria asta totală. De altfel nu mi-a plăcut nici faptul că toată treaba asta li s-a părut multora foarte funny. Că e funny să stai acasă și să pui câte ceva pe facebook, să prezinți online un cântec, o poezie… oh, ce funny, funny, funny! Până la urmă și-au dat seama că nu e chiar atât de amuzant. Dacă e pandemie, e pandemie, nu poți să joci că nu s-a întâmplat nimic! Și asta a fost pentru unii un fel de mișcare, ca și protestele, ca și #muiepsd. Acum a fost #staiacasă… Normal că stau acasă, că n-am altceva de făcut!

    „În România, lucrurile se fac din obligație, nu pentru normalitate. Asta ne lipsește: cultura normalității”

    – Crezi că va avea acest coronavirus, această pandemie, o influență în tendințele culturale din viitorul apropiat? În cazul teatrului mă refer în primul rând la textele teatrale contemporane, dar – de ce nu? – și la cele clasice, cu subiecte similare. Mă gândesc deopotrivă la filme, literatură, artă plastică… Crezi că se vor reflecta aceste sentimente trăite în izolare, această stare de precauție, aceste angoase, această frică?

    – Păi, îți dai seama câte romane mari au fost pe această temă. Mă gândesc acum în primul rând la Camus, că am văzut că mulți l-au citit în ultima perioadă. Dar în literatura mare, în dramaturgia mare, întotdeauna era vorba de frică, frica de putere, frica de moarte… gândește-te la Shakespeare! Normal că toate astea se vor reflecta în continuare. La nivel global. Dar problema e că România e atât de departe de fenomenul global, dintr-un alt punct de vedere, parcă e izolată total. La noi încă nu se înțelege de ce trebuie să fie sprijinită sfera artistică independentă. Teatrele independente apar și dispar foarte repede, pentru că nu se pot susține. Dar cum le putem susține? Trebuie multe, multe proiecte, pe toate domeniile culturale, pentru artiștii independenți. Problema e că aici intervine din nou frica. Pentru că dacă ar veni proiectele en gros, mamuturile culturale, cele de stat, ușor-ușor s-ar destrăma dacă ar avea o concurență puternică. Concurența lipsește! În prezent, an de an, aceleași teatre sunt la UNITER, aceiași directori, aceiași actori. Caramitru e director de când m-am născut eu! Glumesc, desigur… eu nu am o problemă cu Caramitru. Problema e că nu se mișcă nimic. E frica ceea ce ne ține în loc. Frica de a nu pierde puterea. Dar nu poți să lași ca instituțiile publice să pună mâna pe tot. Ce termen stupid pentru un teatru, de altfel, acest „independent”! Teatrul trebuie să fie întotdeauna independent!

    La fel și educația. Vorbim de educație, dar e ceva ce nu există. Tu vrei să faci în România educație online, dar câți copii n-au nici calculator, nici internet, nici telefon? Prin chestia asta se face ca acei copiii nevoiași din sate să se distanțeze și mai mult de societate. Noi implementăm niște chestii care sunt complet aiurite. Un alt exemplu: Colectiv. S-a dat legea foarte repede să nu fumezi în baruri, să se închidă locațiile care nu au autorizație, iar acum, dacă treci pe stradă lângă Cinema Arta vezi că scrie acolo „instituție fără aviz ISU”. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, undeva pe hol e scris la fel, „fără aviz ISU”. Păi, dragilor, atunci de ce s-a făcut tot tam-tamul, când funcționăm iarăși ca înainte? Atunci, domnilor, să nu funcționăm până nu rezolvăm problema! A rezolvat ceva Colectivul? Nu a rezolvat nimic! Săracii tineri au murit în acel club. Au rezolvat ceva protestele astea? Nu. Aceiași oameni sunt în Parlament, aceiași oameni se rotesc, PSD-ul se penelizează, PNL-ul se pesedizează. Lumea nu mai are cum să aibă încredere în țara asta și problema e că neîncrederea asta duce la atitudinea „lasă, că merge și așa!”. Nu. Țara funcționează pentru că în domeniile independente, micii antreprenori se descurcă destul de bine. Sunt oameni cu cap. Și doar cu oamenii ăștia funcționează România.

    În România, domeniile care ar fi cele mai importante, educația și cultura, nu prea funcționează. Cultura a rămas parcă tot timpul ceva care e în plus. Dăm banii, dar nu știm de ce. Sau la educație… dăm bani, dar habar n-avem de ce. Cu finanțările actuale negândite bine, tot acolo vom ajunge unde am fost înainte de pandemie. Oamenii vor scuipa în continuare pe străzi sau vor mânca semințe pe stradă. N-am văzut o stradă în Europa unde un om să scuipe pe stradă. La asta trebuie să se focuseze educația și cultura. Pe educarea oamenilor, încă de mici.

    De ce se dau bani pentru cultură? Foarte mulți cred că spectacolele de teatru înseamnă că artistul toată ziua stă în cârciumă, bea, se distrează, stă cu femei și seara merge pe scenă. Oameni buni, nu-i așa! Un spectacol bun se pregătește luni de zile, cu muncă foarte grea, cu repetiții. De aceea era șomajul tehnic puțin tras de păr pentru artiști. Fiindcă un artist se pregătește și dacă nu joacă. Ăsta e virusul, ciuma României: că noi facem lucruri doar din obligație, pentru că „trebuie să se facă”, nu pentru normalitate. Asta ne lipsește: cultura normalității.

    La repetiții în Cetatea din Gyula, Ungaria

    „Noi trebuie să restartăm un calculator care este megavirusat”

    – Revenind la subiectul „online”. Nu doar teatrele și filarmonicile au avut de suferit din cauza pandemiei, s-au închis și cinematografele. În același timp, au câștigat și mai mult teren serviciile de streaming de tip Netflix. Oamenii au devenit mai comozi, au prins gustul online-ului și mai mult decât înainte, fiindcă tot ce e cultură este disponibil și pe internet. Crezi că va afecta acest lucru și teatrele?

    – Nu. Să nu uităm, de exemplu, că în Europa – sau să nu mergem prea departe, în Ungaria – teatrele sunt pline. Oamenii au nevoie de live. Au nevoie de simțuri, au nevoie de oameni. Online-ul e o chestie extraordinară, de exemplu Netflix. Cultura de a te uita la televizor a dispărut. Acum mă uit la ce vreau eu. Este alegerea mea, nu a posturilor de televiziune, pe care, de altfel, nu le mai simți deloc independente. Nici posturile de știri. De exemplu, la Digi… parcă Guvernul făcea totul perfect. Era Starea de Urgență și nu s-a zis nimic de rău despre Guvern. De ce nu? Care este problema, oameni buni?

    – Și au intensificat isteria. 24 din 24 doar „coronavirus”…

    – Da, da, da. Și o altă chestie legată de chestia asta: nu poți să ții o conferință de presă la 11 sau la 12 noaptea, să vorbești ce se va întâmpla a doua zi! Bagi frica în oameni, o frică din asta nenorocită. Nu-și avea rostul. Dar… revenind la întrebarea inițială, teatrul nu va muri niciodată. Live-ul nu va muri. În România, într-adevăr, avem o problemă la capitolul cultură teatrală, că niciodată oamenii nu s-au îmbulzit la teatre, mai ales în provincie. Dar lipsește și cadrul. Când omul intră în teatru, trebuie să aibă o atmosferă de teatru. Teatrul trebuie să fie luminat, trebuie să fie frumos, să aibă un parfum, trebuie să aibă un bar… iar după aceea tu trebuie să-ți ții spectatorul în bar! Barurile din teatre nu prea funcționează deși acestea sunt niște locuri de socializare extraordinare. Dar dacă teatrul e de Liga a 5-a, așa e și publicul. Trebuie luptat pentru toate astea, trebuie găsite soluții! Fix despre asta e vorba acum, în perioada post-pandemie: ce soluții găsim?

    – Să îmbunătățim, nu să revenim la ce a fost…

    – Da, să găsim soluții noi, că trăim în 2020. Și soluții sunt! Oamenii de cultură trebuie să înceapă să lucreze foarte puternic și să fie ascultați. De foarte multă vreme, nu numai în pandemie, parcă suntem cu toții izolați. De foarte multe ori, noi, oamenii de cultură, ne întâlnim într-o cârciumă, „ciao, ciao, ce mai faci?”, dar nu discutăm despre lucruri concrete. Discutăm doar că nu merge ceva, „băi, nu merge!”. Păi hai să facem ceva ca să meargă! Dar chestia asta nu trebuie făcută cu nervi. Noi trebuie să restartăm un calculator care este megavirusat. Trebuie să și reparăm sistemul. În Arad, ar funcționa doar ideile total nebunești… dar pentru moment eu zic că e nevoie de o idee logică: de exemplu această idee pentru vara 2020, cu acel hub cultural la Teatrul de vară. Și nu trebuie neapărat să inventăm ceva de la zero. Avem destule modele. Doar claritate și creativitate, atâta trebuie.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnul Tapasztó are dreptate, doar că trebuie neapărat, pentru binele „culturii”, ca ea să devină INDEPENDENTĂ … fără ca INCAPABILII din politică să-și vâre „ca dracul coada”. Ori în România de azi cam greu de realizat așa ceva, mai ales că în toamnă avem alegeri. Eu personal nu-i mai suport. Plec de acasă la un live, să văd și să ascult, să absorb creația, să mă las cuprins de emoții … și de ce dau când ajung acolo, unde mă duc cu un car de speranțe? O meclă rânjindă de politician, care nu a mai citit o carte de la ABC-dar și este acolo să-mi vorbească EL despre cultură. „Hai sictir, că mi-ai tăiat majoneza!!!” Evenimentele culturale nu trebuie transformate în campanii electorale… și asta ar trebui legiferat. Cred că mai ales spectatorii consumatori de cultură ar venii cu mai mult drag și în număr mai mare.
      .
      #farapoliticieniinculturaaradeana
      .
      PS – domnule Tapasztó, vă promit să fiu în public dacă reușiți!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.