Domeniul Regal de la Săvârșin găzduiește, timp de două zile, festivalul „Suflet de România” 2023 / Program
Timp de două zile, Domeniul Regal de la Săvârșin găzduiește festivalul Suflet de România, eveniment care încurajează gospodarii să se conecteze la comunitate și ajută locuitorii acestei țări să descopere micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Festivalul Suflet de România este parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și un lanț de magazine, pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.
Pe 29 și 30 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de România oferă participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea Șezătorilor de altădată. Pe lângă întâlnirea cu peste 40 de mici producători locali și oferta lor, vizitatorii au ocazia să urmărească filme românești valoroase, dar și să se bucure de concerte susținute de Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Daniel Julean și Trupa Calendar, alături de ansambluri de muzică populară dar și de muzică clasică.
Sâmbătă, la deschiderea oficială a festivalului Suflet de România, au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Principele Radu, autorități centrale și locale și mai multe ONG-uri.
Intrarea la Domeniul Regal de la Săvârșin este gratuită
Intrarea la festivalul Suflet de România este gratuită. Accesul în zona de festival se poate face cu mașina personală, din Drumul Troașului (DC74), accesibil din drumul european E68 sau prin intermediul curselor regulate cu microbuze din Arad, Timișoara sau localitățile apropiate, dar și cu trenul, fiind mai multe curse care fac legătura principalelor orașe din țară cu Gara Săvârșin.
Programul festivalului Suflet de România
Data | Interval orar | Program | |
Sâmbătă, 29 aprilie | 12:00 | 15:00 | Activități în cadrul festivalului |
15:00 | 15:35 | Deschidere oficială Suflet de România Reprezentanți Profi, reprezentați Casa Regală, Producători locali |
|
15:40 | 16:10 | Ansamblu de dans și soliști locali | |
16:15 | 16:45 | Ansamblu de dans | |
16:45 | 17:25 | Activități în cadrul festivalului | |
17:25 | 17:55 | Concert – Muzică clasică, cvartet de coarde | |
18:00 | 18:45 | Concert Mircea Baniciu
|
|
Duminică, 30 aprilie | 12:00 | 14:00 | Activități în cadrul festivalului |
14:00 | 14:05 | Deschidere ziua a II-a de festival | |
14:05 | 14:40 | Ansamblu de dans | |
14:40 | 15:25 | Ansamblu de dans | |
15:25 | 16:10 | Activități în cadrul festivalului | |
16:20 | 17:00 | Concert – Cântece de munte, Trupa Calendar | |
17:00 | 17:55 | Concert – Muzică folk, Daniel Julean | |
18:00 | 18:45 | Concert Nicu Alifantis |
Filme în festivalul Suflet de România
Sâmbătă, 29 aprilie |
13:00 Amintiri din copilărie (1965, r. Elisabeta Bostan)
14:30 Liceenii (1986, r. Nicolae Corjos) 16:30 BD la munte și la mare (1971, r. Mircea Drăgan) |
Duminică, 30 aprilie |
13:00 Veronica (1973, r. Elisabeta Bostan)
15:00 Dumbrava minunată (1981, r. Gheorghe Naghi) 16:30 Extemporal la dirigenție (1987, r. Nicolae Corjos) 17:30 Păcală (1974, r. Geo Saizescu) |
Comentariile portalului
Of, of... Despre milioanele de euro cheltuiți de "ostașul în slujba țării" am scris chiar eu cel puțin un articol și, în plus, am pomenit subiecyul în (...)
Și mania persecuției. Cam multe deja. Deducția nu e cea logica. Doar plina de emfază!🤣
Nemulțumirea legata de Ciolacu, Ciucă, Lasconi și alții nu mă poate determina să votez un candidat care se comporta, vorbeste și acționează ca un diliu. Are niș (...)