Discuții de carantină: Ceaușescu are grijă de „băieți” și în vremuri de pandemie

    de E. Nola | 4 aprilie 2020, 11:36 AM | Interviuri

    10

    Laurian Oniga trăiește de o vreme bună la Arad, fără să se simtă pe deplin arădean. S-a născut la Huedin, dar a umblat în toată țara, atât ca fiul unui medic care se ducea acolo unde îl chema datoria, iar mai târziu ca om de teatru mereu pe drumuri.

    Absolvent de arhitectură și regie la IATC, imediat după Decembrie 1989 a devenit activ politic, ajungând omul numărul doi al Partidului Alianței Civice, partid care l-a propus la președinție pe omul de litere, criticul Nicolae Manolescu.

    După eșecul PAC, Oniga s-a retras definitiv în teatru, devenind din 2000 regizor și director al teatrului din Arad, loc de unde s-a pensionat, revenind din când în când cu regia vreunui spectacol montat pe scena arădeană și nu numai.

    Nu am fost foarte surprins, cunoscându-l mai bine de câțiva ani, atunci când mi-a propus să discutăm, public, dacă se poate, despre vestita chestiune a pensiilor speciale.

    – Cum de te-ai gândit tocmai acum la această chestiune? Știu punctul tău de vedere despre aceste pensii, dar de ce tocmai acum?

    – Când, dacă nu acum? Stăm cu toții acasă și avem timp să ne mai și gândim. Eventual să ascultăm lucruri pentru care înainte, în goana vieții moderne, orientate exclusiv spre consum și divertisment, nu aveam nici timp, nici stare. Bolile, crizele, dincolo de spaimă și durere, oferă întotdeauna, pentru cei care trec dincolo, posibilitatea unui nou început.

    Concret vorbind, mă uitam la colegii mei de la teatru care de la 1 Aprilie au intrat în șomaj tehnic. Iau 75% din salariile lor de bază. Firesc în condițiile date. Teatrul, spectacolele, concertele, dar și expozițiile au fost sistate, sunt oameni care au rămas fără venit. Statul îi ajută cumva, dar nu chiar pe toți. Dacă situația va continua, va fi jale. Și nu sunt singurii în situația această, la limita existenței.

    Dar s-a gândit cineva ca având în vedere condițiile excepționale, să renunțe la pensiile speciale. Nici vorbă.

    – Este acum o inițiativă cu privire la impozitarea lor proporțională, astfel încât cele maxime să fie impozitate cu până la 95%. Asta nu ajunge?

    – O dată că doar este vorba. Legea desființării lor a fost respinsă ca neconstituțională. Cum adică, din moment ce legea de bază susține că în fața legii suntem egali cu toții? Cum pot fi ei mai egali ca noi? Sunt chichițe juridice, nu domnia legii. Acum se încearcă pe ușa din dos. Și nu știu cât de reală este această încercare.

    – Din câte mi-ai spus, îi știi bine pe cei care astăzi sunt la conducere. Pe Ludovic Orban, pe Rareș Bogdan. Chiar vorbești cu ei. Ei ce îți zic?

    – În ultima vreme mai puțin. SMS-uri cel mult. Ei în vorbe sunt de acord că este anormal și trebuie desființate. În fond au avut în programul de guvernare această chestiune. Numai că atunci când vine vorba de făcut ceva concret, toți dau din colț în colț.

    – De ce oare? Te-ai gândit la asta?

    Aici e buba. Eu am intrat în politică pe vremea când eram la teatrul din Timișoara. Prin 91-92. Atunci, vreme de câțiva ani, am avut ocazia să mai văd ceva și din culisele politicii românești de tranziție. Am înțeles în cele din urmă ce se întâmplă. Toți cei care voiam altceva, aveam intenția unui nou început, am fost scoși din politică. Societatea Timișoara, Alianța Civică, PAC-ul, iar în cele din urma PNȚCD-ul lui Coposu au fost desființate sau transformate în ceva care putea fi manipulat de „băieți”.

    – Eu îi numesc „băieți” pe cei care l-au servit pe Ceaușescu până în ultima clipă și au reușit în cele din urmă să-și păstreze puterea și influența și în regimul postdecembrist patronat de Ion Iliescu. Ei sunt cei care au desenat realitatea în care trăim acum, marii profitori, puterea în umbră, adevăratul stat paralel. Ofițeri de informații și miliție, respectiv Securitate, plus magistrații din Justiție, aceia care au avut grijă că legea sa funcționeze mereu în interesul patronului. Atunci Ceaușescu, acum cei care îi susțin și închid ochii.

    Și ca totul să fie ca la casa de nebuni: ei au acum, ajunși la pensie, pensii speciale, de fapt niște venituri indecente și obraznice, de neconceput într-un stat de drept.

    – Adică tu susții că cei cu pensii speciale sunt foștii oameni ai lui Ceaușescu?

    Fără excepție. Dacă îi cunoști îți dai seama de asta. Aici este marea escrocherie și obrăznicie. Nu victimele, ci profitorii. Eu accept pensii speciale, nu indecente, dar compensatorii pentru două categorii: oameni care au trecut prin război, au luptat, mai precis – sunt câțiva, aproape îi poți număra pe degete acum – și deținuții politici și ei din ce în ce mai puțini, cei care au fost chinuiți pentru convingerile lor. Dar nu torționarii, nu susținătorii de diferite ranguri și roluri al unui regim inuman. Asta este efectiv bătaie de joc. Și nici acum, când o întreaga țară suferă, trece prin tot felul de renunțări și sacrificii, ei nu vor să renunțe la privilegiul lor. Este strigător la cer!

    – Nu crezi ca cei care vor citi gândurile tale te vor categorisi drept conspiraționist, susținător al unor idei deplasate și depășite?

    Nu mă deranjează, este de așteptat. Sunt metodele de compromitere, manipulare care demonstrează că am dreptate. „Băieții” știu din cele mai vechi timpuri cum să murdărești o cauză bună, cum să compromiți în fața mulțimii pe cineva de care nu-ți convine. Important e să spun ce am de spus. Cine mă ascultă și nu e complet spălat pe creier, mă va înțelege. Ceilalți poate cu timpul.

    De altfel, ar cam fi timpul. Dacă nici acum, în aceste condiții de suferință, în care toți sunt atinși la venituri, doar cei cu pensii speciale nu, atunci când?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. ”Iata glasul celui ce striga in pustie…”
      Cand la primele asa zise alegeri de dupa decembrie 89 incercam sa le spun oamenilor ca Iliescu e doar un continuator al comunismului, a trebuit sa renunt la vot, caci mai era putin sa fiu linsat. Apoi a urmat toata mascarada cu transformarea de catre politrucii, securistii, secretarii a leilor acumulati in comunism in valuta, prin traficul de bunuri romanesti, cumpararea de lucruri unguresti, sarbesti si vanzarea lor in buticuri, pe valuta, apoi asa zisa privatizare a micilor intreprinderi, cumparate cu valuta ”acumulata”, apoi a marilor intreprinderi prin multiplicarea averilor cu acele intreprinderi mici… si povestea merge mai departe.
      De ce citatul biblic de inceput?
      Fiindca domnul Oniga lasă loc unui… conditional. Mai precis, si optativ! Spune domnia sa: ”Cine mă ascultă și nu e complet spălat pe creier, mă va înțelege. Ceilalți poate cu timpul.”
      Intreb: oare cati nu sunt spalati pe creier. Cati asculta? Acesta ar fi conditionalul. Iar acel ”ceilalti poate cu timpul” e optativul. Din punctul meu de vedere, iertat imi fie pesimismul, e unul cu un orizont mult prea indepartat. Fiindca dupa spalarea autohtona pe creier (care continua!) am trecut la spalarea globalista.
      Multe ar fi de spus. Prea multe…
      Oricum, felicitari! Din cand in cand si strigatul in pustie poate fi folositor pentru cine are urechi de auzit…

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. Un stat democratic nu poate fi deturnat de grupuri de interese fie ele si de smecheri din securitate, nomenclatura comunista, magistrati, militieni fiindca daca poate fi deturnat atunci statul respectiv nu este unul democratic.
      Democratia in forma ei cea mai simpla este administrarea tarii de catre cetateni, nu direct, ci prin reprezentanti, imputeniciti, mandatari, delegati sau alesi.
      Daca intr-un stat cei aflati la conducere nu sunt rezultatul vointei cetatenilor inseamna ca ideea de democratie este undeva fracturata.
      Mecanismul care asigura corecta reprezentare a cetatenilor, delegarea, alegerea lor, este sistemul electoral, insa pentru ca subiectul este tehnic, el ramane neinteles pentru marea majoritate si astfel o minoritate nereprezentativa, o plutocratie, ajunge sa poata sa deturneze o tara intreaga.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Interviul de mai sus denota o lipsa totala de perspectiva. Se acrediteaza ideea ca este un dat, o fatalitate, ceva ce nu depinde de noi, sa iesim din mizeria in care ne-am si am fost scufundati.
      Securistii, militienii etc. au luat captiv statul si noi nu putem face nimic, trebuie sa ne resemnam.
      Pentru profilul omului conformist, fara inteligenta si imaginatie, lenes, fara curiozitate si redus la niste placeri de moment in special in sfera de autosatisfacere a unui orgoliu meschin, da, este adevarat, nu este nimic de facut. Daca mai luam in calcul neincrederea, suspiciunea, greata de politic, de politicieni, incultura civica, goana dupa placeri de moment a populatiei, putem vedea toate premizele continuarii starii de fapt actuale. Mai exista inca o categorie de oameni, destul de mare, care asteapta omul providential. Oameni care judeca alti oameni (gresit) in opozitie cu oamenii care analizeaza situatia, sistemul, mecanismele care-l compun. Oameni frana.
      Imaginati-va o masina de curse condusa de o vaca care se propteste cu toate cele 4 copite pe frana. Ce credeti, ce sanse va avea sa castige? Ce credeti, ar mai trebui sa fie pusa pe post de pilot? Pentru simplul motiv ca nu intelegem ca noi suntem actionarii echipei de curse si in aceasta calitate putem delega in conducerea echipei pe oricine, ca nu suntem limitati la optiunile smechere pe care ni le prezinta acelasi consiliu de administratie putred, nu vom incerca sa schimbam mecanismul de delegare astfel incat, pe viitor, sa nu mai existe riscul sa avem vaci proaste la volan. Trebuie schimbat mecanismul si el sa asigure o selectie riguroasa a echipei de conducere. Nu este suficient sa asteptam sa vina cineva si acel cineva sa fie un erou patriot si sa ne salveze echipa si pe noi.
      Asteptam sa vina un erou, dintre jeguri, care sa aleaga sa-si asume responsabilitati si decizii profesioniste si dificile si sa respinga, din constiinta inaintata spre socialism, oportunitatea de a fura si el la randul lui?

      0 voturi
      +1
      -1
      • Ce fel de întrebare este asta după umila DVS părere: “De ce oare? Te-ai gândit la asta?'”
        S-apoi cu fatalitatea omniprezentă în mintea DVS, iată ultima frază a subiectului: “De altfel, ar cam fi timpul. Dacă nici acum, în aceste condiții de suferință, în care toți sunt atinși la venituri, doar cei cu pensii speciale nu, atunci când?”
        Nu e posibil că e vorba mai mult de dorința DVS de pe acum bine cunoscută de a găsi nod in papură?
        Intreb doar….

        0 voturi
        +1
        -1
        • la intrebarea ”de ce oare, te-ai gandit la asta?” vine un raspuns care face referire la starea in care ne aflam acuma determinata de anumite aspecte din trecut. Nu se face nicio referire la conduita de urmat pentru viitor.
          As rezuma astfel:
          1. suntem de toata jena ca natie – toti suntem de acord
          2. de vina sunt niste militieni care candva, mai demult, au deturnat sistemul in favoarea lor – adevarat, toti suntem de acord.
          3. ………….. NIMIC ………………..
          La punctul 3 ar fi fost potrivite niste raspunsuri la intrebarea: ce ar trebui facut, ce este de facut, care sunt butoanele care trebuiesc apasate?
          In absenta punctului 3 nu mai ramane decat speranta ca va fi bine ca sa nu fie rau, ca va veni Fat-Frumos si va taia capul balaurului. Cu aceasta speranta noi nu mai trebuie sa facem nimic. Sa stam si sa avem rabdare ca va veni el, Fat-Frumos. Ma intreb ce va face Fat-Frumos daca va veni? Va spera si el sau va face ceva? Ce va face? Ce trebuie sa faca? – asta-i intrebarea, nu bolboroseala “To be, or not to be …”

          0 voturi
          +1
          -1
    4. dupa mine, intrebarile intervievatorului sunt prea moi, prea “impachetate” intr-o prudenta (pe kr nu o inteleg deloc) si prea nestimulative pentru intervievat. la randul sau, intervievatul este prea ‘cuminte’; prea la adapostul unei retorici elegante si grijulii, care lasa discursul in teritoriul lui ” what if..”. desigur – lucrurile pe care le enunta cel intervievat sunt autentice si absolut pertinente. numai ca nu stiu in ce masura potentatii si autoritatile acestui simulacru de democratie vor vibra la genul asta de mesaj – adica: bine, bine, am inteles, esti un domn, da’ cu cine?!… pe de alta parte, apropo de ce spune mai sus colegul meu de comment, dl (sau dna) superficial, aceasta masa de manevra care e poporul, natia, omenetul roman, nu va iesi din inertia sa morala care-l face inactiv, y compris ineficient, decat peste foarte mult timp, cand nici nu stim daca asemenea probleme (politice) vor mai avea relevantza. caci poate vom fi cu totii niste constiinte conservate in borcane. daca e sa crezi, bunaoara, ce zice harari in al sau studiu din HOMO DEUS. bref – tara asta e mulsa in continuare ca o vaca de lapte de catre securisti si urmasii lor. asta cred ca e clar pentru toata lumea. de ce nu facem ceva concret si rapid pentru a pune stop? asta nu mai e clar pentru nimeni…

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Nu este nicio prudența, este o discuție amicală, transformată într-un interviu de presă.
        Nu este niciun manifest politic, este o discuție intelectuală între doi oameni care cam știu ce gândește celălalt.
        Renunțați să mai căutați în presa soluția, soluția este acțiunea în cunoștință de cauză.
        Presa doar prezintă ce fac, ce gândesc, ce vorbesc oamenii.
        Vorbesc de presa adevărată, nu propagandistică…

        0 voturi
        +1
        -1
    5. „Bolile, crizele, dincolo de spaimă și durere, oferă întotdeauna, pentru cei care trec dincolo, posibilitatea unui nou început” cum spune, foarte bine Laurian Oniga, vor fi avînd vreun impact asupra unor anumite categorii de oameni, dar mi-e greu să cred că „torționarii, susținătorii de diferite ranguri și roluri ai unui regim inuman” vor fi mișcați, li se vor cutremura sufletele în fața acestui cataclism care ne-a lovit nu doar pe noi, ci întreaga omenire. Nu cred că trăind în „cercul nostru strîmt” vom putea să schimbăm ceva, iar Laur Oniga tocmai acest lucru îl face prin cele afirmate aici: că trebuie să ne pese de cel de lîngă noi, că trebuie să renunțăm la „obrăznicia” de a ne lăfăi în „indecența” unor venituri (bugetare) pentru ca și cel de lîngă mine să poate avea un trai decent. Dar, cum, oare, ar putea să ajungă asta la inima celui care este absolut sigur că pe el nu-l poate atinge nici o boală, că pe el moartea îl ocolește? Ar mai fi o întrebare de pus: sînt oare fericiți toți acești îmbuibați? Cred ei că vor trăi veșnic?
      Prin această luare de poziție, mintea organizată de arhitect-regizor a lui Laurian Oniga a tras un grav semnal de alarmă asupra acestei societăți bolnave. Un semnal de alarmă demn de a fi cunoscut / citit / meditat de cît mai multă lume, întru schimbare. Nădăjduiesc să nu fie doar „glasul celui care strigă în pustie”, cum se exprima „Greierele lui Pinocchio”. Așa cum nădăjduiesc să fie ascultată și rugăciunea Papei Francesco dintr-o Piață San Pietro cutremurător de goală, pustie (27 martie 2020): „Doamne, ne-am amăgit că putem rămîne sănătoși într-o lume bolnavă. Salvează-ne!”

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.