marþi, 18 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Dr. Andrei Korodi: „Ne dorim să corectăm carențele la nivel de infrastructură, circuite, dotări, dar acest lucru nu este posibil doar pocnind din degete”

    de - | 14 decembrie 2022, 2:17 PM | Comunicate contra cost

    0

    Medicul şi consilierul local Andrei Korodi afirmă că una dintre prinicipalele priorităţi ale administraţiei liberale pentru anul care urmează va rămâne sănătatea. Acesta este de părere că domeniul în care activează s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani datorită administraţiei locale.

    „Chiar dacă unii preferă să facă declarații politice, în faţa oamenilor rămân faptele. Clădirea Spitalului Municipal a trecut anul acesta în patrimoniul celor de la Consiliul Judeţean din Arad, în urma unui protocol încheiat cu Primăria Municipiului Arad. Când ne-am asumat acest protocol, ne-am luat angajamentul de a contribui financiar la cheltuielile Spitalului Judeţean. Primăria Municipiului Arad a oferit suma de 15 milioane de lei care a fost împărţită astfel: aproximativ 13 milioane de lei merg către cheltuielile de funcţionare ale Spitalului judeţean, în timp ce aproximativ două milioane de lei merg pentru investiţii cum ar fi reparații ale instalației electrice ATI, paratrăsnet la cladirea de pe Episcopiei, o centrală termică la Centrul de Sănătate Mintală şi rampe medicale orizontale la mai multe secții”, a declarat consilierul local PNL, Andrei Korodi.

    „De asemenea, administratorii clădirii , Consiliul Judeţean Arad, a câştigat 15 milioane de lei pentru renovarea şi modernizarea pavilionului central al Spitalului Municipal prin PNRR. Ne dorim să corectăm carențele la nivel de infrastructură, circuite, dotări, dar acest lucru nu este posibil doar pocnind din degete. Un exemplu pozitiv in acest sens este renovarea Blocului Operator Urologie din cadrul Blocului Operator II al SCJU Arad al cărui medic coordonator sunt, finalizat la începutul anului curent. Este un bloc performant, ultramodern, rezultatul unui proces de anduranță, o realizare de apreciat, laudabilă a administrației locale. Administraţia liberală a construit două spitale noi, cel de Oncologie de pe Vicenţiu Barbeş şi Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaş, extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe este în lucru în timp ce în faza documentaţiei tehnice se află Complexul Matern, Spitalul de Psihiatrie din municipiu şi noul corp al Medicinei Legale”, a mai adăugat medicul Andrei Korodi.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.