Criminalul fostului premier japonez Shinzo Abe a avut altă țintă. Nu se cunoaște motivul pentru care și-a schimbat-o…
Suspectul de asasinarea fostului premier japonez Shinzo Abe a recunoscut poliţiei că l-a vizat iniţial pe liderul unui grup religios căruia mama lui îi făcuse donaţii mari, până la punctul de a întâmpina probleme financiare, anunţă, sâmbătă, agenţia de presă japoneză Kyodo. .
Tetsuya Yamagami, în vârstă de 41 de ani, a împărtăşit deja poliţiei resentimentele sale faţă de această organizaţie. El a crezut că Shinzo Abe avea legătură cu aceasta, scrie AFP:
Motivul pentru care suspectul şi-ar fi schimbat ţinta este însă încă neclar, scrie news.ro.
Vineri, fostul premier în vârstă de 67 de ani ţinea un discurs pentru Partidul Liberal Democrat (PLD), de guvernământ, înaintea alegerilor senatoriale de duminică, când împuşcăturile au răsunat în jurul orei 11:30, ora locală.
A fost lovit la gât şi s-a prăbuşit, înainte de a fi transportat la spital. El a fost declarat mort câteva ore mai târziu.
Trăgătorul a putut să se apropie de fostul premier şi a tras două focuri cu o armă artizanală, în timp ce accesul la armele de foc este strict reglementat în arhipelagul japonez.
Shinzo Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, va fi înmormântat marţi.
Foto: The Famous People


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)