Cu sprijinul Justiției, Ioțcu pune în scenă Portocala mecanică la Consiliul Județean Arad

O decizie atât de „înțeleaptă” a unui judecător, pe cât de tâmpită, l-a trimis din nou, în clădirea Consiliului Județean Arad, pe Nicolae Ioțcu. A intrat în urmă cu două zile și, la câte se întâmplă de-atunci, pare a dormi acolo. Cum ne așteptam din partea unui fost fochist la CET, ajuns președinte, Ioțcu și-a scos lopata și a început să arunce cu cărbuni aproape peste tot.
Simțindu-se trădat, că cică ar fi iubit tare Consiliul Județean și nu ar fi intentat divorț niciodată, nedorind să piardă darul cu care s-a pricopsit la nuntă – bugetul județului, unul extraordinar de îndestulător- și poziția de „capo di tuti capi”, Ioțcu dă pe-afară… dă în lături (iar aici alegerea e a dumneavoastră, unde puneți accentul)
În Consiliul Județean Arad atmosfera e așa cum ați înțeles deja, sau bănuiați de vineri: teroare! Toți sau aproape toți îi sunt dușmani Sultanului prins cu mita în trandafiri. Toți sau aproape toți așteaptă să fie chemați la cabinetul „1” și să fie executați în vreun fel. Iar asta pentru că orbit de o ciudă caracteristică oamenilor mici, Ioțcu nici nu mai vrea și nici nu mai are timp să-și analizeze (în cazul în care e în stare) mișcările. I-o fi zis Doamna Rodi să meargă să le dea în cap… el așa face! Ieri, pe directorul tehnic l-a schimbat, și pe adjunct l-a schimbat, a găsit un apropiat al lui Nedelciu și l-a pus în scaun, consilierii de la cabinet i-a executat… A vrut să îl schimbe și pe Gheorghe Stoian, administratorul județului, dar nu a reușit… Le-a luat mașinile la toți cei care nu au fost alături de el și așa mai departe… că vor continua și azi.
În fine, ce să o mai lungim atât: nu putea nimeni să ne arate mai bine, ca judecătorul acela de l-a pus pe Ioțcu din nou în scaun, la ce nivel de jos și de decadență sunt instituțiile statului, în care un inculpat pentru corupție ajunge din nou să conducă un județ întreg. Am fi curioși să aflăm dacă magistratul care i-a retras vineri controlul judiciar, în ciuda tuturor celorlalți colegi ai săi care i-au refuzat luni întregi „libertatea de mișcare” lui Ioțcu, în cazul în care ar fi avut o firmă a sa, i-ar fi cerut acestuia să o conducă…
Sau, oare, toți cetățenii județului suntem, fără voia noastră, dar cu voia magistraților, actori în „Portocala mecanică”, satiră acidă a ipocriziei, corupției și sadismului societății, al lui Stanley Kubrick?
Comentariile portalului
Măi, lăsând deoparte că deja suntem sătui de grandomanii de doi bani, FACUTE PE HÂRTIE, constat cu regret că metehnele "profesorului Falcă" s-au lipit și (...)
aoleu doamne fereste
Tâmpeniile padurarului, îmi aduc aminte de toate concursurile si tematicile școlare din anii '70-'80, noi in anul 2000! Careva să-l trezească.