Cultura, la pământ! Bustul unui „necunoscut” este de luni de zile distrus fără ca autoritățile din Ineu să miște un deget!





Ineul a fost, în vară, timp de mai multe săptămâni în „focul” unor manifestări dedicate zilelor orașului, pentru care, probabil, autoritățile locale au primit laudele cetățenilor.
Laude pe care nu le putem aduce și în cazul unui bust amplasat în centrul orașului, în apropierea bibliotecii și a bisericiilor ordodoxe și romano-catolice. Fără o inscripție minimă prin care doritorii să afle numele celui în onoarea căruia s-a realizat, bustul este spart de mai multe luni de zile, o parte din acesta zăcând pe jos, fără ca Primăria Ineu să intervină.
Bustul cu pricina se pare că este al lui Gheorghe Doja, după cum zic unii ineuani mai în vârstă.
Cine a fost Gheorghe Doja?
Gheorghe Doja (născut cca. 1470, Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, România – decedat 20 iulie 1514, Timișoara, România) a fost un mic nobil secui din Transilvania care a condus răscoala țărănească contra marilor proprietari unguri de pământ din anul 1514, care-i poartă numele. La Nădlac s-a produs una dintre victoriile lui Doja, care a fost prins, torturat în mod barbar și executat prin așezare pe un „tron” înroșit în foc.
Citește și: Cetatea Ineului, restaurată în proporție de 50%. Când ar urma să fie finalizate lucrările
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)