marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    David Mihiț, un tânăr din Aradul Nou, trece prin momente cumplite la doar 19 ani! Arădenii îi sar în ajutor sâmbăta viitoare. Poți participa și tu

    de Lucian Dănilă | 6 octombrie 2019, 3:48 PM | Povești despre oameni | Știri Arad | Topic special

    0

    S-a mai scris despre cazul tânărului David Mihiț, care, la 19 ani, după un accident nefericit, a suferit arsuri grave pe 50 la sută din suprafața corpului dar și grave traumatisme. A fost elev la Colegiul „Vasile Goldiș”, iar în prezent este student.

    Internat la Casa Austria din Timișoara, în urmă cu patru zile a trecut printr-o intervenție chirigucală. În zona afectată de arsuri a primit o grefă de piele, iar în aceste zile, timp de două săptămâni, urmează o perioadă de recuperare.

    David urmează să mai treacă printr-o altă intervenție extrem de grea, de data aceasta la coloană, care îi este grav afectată, operație care va dura aproximativ 8-10 ore.

    Părinții lui David nu mai au liniște din clipa în care au aflat despre nefericitul accident din Gara Aradul Nou.

    Marcello Ionescu, bucătarul din Arad care a participat și la emisiunea „Chefi la cuțite”, a postat un eveniment pe pagina „Gătim împreună pentru o lume mai bună” și pe contul său personal de Facebook.

    marcello 1

    marcello 2

    „Pentru a fi alături de David și familia lui, noi, cei din grupul “Gătim împreună pentru o lume mai bună”, împreună cu Asociația Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Aradul Nou, la inițiativa consilierului local municipal Boca Bogdan, vă invităm să participați la o acțiune caritabilă ce are ca scop strângerea de fonduri pentru David.

    Prin urmare, în data de 12 octombrie, în cartierul Aradul Nou, la Port Arthur, începând cu ora 14:00, vă așteptăm în număr cât mai mare să fim alături de David, la o degustare de zacuscă şi jumări. Fondurile colectate de la participanți vor fi donate familiei Mihiț pentru a acoperi o parte din cheltuielile intervențiilor medicale atât de necesare.După intervențiile chirurgicale la care va fi supus la Timișoara, David are nevoie de un tratament care se poate realiza în străinătate unde va putea beneficia de cele mai bune condiții și asistență medicală.

    Dacă doriți să ne sprijiniți financiar, o puteți face prin donație în unul din conturile:

    Titular cont: Daniela Mihiț

    RON: RO93INGB0000999904360939

    EUR: RO56INGB0000999909525012

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.