sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Din 18 iulie, la Trezoreria Arad se vor putea face plăți cu cardul

    de Special Arad | 14 iulie 2016, 3:40 PM | Administraţie

    2

    Proiectul pentru introducerea plății cu cardul prin intermediul terminalelor POS la ghișeele Trezoreriei a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, ca metodă alternativă de plată, pentru persoanele fizice și persoanele fizice autorizate, demarat la solicitarea doamnei Ministru al Finanțelor Publice Dragu Anca Dana, a fost finalizat și implementat, până în prezent, numai de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Galați.

    Se vor putea efectua plăți începând cu data de 18 iulie 2016, inclusiv, la toate unitățile operative ale trezoreriei din județele componente ale regiunii, respectiv Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Este vorba despre operațiuni de încasare a impozitelor, taxelor și altor sume cuvenite bugetului general consolidat datorate de contribuabili, efectuate cu cardul prin intermediul echipamentelor POS instalate în unitățile trezoreriei statului.

    Tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare prin POS au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 943/iunie 2016 (exemple: impozitul pe veniturile din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, din jocuri de noroc, accize încasate din vânzarea de alcool etilic, contribuții de asigurări sociale, contribuții de asigurări sociale de sănătate, contribuții de asigurări pentru șomaj, TVA, amenzi, penalități și confiscări, alte taxe și tarife – taxa pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, etc.).

    Carduri acceptate sunt: VISA, MASTERCARD (sau echivalent).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.