A fost o întâmplare, nu o fac de obicei.
În general mă abțin să postez conținuturi personale pe Facebook. În consecință nici nu interacționez cu astfel de conținuturi. E vorba de imagini despre evenimente, nașteri, decese, nunți și botezuri sau alte asemenea aniversări. Nu comentez nici la pozele de profil schimbate sau alte imagini cu caracter personal pe care le postează cei pe care îi văd pe FB.
Excepția a venit acum câteva zile. Un amic și-a schimbat poza de profil, iar eu mi-am permis să plasez un comentariu mai umoristic așa. Știam că omul are umor, nu riscam mare lucru. Răspunsul a fost cum m-am așteptat, în același registru, am râs și eu – am apăsat pe figura aceea cu gura până la urechi – și cu asta s-a și terminat povestea.

Și atunci? Care-i șpilul, de ce îmi încep textul cu această banalitate?

Poate fiindcă după ce s-a întâmplat am început să mă gândesc la ce am făcut și de ce. De ce nu mi-am văzut de treabă, nu m-am ținut de obiceiul meu, de ce am cedat, devenind un consumator de FB banal și conformist?

Mai mult decât atâta, de ce am renunțat la convingerea mea că, asemenea oricăror ustensile, site-urile de socializare în frunte cu FB pot fi folosite adecvat și cu folos sau, dimpotrivă, iresponsabil și nociv?
Poate îmbătrânesc, poate am avut un moment de slăbiciune, un „momentary lapse of reason”, ca să citez din clasici, poate că…
În fond nu-i mare lucru sau este totuși?

Să mă explic, așadar…
Imaginea, elementul care a devenit moneda de schimb a interacțiunilor virtuale, nu este realitatea.

Bunicii noștri, eventual străbunicii, au fost primii care s-au întâlnit cu tehnica fotografică, înaintea lor nimeni, indiferent cât de puternic sau bogat era, nu a avut posibilitatea să se vadă eternizat pe o bucată de hârtie sau mai nou pe ecranele diferitelor aparate inventate în ultimele decenii.

Portretele pictate de dinaintea apariției tehnicii fotografice nu încercau să reproducă realitatea, o reprezentau doar. Și cu toate acestea ajunge să ne gândim la mișcarea iconoclaștilor – e vorba de mișcare ortodoxă din secolele VIII-IX care, în numele poruncii „să nu-ți faci chip cioplit”, a trecut la distrugerea icoanelor –, sau la cea a protestantismului și neoprotestantismului care refuză reprezentarea grafică a divinității în orice chip, ca să înțelegem că oamenii au sesizat încă înaintea apariției tehnicilor moderne caracterul duplicitar al reprezentării prin imagine confecționată.

Sau să ne gândim la diferența între așa-numitele fotografii de ocazie și la cele „așezate”, pregătite cu grijă și, desigur, cu un anumit scop. Foarte ușor de identificat acest scop: să se realizeze o imagine favorabilă, una care spune despre subiect ceea ce îi convine sau crede că îl avantajează.

Să mintă, mai direct spus.
Problema cea mare a suprafețelor digitale de „socializare” este tocmai aceasta: caracterul lor duplicitar-subversiv, mincinos la urma urmei. Înlocuind relația directă, interacțiunea „față-n față”, recrează lumea în direcția dorinței celor care interacționează doar virtual.
Desigur, veți spune, nu e un capăt de lume, în fond nu e vorba de ceva grav, ș-apoi oricum îi știm pe cei pe care îi lăicuim sau le comentăm postările. Nu este niciun pericol, e o nouă oportunitate de interacțiune, de ce să nu recunoaștem…

Din păcate, este mult mai grav decât pare la prima vedere.

Sunt deja mulți, oameni importanți, gânditori și filozofi, care consideră că site-urile de socializare sunt responsabile de evoluțiile politico-sociale din ultima vreme, inclusiv modul infantil-scandalos în care ne raportăm la pandemia de coronavirus. Facebookul, cu imaginile sale din ce în ce mai „haioase” crează dependență și iluzia autosuficienței, distrugând gândirea critică, autenticitatea, adică tocmai realitatea și adevărul.

Ajunge să ne uităm la imaginile promovate pe FB de „oamenii importanți” din jurul nostru, fie că sunt mici vedete, dar mai ales la politicieni. Fotografiile pe care le postează, cu niște texte confecționate parcă pentru proști, adună mii de laicuri, comentarii omagiale, indicând relativismul moral în care trăiește poporul pe Facebook.

Și nici măcar nu e vorba de acele postări, relativ puține, care sunt vulgare, jignitoare și prostești pentru majoritatea celor care le văd. Vorbim de lucruri la prima vedere inofensive, dar care trădează pentru un ochi cunoscător – nu uitați, există specialiști în crearea de imagine – intențiile necurate din spatele lor. Iar pentru cei care nu au „antidotul” cunoașterii rezultatul este catastrofal, ei devenind masa de manevră a manipulării astfel realizate.

Nu mai e ca pe lavița bunicilor și a străbunicilor. Ceea ce se discuta, se bârfea acolo, acolo rămânea, efectul fiind ușor de contracarat. De pe o altă laviță sau printr-o confruntare directă cu cel care vorbea prostii. Pe FB nu ai această posibilitate. Imaginea mincinoasă rămâne, textul agresiv ajungea să-i distreze pe ceilalți, pe cei neatinși. Știți cum e cu râsul de alții…
Mă opresc aici, deși problema este chiar gravă și ar fi multe de spus…

Să trăiești în minciuna țesută de păianjenul webului, să fii printre celelalte muște prinse și să nu vezi că suntem victime cu toții, poate fi chiar începutul sfârșitului.