vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    DNA cere aviz pentru cercetarea fostului ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu

    de Special Arad | 18 aprilie 2018, 9:14 AM | Naţional

    1

    (foto: Ziarul National)

    Procurorii DNA au făcut percheziţii, marţi, la locuinţa fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, vizat într-un dosar de corupţie alături de omul de afaceri Sorin Boureanu, fratele fostului parlamentar Cristian Boureanu.

    La finalul percheziţiilor, au fost duse la DNA mai multe persoane, iar audierile s-au prelungit până târziu, în noaptea de marţi spre miercuri.

    Potrivit Digi 24, printre persoanele duse la DNA s-a aflat şi Ionuţ Costea, fost vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi preşedinte al EximBank. El este cumnatul fostului lider al PSD Mircea Geoană. Numele lui Ionuţ Costea a apărut şi în scandalul Panama Papers, privind afaceri derulate prin societăţi offshore.

    Dosarul vizează acordarea preferenţială de credite, iar faptele s-ar fi petrecut în perioada 2005-2007.

    În același dosar penal, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față următorii:
    COSTEA MIRCEA-IONUȚ, fost angajat al Ministerului Finanțelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – trafic de influență,
    – complicitate la luare de mită;

    MITITELU MIHAELA, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – trafic de influență,
    – complicitate la luare de mită;

    BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunea de trafic de influență;

    DASCĂLU CONSTANTIN, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

    Față de cei patru inculpați s-au stabilit următoarele cauțiuni, după cum urmează:
    – COSTEA MIRCEA-IONUȚ – 1.500.000 euro,
    – MITITELU MIHAELA – 1.000.000 euro,
    – DASCĂLU CONSTANTIN – 500.000 euro,
    – BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU – 200.000 euro.

    În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

    Infracțiunile de corupție care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea și executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate București – Constanța, precum și cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.
    Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).

    Citește continuarea pe Realitatea.net

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.