Container în flăcări lângă Mömax
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Vasile Goldiș” Arad anunță un incendiu izbucnit la un container aflat la ieșirea din municipiul Arad spre Oradea, în apropierea magazinului Mömax.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul întregului container, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Din primele informații, nu sunt înregistrate victime.
UPDATE
Incendiul a fost stins, fără a se propaga la construcțiile învecinate, anunță ISU Arad, adăugând că „în aceste momente se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului”.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)