Dosar penal pentru un polițist. Acesta este acuzat că ar fi agresat un minor
Un poliţist prahovean este acuzat că ar fi agresat un minor în sediul secţiei de Poliţie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, iar Biroul de Control Intern al IJP Prahova a declanşat o cercetare prealabilă în acest caz. Conform datelor comunicate de IJP, o femeie din comuna Gornet Cricov a solicitat, vineri, intervenţia unui echipaj medical, întrucât fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresat de poliţişti.
„În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, care, din primele verificări, a constatat faptul că, la data de 17 martie, minorul în cauză a fost invitat la sediul unităţii de poliţie în vederea consilierii acestuia cu privire la un conflict pe care l-ar fi avut cu un alt coleg, în incinta unei unităţi de învăţământ”, precizează sursa citată.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Agerpres, că rezultatul consultului medical confirmă o agresiune asupra minorului. În aceste condiţii, faţă de poliţist a fost declanşată cercetarea prealabilă prin Biroul de Control Intern al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, fiind sesizată unitatea de parchet competentă.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)