vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cu SF-urile, înainte! Semafoare la intersecția dintre Bvd. Nicolae Titulescu și str. Elena Drăgoi

    de Raluca Medeleanu | 26 martie 2019, 2:19 PM | Administraţie | Topic special

    1

    (foto: Google Street View)

    Consilierii locali au votat astăzi aprobarea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru amenajarea intersecției dintre Bulevardul Nicolae Titulescu și strada Elena Drăgoi – strada unde este situat sediul Universității Aurel Vlaicu, în Micălaca.

    Cum anume se intenționează amenajarea acestei intersecții, ne lămurește într-un limbaj mai mult decât SF proiectul de hotărâre pentru Studiul de Fezabilitate.

    Potrivit documentului, există două scenarii asupra cărora se va hotărî ulterior municipalitatea.

    Primul scenariu SF sună în felul următor:

    „Se vor reface marcajele în zona studiată cu scopul canalizării fluxurilor de circulație spre ieșirile din intersecție; astfel se va amenaja o bandă specială pentru viraj la dreapta spre strada Elena Drăgoi, inclusiv insula aferentă în dreptul acestei străzi.
    Se vor semaforiza toate accesele – brațele intersecției, menținându-se actuala reglementare a circulației.
    Pentru realizarea funcției de microreglare se va adopta soluția de detecție cu camere video – bucle virtuale.
    Pentru integrarea într-un sistem centralizat pentru măsurarea volumelor de trafic, se vor monta bucle inductive pe brațele de intrare/ieșire a liniilor de tramvai din intersecție”.

    instalatie de dirijare scenariu 1

    Adică?

    Pentru a putea să vă „traducem” specificațiile, am fost nevoiți să apelăm la bunăvoința unor oameni care sunt mai familiarizați decât noi cu astfel de exprimări sofisticate. Astfel, am descoperit și noi – cu ajutorul lor –  ce înseamnă chestii precum „funcție de microreglare”, „soluția de detecție cu camere video – bucle virtuale” și „bucle inductive”. Mai exact, pe românește, vorbim de anumite instrumente de monitorizare a valorilor de trafic, astfel încât semafoarele să se poată adapta la flux. Dacă, de exemplu, la trecerea de pietoni nu e nimeni, culoarea semaforului se va adapta și va oferi posibilitatea ca mașinile să aibă mai mult timp să treacă „pe verde”.

    Pentru „scenariul I”, Primăria estimează că investiția se va ridica la 410.646,20 lei, din bugetul local.

    Scenariul al doilea

    prevede aceleași lucruri ca în primul caz, doar că pentru realizarea funcției de microreglare se adoptă soluția de detecție folosind bucle, iar instalația de dirijare prin semaforizare va cuprinde:

    instalatie de dirijare scenariu 2

    Valoarea investiției, în cazul „scenariului II”, s-ar ridica la 448.076,30 lei, din bugetul local, deci cu aproximativ 37.430 lei mai mult decât în cazul primului scenariu. Scenariul recomandat de elaborator este „Scenariul I, deoarece din punct de vedere economic/financiar este evident inferior costul Scenariului I față de valoarea Scenariului II”.

    Care va fi varianta aleasă și când vor începe propriu-zis lucrările de amenajare a intersecției, rămâne deocamdată sub semnul întrebării. Atât știm că, odată începute, lucrările sunt estimate să dureze 2,5 luni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pe când semaforizarea promisă la intersecția străzilor Ioan Alexandru cu cal. Iuliu Maniu? Oare întârzierea semaforizării nu va duce la alte accidente cu consecinte grave? Cine își asumă eventualele consecinte? Doresc un răspuns de la cei responsabili!

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.