vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Din aproape 1 milion de euro băgați în fosta Policlinică CFR, n-au mai rămas bani și pentru un petic de la o ușă de acces…

    de Raluca Medeleanu | 5 aprilie 2022, 1:59 PM | Strada | Topic special

    3

    Lucrările la noul „Centru Medical de Diagnosticare şi Tratament Ambulatoriu” au fost finalizate în această iarnă, transformând astfel vechea Policlinică CFR din Arad într-o secţie a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr Victor Popescu” din Timişoara.

    Valoarea totală a investiției, realizată din fonduri guvernamentale, se ridică la 4.724.440,36 lei (TVA inclus), adică echivalentul a cca. 957.000 euro. Reabilitarea, realizată de firma arădeană Clever Solution Point SRL, pare la prima vedere de nota 10. Acoperișul și fațada clădirii arată foarte bine, chiar și curtea mică din jurul clădirii a trecut prin transformări pozitive, fiindu-i adăugată și o rigolă de colectare a apei…

    Doar că n-ar fi treabă românească – nu-i așa? – dacă n-ar exista niște chichițe care să ne dea posibilitatea să arătăm cu degetul… Doreii trebuie să se ridice la așteptările lor de Dorei cumsecade, astfel că au comis-o , evident, nu în față, acolo unde se uită toată lumea, ci mai pe lateral, mai spre spate, acolo unde nu prea se fac poze… Ia, uitați-vă, dragi cititori, cum a fost executată intrarea laterală, o parte adăugată suplimentar clădirii inițiale. Cu câtă măiestrie s-a decupat în trotuarul existent și turnat apoi cimentul… și cât de frumos clocește apa acum, după două zile de soare, de când a plouat ultima dată, duminică!

    Mai are rost să spunem ceva? Vă lăsăm pe dumneavoastră…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Deci, Dorel a dat-o cumplit in bara! Trotuarul este mai sus decat partea inferioara a usilor. Ca urmare nu au alta solutie, pana la remedierea deficientelor cladirii. Daca asa a fost proiectul, cine l-a acceptat ar trebui sa plateasca din buzunarul lui, dar dupa datina strabuna, se va plati din buzunarul nostru.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.