Doina Nan (PSD): Nu se poate nu e un argument pentru milioanele de pensionari din România !

„Ne-ați mințit mereu ! Ați făcut-o fără nerușinare și frică de Dumnezeu, domnilor PNL-iști ! Ne-ați mințit și ați dat iluzia că există bani în buget și apoi ne-ați dovedit contrariul. Ne-ați amăgit în septembrie când trebuia să majorați pensiile cu 40 %. Era decizia Parlamentului și nu ați respectat-o. Spuneați atunci însă că le veți crește cu un procent ceva mai mic. Minciuna asta sfruntată ați avut tupeul să o treceți și în Programul de Guvernare. Așa ziceau și cei de la USR și UDMR, flămânzi după voturi. Nu suntem singura categorie înșelată, ați făcut același lucru cu facilitățile CFR pentru studenți și cu alocațiile copiilor. Ați mințit iar la început de an când vorbeați despre majorarea punctului de pensie cu 8 %. Iar acum veniți domnilor liberali și ne aruncați în față înghețarea pensiilor! La toată cacealmaua sunt părtași și cei de la USR-PLUS și UDMR care au păcălit așteptările propriului electorat. Nu se poate nu e un argument pentru milioanele de pensionari din România!”, spune Doina Nan, președintele organizației de pensionari a PSD Arad.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Vorba aceea... dacă nu ai greșit niciodată în presă, înseamnă că nu ai „trăit-o”. Îmi asum criticile, dar vă subliniez că o să mai greșim. Și pentru (...)
Bătălia pentru ciolan? sau crearea unei imagini de victima a lui Cargus,o tendința de spălare, apretare, de cosmetizare adică cum s-ar spune:el a vrut, (...)
Ce "jurnalist" de top la Special Arad, e foarte profi scris articolul. Alin Olteanu wtf