A început demult, nu de azi, nu de ieri.

Nu chiar atunci când Stanislav Lem a scris Solaris sau Tarkovsky a pus povestea pe peliculă, dar oricum demult.

A început cu proiectul de lege numit doar „Glad” printre cunoscători. E o lege aprobată și promulgată în vara acestui an, prin care terenurile agricole pot fi folosite pentru parcuri fotovoltaice. Simplu spus, prin această lege se pot folosi terenuri agricole până la 50 de hectare pentru instalarea de parcuri de producere a energiei electrice din energia solară. Terenuri nu foarte valoroase, dar, prin excepție și alea. Nu pășuni, dar prin excepție și aprobare de la minister, chiar și pășuni. O lege faină, faină de tot, care trăiește nu prin reguli, ci prin excepția de la ele.

În urma promulgării acestei legi, cei vizați s-au strâns în zilele trecute la Arad. La Consiliul Județean, unde altundeva? În frunte cu Gheorghe Falcă, desigur, cel care stă în spatele legii „Glad”. Varga, desigur. Au sărbătorit, au zâmbit și au comunicat. Problema e comunicarea. Așa pentru proști. Ni s-a spus că va fi cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Făcut din investiții particulare.

Prima problemă e că la Grăniceri-Pilu, unde se va realiza parcul, se vorbește de mai mult de 1000 de hectare, nu de cincizeci, cum este în legea „Glad”. Cu alte cuvinte, nu va fi un parc, ci douăzeci pe puțin. Pe urmă, Glad Varga, promovându-și legea, în primăvară, vorbea de niște fonduri de modernizare și fonduri nerambursabile din PNRR, cu alte cuvinte nu este vorba de o investiție particulară, ci de una care folosește fonduri europene. Fonduri publice, cum ar veni, chiar dacă nu direct din bugetul României.

Dezvoltarea, da, va fi făcută de firme particulare. Înainte de toate de grupul Monsson, legată de omul de afaceri Emanuel Muntmark. Cu alte firme subordonate, înmatriculate în Luxemburg. E vorba de West Power SRL, cea care deja a fost preluată de firma globală de investiții Actis. Vorbim de Actis Estern Europe Energy, mai precis Rezolv Energy, așa cum putem vedea chiar pe pagina fondului respectiv. Și care numește toată această operațiune Solar Arad, de unde ne-am și permis să împrumutăm titlul acestei nevinovate prezentări.

Încercând să sintetizăm: nu este vorba de o investiție particulară, ci de o dezvoltare realizată de firme particulare din bani publici. Este evident că nici Monsson-ul lui Muntmark, nici Actisul londonez nu are la dispoziție aproape un miliard – euro, nu lei – pentru această investiție. Ei, cum se spune, vor gestiona investiția, respectiv vor folosi banii din fonduri pentru realizarea acestui parc sau mai precis parcuri fotovoltaice, numite deja de către ei Solar Arad.

Știind toate astea, putem înțelege agitația politicienilor noștri, în frunte cu Gheorghe Falcă și secondat de Glad Varga, Cionca și ceilalți. Un miliard este enorm, iar firmele care se vor folosi de acești bani știu exact cui trebuie să mulțumească pentru oportunitate. Celui sau celor care i-au asigurat că legea se va modifica așa cum le este mai convenabil, iar banii din fonduri vor veni neapărat.

Privită de aici, investiția nu mai pare așa o mare binefacere pentru cei care i-au ales pe cei pomeniți. Desigur, trecerea la surse alternative de energie este de dorit – chiar dacă cei cu adevărat pricepuți au atras mai de mult atenția asupra problemelor, nu puține, pe care le ridică –, este adevărat și că zona Grăniceri-Pilu, respectiv cele vizate pentru viitor, Chișineu-Criș, Macea, sunt printre zonele cele mai însorite de prin țară, și mai este adevărat că o parte a energiei produse aici poate fi exportată ușor în Ungaria, numai că toate astea ascund partea puturoasă a afacerii.

Dincolo de desființarea probabilă a CET-ului – mai bine un parc fotovoltaic și acolo – dincolo de noile probleme tehnice – producerea și valorificarea după folosire a panourilor reprezintă una dintre marile probleme ale acestei tehnologii –, este evident că nu puțini indivizi, politicieni și nu numai, vor ieși mult mai bine situați din această afacere decât au fost înainte.

Dar n-ar fi asta singura și cea mai mare problemă. Se mai întâmplă. Pe la noi chiar des.

Durerea cea mare este ușurința cu care își mint electoratul, modul incalificabil în care încearcă să îi prostească pe cei care îi aleg și care îi și plătesc în fond. Nu de alta, dar oricine care a făcut un curs de economie acolo știe că plusul se produce doar în activități productive, fie că vorbim de agricultură, industrie sau alte domenii unde oamenii muncesc ca să iasă ceva în plus care asigură supraviețuirea celor mulți și nesemnificativi. Și a celor cu moț, desigur.

În rest, vorbe. Asta ca să nu spunem minciuni. După care ne mirăm că nu suntem luați în serioși. Nici de cei de la care sperăm bani și bani din ce în ce mai mulți, nici de cei care ne asigură locurile în administrație, respectiv în apropierea robineților din care curg euroii.
Și ne mai mirăm că cinci milioane de români trăiesc în afara României…