sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Control judiciar pentru Adrian Stan zis Topa în dosarul fraudei cu carduri bancare în valoare de aproape 500.000 de lei

    de Ioana Costaș | 15 iulie 2023, 9:00 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    După trei luni de arest preventiv și două de arest la domiciliu, unul din inculpații din dosarul fraudei cu carduri în valoare de aproape 500 de mii de lei se află, de săptămâna aceasta, sub măsura controlului judiciar.

    DIICOT Oradea a cerut prelungirea măsurii arestului la domiciliu în ceea ce-i privește pe Adrian Stan zis Topa, Târsan Sebastian și Călin Claudiu, acuzați în dosarul de fraudă, Tribunalul Bihor – în 4 iulie – admițând cererea instanței, însă Curtea de Apel Oradea, în 10 iulie, în urma contestației formulate de Stan Adrian, în ceea ce privește prelungirea măsurii arestului la domiciliu, a decis să înlocuiască această măsură preventivă cu cea a controlului judiciar.

    În soluția pe scurt a Curții de Apel Oradea se arată următoarele: „Admite contestaţia formulată de inculpatul Stan Gheorghe-Adrian împotriva încheierii penale 4 iulie 2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor în dosar. Desființează încheierea atacată şi rejudecând: Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de azi, 10 iulie 2023. Dispune ca pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Arad – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Dispune ca pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să nu comunice cu inculpaţii şi nici cu martorii sau experţii încuviinţaţi de organele judiciare în cauză. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu de azi, 10 iulie 2023”.

    Adrian Stan, Sebastian Târsan și Călin Claudiu sunt acuzați că ar fi obținut în mod fraudulos datele de pe carduri emise de instituții-bancare din Spania, pe care le-ar înregistrat într-o aplicație de plată instalată pe dispozitive mobile, folosindu-le apoi pentru a cumpăra electronice de la magazine precum Altex, situate în municipiile Arad, Timișoara, Oradea sau Deva.

    DIICOT Oradea a explicat în ce a constat activitatea infracțională a grupării din care făceau parte cei trei: „În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia au obținut în mod fraudulos datele de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise de instituții financiar-bancare din Spania, pe care le-au înregistrat într-o aplicație de plată instalată pe dispozitive mobile. Aceștia s-au deplasat ulterior la comercianții unor rețele de retail din domeniul electronicelor și electrocasnicelor, de pe raza municipiilor Oradea, Arad, Timișoara și Deva, de unde, utilizând aplicația de plată, au achiziționat, în perioada septembrie-octombrie 2022, diferite bunuri (telefoane mobile de ultimă generație, laptopuri performante și alte produse electronice) în valoare totală de 493.018,49 lei. De asemenea, în vederea împiedicării descoperirii activității infracționale, membrii grupului au generat, prin intermediul unei aplicații dedicate plăților online, carduri virtuale emise de furnizori de servicii financiare din Statele Unite ale Americii, carduri care au fost folosite la cumpărarea bunurilor menționate anterior. La data de 08.02.2023, au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Arad și Timiș, ocazie cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 17 telefoane mobile, 7 laptopuri, o tabletă, un hard-disk, 4 unități flash, 21 cartele SIM, carduri bancare, sumele de 10.900 euro și 2.500 lei, 2 documente de identitate susceptibil a fi falsificate și 92 grame pulbere cristalizată. La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au fost conduse, în vederea audierii 6 persoane. La data de 09.02.2023 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a 3 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Pentru alți 2 inculpați procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”.

     

    Citește și: Dosarul „uitat” al clonării de carduri. Cine sunt cei doi interlopi arădeni ridicați de procurorii antimafia în urma perchezițiilor din vestul țării

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.